Taceri care striga sau cum se evita dezbaterile despre ce este stanga
Ignorantia non est argumentum.Limpezirile doctrinare nu se petrec spontan, ele au nevoie, pentru a fi credibile, oneste si eficiente, de repere intelectuale. Bibliografia problemei nu poate fi separata de problema bibliografiei. Tacerea in jurul unor carti de exceptie este intr-adevar spectaculoasa. Au aparut in romaneste toate cele trei volume ale trilogiei lui Leszek Kolakowski despre marile curente ale marxismului.
A aparut, in colectia “Constelatii” la aceeasi editura Curtea Veche, o carte remarcabila de Bernard-Henri Levy despre criza stangii contemporane. A aparut la Humanitas, in colectia „Zeitgeist” cartea lui Eric Voegelin despre religiile politice. In aceeasi colectie au aparut anul trecut carti fundamentale de Hannah Arendt, Isaiah Berlin si Monica Lovinescu. Vorbim despre delimitari ideologice, ne aventuram in teoretizari despre democratie fara partide, comentam articolele unor autori mai mult sau mai putin obscuri, ne extaziem in fata unor ultra-prolifici (si prolicsi) epigoni ai leninismului, dar ignoram adevaratele, ardentele teme de analiza.
Pana astazi, stanga romaneasca nu a putut oferi un volum comparabil ca anvergura teoretica si dimensiune analitic-conceptuala cu cartea „Reconstructia dreptei” de Valeriu Stoica si Dragos-Paul Aligica aparuta la Humanitas. Pamfletul nu se poate substitui viziunii, metafora nu poate inlocui profunzimea interpretativa.
A face parte din NATO si din UE nu sunt subiecte colaterale ori subalterne, ci definesc chiar esenta problemei: ce fel de tara dorim, cum putem deveni un real stat de drept, cum se poate depasi coruptia ca maladie a unei intregi societati, cum devine ethosul democratic unul general-civic, cum este asumat trecutul traumatic pentru a se depasi amnezia abulica, deci cum se poate consolida o democratie, nu doar o electocratie? Pe blogul sau, Cristian Patrasconiu comenteza aceasta stranie neglijare a unor lucrari care, in mod normal, ar fi trebuit sa galvanizeze discursul intelectual si politic din Romania.
Dreapta romaneasca s-a redefinit in ultimele doua decenii, iar Cristian Patrasconiu are meritul de a fi fost in 2010 sufletul unei serii de dialoguri care au dus la un volum extrem de important aparut la Humanitas. Ar fi de dorit, am mai spus-o, ca stanga romaneasca sa-si asume un trecut pus deocamdata intre convenabile paranteze, sa-si articuleze identitatea actuala, sa traiasca unaggiornamento, dincolo de mimetisme si narcisisme care pot fi momentan seducatoare, dar nu pot sa o scoata dintr-un incontestabil impas de imaginatie strategica.
O raportare la ereditatea marxista este astfel indispensabila, la fel cum esentiala ar fi o despartire de dogmatismele egalitariste cu pretentii izbavitoare.
Trilogia lui Kolakowski a beneficiat de recenzii de prima pagina in suplimentele celor mai importante ziare americane, inclusivNew York Times(a fost analizata acolo de filosoful Sidney Hook).
La fel si volumul lui BHL, examinat inNYT,TLSetc La noi, cu discrete, laudabile exceptii, observ ca se evita discutiile aprofundate.
Iata mai jos mesajul meu catre Cristian Patrasconiu.
Da, draga Cristi, exista taceri care striga. Se tace simptomatic despre aceste carti, se mormaie, se barfeste, se cleveteste, se sopteste, se insinueaza, dar nu se publica acele analize care ar lumina genealogiile intelectuale si implicatiile prezente ale unui demers de stanga autentic (nu ma refer la cabotinajele de trei parale).
Michnik este utilizat manipulativ, uitandu-se ca, in repetate randuri, el a spus ca nu se situeaza nici la stanga, nici la dreapta,ci la Vest de centru.
Se ignora polemicile din Polonia, faptul ca exista o polifonie ideatica acolo, ca „Rzeczpospolita” este un ziar extrem de citit, cu alte pozitii decat „Gazeta” (in ce ma priveste, am colaborat la ambele, deci nu am un parti-pris).
Intre ideologii stangii romanesti, pe de o parte, si un Slawomir Sierakowski, de pilda, pe de alta, distanta mi se pare socanta Editorul revistei „Krytyka Polyticzna” cunoaste istoria intelectuala si politica a secolului trecut, nu pretinde ca aceste polemici s-au nascut peste noapte. Nu a ezitat sa se opuna deschis oricarei forme de rasism si antisemitism, este un sustinator al UE.
Astept din partea celor care se vor exponentii unei asemenea stangi post-moderne in Romania de azi pozitii la fel de clare si deschise (full disclosure, l-am cunoscut pe Sierakowski la New York, la Columbia University, in februarie 2010, la o conferinta unde participa si Adam Michnik, iar din Romania au vorbit Mircea Mihaies, Angelo Mitchievici, Dragos-Paul-Aligica, Vlad Muresan si cu mine).
Pe un forum de stanga un publicist grabit si nu tocmai informat sustine ca in prefata mea la “Marturisirile unui disident convertit” am recurs la o strategie auto-legitimizatoare, incercand sa-l “anexez” pe Michnik unui imaginar grup din care as face parte.
Fixatia pe grupurile de presiune culturala este, se pare, contagioasa, chiar daca teoria nu mai este prea actuala, iar grupul respectiv este de fapt o plasmuire (cam conspirationista) a unor personaje in cautare de vizibilitate. Simplu spus, acesti oameni isi explica debilitatea lor valorica, de fapt ceea ce ei resimt drept o marginalitate neputincioasa, prin faptul ca altii ar ocupa prim-planul cutlural prin tot felul de manevre perfide.
Respectivul uita ca (1) am scris si prefata “Scrisorilor din inchisoare”, prima carte de Michnik aparuta in romaneste, in 1997, si discutata pe larg la acel moment, inclusiv intr-o emisiune de N. Manolescu la ProTV la care am participat, alaturi de istoricul polonez aflat la Bucuresti; (2) lansarea a “Marturisirilor” a avut loc in 2009 la NEC, vorbitorii fiind Michnik si cu mine; (3) cartea a aparut la Polirom, nu la Humanitas ori Curtea Veche; (4) prefata mi-a fost solicitata de editura; (5) ma leaga de Michnik doua decenii de consecventa prietenie intelectuala, care insa nu implica “unitatea deplina de vederi” precum in comunicatele de la intalnirile liderilor de partide comuniste.
Am recenzat „Letters from Freedom ” in „Partisan Review”, am sustinut/sustin public , impreuna cu Jonathan Schell si Jan. T Gross, (v. coperta a patra) cea mai recenta carte a sa in engleza „In Search of Lost Meaning”), care urmeaza sa apara in mai 2011 la University of California Press.
http://www.ucpress.edu/book.php?isbn=9780520269231
In 1994, Michnik m-a prezentat la Varsovia (eram acolo impreuna cu sotia mea ca invitati de el) celui mai apropiat prieten al sau, Jacek Kuron (acesta era pe-atunci Ministrul Muncii si cel mai popular politician polonez).
Am discutat atunci pe larg despre valorile care pot inspira o filosofie economico-sociala care sa nu capoteze in populism ieftin ori autoritarism paternalist. Tema am reluat-o, la Bloomington, in februarie 2000, in discutiile purtate cu Michnik si Jeffrey C. Isaac, apoi, in mai, la Varsovia, la aniversarea „Gazetei”in cadrul conferintei „The Many Faces of Post-Communism” (erau acolo Zbigniew Bujak, Laszlo Rajk, Jr, Martin Simecka, Jerzy Jedlicki, George Soros, Elzbieta Matynia etc).
In speech-ul sau de la primirea Premiului Ratiu la Wilson Center, acum un an, Michnik se referea direct la tezele mele din “Stalinism pentru eternitate”. Cartea a aparut in poloneza in 2010 la ed. Universitas, in colectia “Adam Michnik va recomanda”. Voi merge probabil anul acesta in Polonia, invitat de Michnik, pentru a participa la o dezbatere despre comunismul romanesc in comparatie cu cel polonez (un prilej de a explora impreuna ceea ce se numeste cultura politica a stalinismului est european).
Oare incearca Michnik sa se legitimeze prin mine? Iata la ce concluzii absurde poate duce resentimentul transformat in pseudo-argument. Sa mai adaug ceva: cand a incetat din viata Kolakowski, in „Gazeta Wyborcza” pagina de omagii din ziua inmormantarii marelui filosof continea texte de Karol Modzelewski, Timothy Garton Ash, Slavoj Zizek si de mine. Oare eu am decis sa apar acolo, fara a fi invitat de directorul ziarului.
adica de Adam Michnik? Nu spuneam altceva in acel text decat ceea ce scrisesem in „Idei in dialog” despre Kolakowski, despre eclectismul sau pluralist, despre refuzul de a uita ce a fost totalitarismul si care a fost rolul marxismului (nu doar al bolsevismului) in catastrofele sociale ale veacului al XX-lea.
Kolakowski ii deranjeaza pe multi, mai ales volumul al III-lea (a aparut tarziu si cu putine ecouri in franceza, et pur cause).
Kolakowski a fost celebrat in Vest cat timp ramanea un membru al familiei stangii. Cand a imbratisat liberalismul conservator in plan filosofico-politic (in jur de 1975), a incetat sa se mai bucure de elogiile nemasurate de odinioara. Nu a fost insultat precum un Arthur Koestler in anii Razboiului Rece, nu i s-a spus renegat pecum unui Milovan Djilas, dar se facea cu ochiul in cercurile din jurul unui Eric Hobsbawm cand venea vorba de el.
Ereziile au fost intotdeauna anatemizate cu patima vindicativa in miscarile milenarist-utopice. Despre cartea lui BHL, „Cadavrul rasturnat”, aparuta in colectia “Constelatii” la Curtea Veche, a vorbit cu pretuire Cristian Diaconescu care i-a indemnat pe ideologii stangii din Romania (ma intreb cine vor fi fiind de fapt acestia) sa o citeasca atent. Evident nu s-a intamplat acest lucru. Ar fi fost interesant de stiut ce gandesc I.
Iliescu, A. Nastase, V. Ponta, M. Geoana, A. Severin etc despre critica lui BHL la adresa anti-capitalismului, anti-americanismului, anti-europenismului si antisemitismului tot mai prezente in stanga franceza (si nu doar acolo).La un ceas istoric in care ni se spune ca social-democratia, reala sau apocrifa, poate defila sub acelasi drapel combatant cu liberalismul (ba chiar si cu peremistii) in numele „interesului national”, ar fi nevoie de analize serioase, nu de exclamatii ignorante si pontificari malitioase.
Cu prietenie,
Vladimir
INTERVIURILE HotNews.ro