SuperLiga: Universitatea Cluj a învins-o în zece oameni pe Farul Constanța
Universitatea Cluj a învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, în deplasare, la Ovidiu, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal, în care „șepcile roșii” au jucat cea mai mare parte a timpului în inferioritate numerică, scrie Agerpres.
„U” a marcat prin croatul Dino Mikanovic (4), cu un voleu la colțul scurt, în urma unei centrări a lui Andrei Gheorghiță.
Clujenii au rămas în zece oameni în min. 10, când Iulian Cristea a fost eliminat pentru fault în postură de ultim apărător la Alexandru Ișfan, care gazdele au primit doar lovitură liberă din marginea careului, deși infracțiunea s-a încheiat în suprafața de pedeapsă.
Farul a dominat jocul însă a fost lipsită de inspirație și nu a reușit să își creeze ocazii clare de gol.
Cea mai bună oportunitate a gazdelor a fost șutul lui Ișfan (37) din șase metri, respins de portarul Iustin Chirilă.
Constănțenii au trimis șuturi din afara careului, prin Ionuț Larie (62), Eduard Radaslavescu (69), Jovan Markovic (90+5) și Fabinho (90+7), însă lipsite de precizie.
Farul a suferit prima înfrângere acasă în acest sezon.
FC Farul Constanța – FC Universitatea Cluj 0-1 (0-1), Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
A marcat: Dino Mikanovic (4).
Cartonaș roșu: Iulian Cristea (U) 10.
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Andrei Antonie (București)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Viorel Anghelinei (Galați) – LPF