Sari direct la conținut

Surse: Sesizare de plagiat cu privire la teza de doctorat a premierului interimar Gabriel Oprea

HotNews.ro
Gabriel Oprea, Foto: AGERPRES
Gabriel Oprea, Foto: AGERPRES

O sesizare de plagiat cu privire la teza de doctorat a premierului interimar Gabriel Oprea a fost depusa la Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti, au declarat surse HotNews.ro. Potrivit surselor HotNews.ro, plangerea „nu este legata numai de plagiat, ci sunt sesizate si alte aspecte”. Presedintele UNPR este doctor in Drept, titlu obtinut de la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Guvernului. Amintim ca Gabriel Oprea a fost si referent in comisia de specialisti care a evaluat teza de doctorat a lui Victor Ponta.

Prim-ministrul interimar Gabriel Oprea si-a facut studiile doctorale in perioada 1995-2000 la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti si a obtinut titlul de doctor cu o lucrare in domeniul Procedurii Penale, avandu-l coordonator pe profesorul Ion Neagu, se arata in CV-ul de pe site-ul sau.

In 2001 a fost profesor universitar la Colegiul National de Aparare, in 2002 – conducator de doctorat la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, iar in perioada 2003-2005 a fost membru in Comisiile de Specialitate ale Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) la Comisia de Stiinte Militare, Ordine Publica si Siguranta Nationala.

Din 2008, Gabriel Oprea este profesor universitar si Conducator de Doctorat la Academia Nationala de Informatii.

Amintim ca Gabriel Oprea a facut parte din comisia care a evaluat in 2003 teza de doctorat a lui Victor Ponta si care a propus atunci acordarea titlului de doctor lui Ponta cu distinctia „Summa Cum Laude”. Procedurile din 2003 – data la care Ponta si-a obtinut titlul – prevedeau ca doctoratul trebuia sa fie evaluat de o comisie de specialisti (Sursa si detalii). Oprea Gabriel a fost referent in cadrul acelei comisii, potrivit informatiilor puse la dispozitia HotNews.ro, in 2012, de catre Universitatea din Bucuresti (Sursa si detalii). Teza de doctorat a lui Victor Ponta a fost declarata un plagiat de catre Universitatea din Bucuresti si de catre CNATDCU, insa Ministerul Educatiei a decis sa ia in considerare verdictul Consiliului National de Etica din subordinea sa – care a concluzionat ca nu ar fi fost plagiata.

CV Gabriel Oprea(Sursa www.gabriel-oprea.ro si gov.ro)

Educatie si formare profesionala

1980 – 1983: cursurile Scolii Militare de Ofiteri Activi Sibiu, cu diploma si gradul de locotenent

1985 – 1990: cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, cu diploma de licenta

1995 – 2000: studii de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti. Diploma de doctorat, cu lucrare in domeniul Procedurii Penale, coordonator prof.univ.dr. Ion Neagu

1997: absolvent al Colegiului National de Aparare. Curs postuniveristar pe teme de Securitate Nationala

Activitate didactica

2001: Profesor Universitar, Colegiul National de Aparare

2001: Profesor Asociat, Colegiul National de Aparare

2002: Conducator Doctorat, Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”

2003 – 2005: Membru in Comisiile de Specialitate ale Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – Comisia de Stiinte Militare, Ordine Publica si Siguranta Nationala

2008 – prezent: Profesor Universitar, Conducator de Doctorat, Academia Nationala de Informatii

2015 – membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale

Experienta profesionala

22 iunie 2015 – prezent: Prim-ministru interimar

5 martie 2014 – prezent: Viceprim-ministru pentru securitate nationala, Ministrul Afacerilor Interne

23 ianuarie – 5 martie 2014: Viceprim-ministru pentru securitate nationala, Ministrul interimar al Afacerilor Interne

decembrie 2012 – 5 martie 2014: Viceprim-ministru pentru securitate nationala

decembrie 2012 – prezent: Senator UNPR

decembrie 2009 – mai 2012: Ministrul Apararii Nationale

decembrie 2008 – decembrie 2012: Deputat PSD – pana in ianuarie 2009, independent din ianuarie 2009, Membru al Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a Camerei Deputatilor

2008 – ianuarie 2009: Ministrul Administratiei si Internelor

decembrie 2004 – 2008: Deputat PSD, Membru al Comisiei Parlamentare Permanente a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea Controlul Parlamentar asupra Activitatii SRI

2003 – 2004: Ministru Delegat pentru Administratia Publica, Ministerul Administratiei si Internelor

2002 – 2003: Prefectul Municipiului Bucuresti

2001 – 2002: Secretar de Stat, Presedintele Administratiei Nationale a Rezervelor Statului

2000 – 2001: Director Adjunct, Colegiul National de Aparare

2000 – 2002: Vicepresedinte, Fundatia Colegiul National de Aparare

2001 – 2003: General Mr. Justitie militara activ

1990 – 1993: Ofiter de Justitie Militara activ

1983-1990: Ofiter Economist, Ministerul Apararii Nationale

Activitate publicistica

Carti si capitole din carti publicate:

Elemente de arta strategica romaneasca, prim autor, Fundatia Colegiului National de Aparare, Bucuresti, 2001;

Interesele nationale ale Romaniei in conditiile integrarii europene, prim autor, Colegiul National de Aparare, Bucuresti, 2001;

Introducere in dreptul international umanitar, coautor, Editura Cartega, Bucuresti, 1999;

O.S.C.E., organizatie pentru secolul 21, autor, Fundatia Colegiului National de Aparare, Bucuresti, 2001;

Studii de drept international umanitar, prim autor, Fundatia Colegiului National de Aparare, Bucuresti, 2001;

Dreptul international umanitar, instrumente juridice internationale, coautor, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2003;

Romania – integrare si securitate, prim autor, Editura Balcanii si Europa, Bucuresti, 2005;

Plangerea prealabila, Editura Cartea Universitara, Bucuresti, 2008.

Activitate politica

1 Mai 2010 – prezent: Presedinte UNPR

2003 – 2009: Membru PSD;

2004 – 2009: Presedintele Organizatiei Judetene a PSD ILFOV;

2004 – 2005: Vicepresedinte PSD, Membru al Biroului Coordonator National;

2006 – 2009: Presedinte al Departamentului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala al PSD.

Distinctii si decoratii

2000 – Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler acordat de catre presedintele Emil Constantinescu

2002 – Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler acordat de catre presedintele Ion Iliescu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro