Sari direct la conținut

​SURSE Abuzul in serviciu va fi infractiune doar daca prejudiciul e mai mare de 200 de mii de lei si cu plangerea prealabila a partii vatamate. Cele doua noi conditii scapa multi baroni locali, primari, sefi de consilii judetene, ministri etc. Liviu Dragnea, Nicusor Constantinescu printre beneficiari

HotNews.ro

Infractiunea de abuz in serviciu din Codul Penal va fi redefinita, astfel ca vor raspunde penal doar daca prejudiciul este mai mare de 200 de mii de lei (50 de mii de euro) si la plangerea prealabila a partii vatamante, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Potrivit acestora, prin aceasta modificare scapa de ancheta penala si de procese toti primarii, sefii de consilii judetene, ministri in caz ca prejudiciul din dosarele lor este sub 200 de mii lei. De pilda, Liviu Dragnea scapa de una din acuzatiile din al doilea dosar, in care e trimis in judecata pentru instigare la abuz in serviciu si la fals intelectual. In acest dosar, prejudiciul este de doar 100 de mii de lei.

Potrivit surselor HotNews.ro, nu doar valoarea prejudiciului ii va scapa pe multi, ci a doua conditie introdusa pentru ca abuzul in serviciu sa fie infractiune. Si anume, plangerea prealabila a partii vatamante. Altfel spus, daca Primaria, Consiliul Judetean sau Ministerul nu face plangere in cauzele anchetate sau in curs de judecata, procesele se inchid.

Chiar si in situatiile in care prejudiciul cumulat rezultat dintr-un abuz in serviciu, avocatii ar putea sa sparga infractiunea pe fiecare act material dintr-o licitatie, de pilda, astfel incat sa scada sub pragul de 200 de mii de lei, au explicat pentru HotNews.ro sursele citate.

Redefinirea abuzului in serviciu prin introducerea celor doua conditii suplimentare echivaleaza cu o amnistie mascata.

Cum este definit in prezent abuzul in serviciu fara limita de suma si plangere prealabila

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Guvernul Grindeanu a intentionat sa adopte miercuri prin Ordonanta de Urgenta gratierea si sa dezincrimineze o serie de infractiuni din Codul Penal, insa demersul secret al Guvernului a fost blocat de prezenta presedintelui Klaus Iohannis care a prezidat sedinta si a cerut scoaterea proiectelor de pe ordinea de zi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro