Suveranitatea mediatica

Dincolo de latura sa sordidă, incidentul difuzării peliculei având în centrul său pe fostul prim- ministru Emil Boc se cere privit în contextul impunerii în spaţiul românesc, a unei noi şi pernicioase forme de suveranitate- suveranitatea mediatică. Invocând,invariabil, argumentul interesului public pe care îl apără şi îl exprimă, televiziunile de ştiri au reuşit să impună raţionamentul în acord cu care unica expresie a voinţei naţionale este cea pe care o traduc, la orele de prime time, moderatorii şi invitaţii lor. În acest mod, suveranitatea naţională este confiscată în beneficiul unor operatori de televiziune,iar comunitatea de cetăţeni este redusă la o comunitate de telespectatori. Opinia publică este suma vocilor pe care le regăsim, previzibil, în spaţiul emisiunilor evocate.

Începutul anului 2012 marchează apogeul aceste suveranităţi mediatice. Apropierea campaniei electorale încurajează delirul verbal care descurajează orice tentativă de păstrare a unui rudiment al moderaţiei. Televiziunile funcţionează în baza alianţei ce uneşte pe moderatorii ce-şi abandonează aparenţele de neutralitate şi pe invitaţii ce renunţă, la rândul lor, în cele mai multe dintre cazuri, la prudenţa elementară, preferând să practice o ştiinţă a invectivei atot-ştiutoare.

Ceea ce este eliminat, o dată cu extinderea acestei forme de retorică mediatică, este însuşi nucleul de valori în jurul căruia se organizează , constituţional şi simbolic, republica. De la demnitatea umană la dreptul la viaţă intimă, nimic nu mai are sens în această lume în care patronul de televiziune devine propagandist al propriului partid politic, iar graniţa dintre critica legitimă şi îndemnul la violenţă este ignorată, deliberat. Suveranitatea mediatică pe care o întruchipează , în impunitate, noul tip de moderator- jucător ce populează ecranul contrazice logica constituţională a pluralismului. Cu fiecare moment în care respectul faţă de oponentul politic, indiferent care ar fi identitatea ideologică a acestuia, este călcat în picioare , înlocuit fiind cu imprecaţia, democraţia constituţională este subminată,iar spiritul ei este batjocorit.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât tirania mediatică intră în conflict cu setul de valori pe care legea fundamentală îl priveşte ca esenţial pentru păstrarea libertăţii şi a libertăţilor individuale. Tăcerea sau complicitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului nu sunt un detaliu irelevant, ci simptomul unei crize instituţionale profunde. De aproape două decenii, Consiliul este chemat să construiască un drept audio-vizual în acord cu prevederile constituţionale. Absenţa intervenţiilor decise în sprijinul demnităţii umane şi în contra vulgarităţii politice şi trivialităţii dominante este parte din bilanţul unei instituţii care a eşuat în atingerea misiunii sale. Îi revenea Consiliului obligaţia de a distinge între cenzură, ( interzisă constituţional) ,pe de o parte, şi apărarea valorilor protejate constituţional, pe de altă parte. Eşecul C. N. A. este eşecul unei întregi strategii constituţionale.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro