Sari direct la conținut

Tabloul 'Femeie in verde pe fotoliu albastru' de Pallady, scos la vanzare la peste 40.000 de euro

HotNews.ro

Lucrarea ‘Femeie în verde pe fotoliu albastru’ de Theodor Pallady va fi pusă în vânzare, joi, 24 noiembrie, la licitaţia GoldArt organizată în Capitală, la suma estimativă de 42.000-47.000 de euro, informeaza Agerpres. Tabloul semnat de Pallady este un ulei pe panza, avand dimensiunile de 64,5 x 53,7 cm, si are cea mai buna cotatie in cadrul licitatiei GoldArt.

În catalogul sesiunii de licitatie mai figurează şi alte sase picturi cotate la sume estimative ridicate, iar printre acestea se numără ‘La Obor’ de Ion Theodorescu Sion, la 18.000-20.000 de euro, ‘Violoncelistul’ de Corneliu Baba, la 13.000-15.000 de euro, ‘Ţigăncuşă’ de Nicolae Vermont, la 6.000-8.000 de euro.

Licitaţia de joi este penultima sesiune de la GoldArt din acest an. Ultima licitaţie a casei se va desfăşura pe 8 decembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro