Tacerea justitiei

Guvernul Ponta si majoritatea USL sunt pe punctul de a opera o serie de modificari legislative de fond, care acorda puterii politice o mai mare influenta asupra carierei si activitatii magistratilor, dar spre deosebire de alti ani, cand orice tentativa similara era intampinata cu proteste, acum sistemul a ramas inert. De exemplu, ministerul justitiei a pus in dezbatere publica, la sfarsitul saptamanii, un proiect de ordin al ministrului prin care se infiinteaza “Comisia pentru analizarea sesizarilor formulate in materia raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor”. Comisia ar urma sa aiba trei membri, judecatori sau procurori, desemnati de ministrul justitiei. Rolul comisiei este sa analizeze sesizarile, sa formuleze propuneri ministrului justitiei care se adreseaza mai departe Inspectiei Judiciare.

Cand ministrul justitiei a devenit titular al actiunii disciplinare, in noiembrie 2009, magistratii din toata tara s-au revoltat, pe buna dreptate. Guvernul Boc, la propunerea ministrului justitiei de atunci, Catalin Predoiu, modificase legea astfel incat actiunea disciplinara impotriva magistratilor sa poata fi pornita nu doar de comisiile de disciplina din cadrul Inspectiei Judiciara, ci si de ministru si de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in cazul judecatorilor, si de procurorul general, in cazul procurorilor.

In urma cu doi ani, magistratii au anuntat ca se impun “proteste radicale” daca ministerul insista cu acest proiect. In opinia lor, propunerea „afecteaza independenta actului de justitie” si „incalca principiul separarii puterilor in stat”, lasand posibilitatea sicanarii magistratilor. Adunarile generale ale magistratilor de pe langa instantele din tara au respins atunci in bloc ideea ca ministrul justitiei, deci un om politic, sa capete dreptul de a initia actiuni disciplinare iar CSM s-a opus din rasputeri.

Argumentul pricipal era, in esenta, ca ministrul justitiei este om politic si ca ar putea abuza de dreptul de a porni actiunea disciplinara impotriva unui judecator sau procuror. Un argument valid. La vremea respectiva, ministrul justitiei fusese inclus in randul titularilor actiunii disciplinare sub pretextul ineficientei inspectiei CSM. Comisia Europeana critica Inspectia in fiecare raport ca nu sanctioneaza abuzurile magistratilor. Raspunderea pentru progresele in reformarea sistemului judiciar revenea in final Guvernului, insa puterea executiva nu avea parghii de actiune in domeniul raspunderii magistratilor, adica nu putea sa intervina in puterea judecatoreasca.

Guvernul Ponta a preluat arma confectionata de Guvernul Boc si a imbunatatit-o, infiintand o mica inspectie judiciara la dispozitia ministrului justitiei. Din spatele unei comisii compuse din magistrati pe care tot el ii alege, ministrul justitiei va putea cere de acum incolo sanctionarea unui judecator incomod, invocand „sesizarea unui cetatean”. Oricand se gasesc anonimi de bine.

Diferenta fata de acum doi ani este pasivitatea sistemului, care nu doar ca n-a mai amenintat cu “proteste radicale”, ci s-a remarcat printr-o lipsa totala de reactie. Toate temerile exprimate de judecatori si procurori in 2011 raman perfect valabile si astazi. Tacerea justitiei nu a inceput insa de ieri. Trocul numirilor politice la varful parchetelor n-a mai scandalizat pe nimeni si nici n-a mai simtit vreun magistrat nevoia unor „proteste radicale”. Au urmat alte agresiuni din partea puterii. Tacere.

O serie de modificari aduse la Constitutie fie reduc puterea justitiei fie sunt de natura sa o intimideze. De exemplu, a fost introdusa expresis verbis doar raspunderea magistratilor, nu si a altor categorii profesionale. Tot lor, magistratilor, le-a fost dedicat articolul referitor la transformarea Parlamentului in organ de ancheta, in fata caruia oricine are obligatia de a se prezenta daca este chemat. Cine a refuzat in trecut deplasarea in Parlament daca nu sefii parchetelor? Cui altcuiva i-a fost destinata aceasta noua prevedere daca nu procurorilor? Nici aceste modificari inacceptabile in orice stat democratic nici altele, cum ar fi scoaterea procurorilor din randul magistratilor, n-au generat protestele de odinioara. Cel mult au fost intampinate cu discrete luari de pozitie pe holurile Parlamentului, dar nu mai mult.

Pe cat de critici erau in trecut magistratii, asociatiile profesionale, CSM sau procurorii sefi in fata unor agresiuni ale puterii politice, pe atat de absenti sunt astazi. Pe cat de usor utilizau cuvantul dictatura sau declansau revolte cand considerau ca independenta justitiei se afla in pericol, pe atat de greu ridica azi glasul impotriva unor modificari radicale menite a subordona justitia puterii politice. Nici institutiile cheie – DNA, Parchetul General, ANI – care in trecut deschideau pe banda rulanta mari dosare cu numele grele nu mai ajung de cateva luni bune nici macar la nivelul de secretari de stat. Marea coruptie a intrat, parca, in pamant. Maximul atins de DNA este un dosar cu trei directori RADET si doua dosare cu procurori sefi din teritoriu.

Autismul sistemului se manifesta din nou. Va mai amintiti de “revolta magistratilor” declansata la inceputul acestui an, din banalul motiv ca un procuror fusese ales in fruntea CSM? Cum de energiile puse in miscare atunci pentru mult mai putin nu se mai coaguleaza astazi pentru mult mai mult, cand viitorul magistatilor se afla intr-un pericol real, nu inchipuit?

Cum s-a ajuns in aceasta situatie absurda? Reluam observatiile facute in urma cu sase luni, in timpul revoltei magistratilor. Aceasta putere in stat este formata dintr-o vasta categorie de magistrati-autisti, multi dintre ei profesionisti onesti dar, vai, incapabili sa observe amploarea pericolului ca justitia sa cada in mana politicienilor. Ei sunt manevrati de grupuri mici, activate de buna-credinta sau de rea credinta, in numele unor principii sau din oportunism si la comanda politica. Categoria magistratilor de buna-credinta a fost mereu tacuta. Din acest motiv, cand dictatura puterii politice asupra puterii judecatoresti devine un pericol real, nu inchipuit sau exagerat, sistemul alege sa taca.

Tacerea lor, tacerea justitiei anunta linistea care s-a instalat deja, pentru cine are urechi s-o auda.

Nota: O prima varianta a acestui text a aparut in ultimul numar al Revistei 22.