Sari direct la conținut

Surpriză în Canada: Justin Trudeau rămâne la putere până în 2025

HotNews.ro
Justin Trudeau, Foto: Andrej Ivanov / AFP / Profimedia
Justin Trudeau, Foto: Andrej Ivanov / AFP / Profimedia

Partidul Liberal al lui Justin Trudeau a anunțat încheierea unui acord surprinzător cu Noul Partid Democrat aflat în opoziție care îi va permite premierului canadian să rămână la putere până în 2025, relatează Reuters.

Guvernele minoritare precum cel al lui Trudeau rezistă în medie doi ani la putere în Canada însă acest acord care i-a luat prin surprindere pe analiștii politici i-ar putea permite premierului liberal să își ducă la capăt mandatul de 4 ani.

„Asta înseamnă că guvernul va putea funcționa cu predictibilitate și stabilitate, să prezinte și implementeze bugete și să facă lucruri pentru canadieni în aceste vremuri de incertitudine”, a declarat marți Justin Trudeau.

Cele două partide au publicat și o listă de priorități asupra cărora s-au pus de acord, liberalii fiind de acord cu două programe cheie propuse de NPD în domeniul sănătății, menite să îmbunătățească accesul la servicii medicale al canadienilor cu venituri reduse.

Cele două formațiuni au anunțat de asemenea că vor elabora începând din acest an un plan de eliminare treptată a combustibililor fosili de sectorul energetic.

Jagmeet Singh, președintele NPD, un partid de stânga, a declarat în urmă cu 6 luni că exclude semnarea unui nou acord care să permită guvernului liberal să rămână la putere, precizând însă la momentul respectiv că este dispus să îl susțină pe Trudeau pe anumite proiecte, de la caz la caz.

Acordul încheiat de Trudeau, denunțat de opoziție drept „trădare” a electoratului

Candice Bergen, lidera conservatorilor aflați în opoziție, a declarat că încheierea acestui nou acord înseamnă că Trudeau i-a „înșelat” pe canadieni, adăugând că măsurile convenite de cele două partide vor duce la „decimarea sectorului petrolier și de gaze naturale al țării”.

Yves-Francois Blanchet, președintele Bloc Quebecois, a declarat la rândul său că acordul a dus la o „falsă majoritate” care a trădat votul de anul trecut al canadienilor.

Partidul Liberal al lui Trudeau, aflat la putere din 2015, a obținut doar 33% din voturile exprimate la alegerile parlamentare federale organizate de Canada în luna septembrie a anului trecut, cu un procent mai puțin decât conservatorii, însă a format guvernul după ce a obținut sprijinul NPD.

Justin Trudeau anunțase în luna august organizarea de alegeri anticipate, analiștii notând la momentul respectiv că acesta spera la un rezultat solid în urma succesului campaniei de vaccinare anti-Covid din Canada și a nivelului record de susținere monetară pentru economie în timpul pandemiei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro