Sari direct la conținut

Tăieri de cheltuieli la alegerile din 4 mai 2025: Plata personalului implicat în organizarea alegerilor va fi redusă cu 25%

HotNews.ro
Alegeri prezidențiale în România, noiembrie 2024. Foto: Agerpres
Alegeri prezidențiale în România, noiembrie 2024. Foto: Agerpres

Guvernul a aprobat joi, cu anumite modificări, proiectul de ordonanță de urgență privind organizarea alegerilor prezidențiale, una dintre acestea fiind reducerea banilor încasați de angajații implicați în acest proces. La propunerea Ministerului de Finanțe, plata personalului implicat în procesul electoral va fi redusă cu 25% pentru a se încadra în planul general de reducere a cheltuielilor publice”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Acesta a subliniat că în ședința de guvern nu s-au adus modificări în privința indemnizației de hrană zilnică, care „va rămâne la aceiași parametri”.

Guvernul a aprobat practic un set de măsuri pentru organizarea și desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru președintele României în data de 4 mai 2025, zi în care vor avea loc și alegeri parțiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și în 17 comunități locale.

Câți bani sunt prevăzuți în proiectul de OUG pentru cei care participă la organizarea alegerilor

Guvernul nu a făcut public încă proiectul de ordonanță de urgență privind organizarea alegerilor din 4 mai 2025, care a fost adoptat în ședința de joi.

Până la publicarea în Monitorul Oficial a acestui act adoptat joi de Guvern, HotNews.ro vă prezintă informațiile care apar în proiectul de ordonanță de urgență care a ajuns joi pe masa Guvernului, înainte de a i se aduce modificări.

Potrivit acestor informații, cuantumul indemnizațiilor personalului din birourile electorale constituite la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 și a personalului care asigură suportul tehnic al acestora, sunt:

  • a) 330 de lei pe zi de activitate pentru președinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară, locţiitorii acestora și operatorii de calculator;
  • b) 240 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a);
  • c) 300 de lei pe zi de activitate pentru președinţii birourilor electorale judeţene ai birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru locţiitorii acestora, precum și pentru ceilalţi membri ai acestor birouri electorale;
  • d) 170 de lei pe zi de activitate pentru informaticieni;
  • e) 200 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale judeţene, al birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București, precum şi pentru statisticienii acestora;
  • f) 350 de lei pe zi de activitate pentru președintele Biroului Electoral Central locţiitorul acestuia, precum și pentru ceilalţi membri ai Biroului Electoral Central;
  • g) 300 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central, precum și pentru statisticienii acestuia;
  • h) 330 de lei pe zi de activitate pentru președintele biroului electoral pentru secţile de votare din străinătate, pentru locţiitorul acestuia, precum şi pentru ceilalţi membri ai acestui birou electoral;
  • i) 250 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, precum și pentru statisticienii acestuia;
  • j) 730 de lei pe zì de activitate pentru preşedinţii și locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate;
  • k) 660 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate care îndeplinesc şi atribuţiile operatorilor de calculator;
  • l) 600 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, alţii decât cei prevăzuţi la lit. j) şi k);
  • m) 350 de lei pe zì de activitate pentru președinţii birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă și pentru locţiitorii acestora;
  • n) 240 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă;
  • o) 330 de lei pe zi de activitate pentru operatorii de calculator ai birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă;
  • p) președinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, care îndeplinesc și atribuţiile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă, locţiitorii acestora și membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate primesc în plus o indemnizaţie fixă de 350 de lei, sub condiţia recepţionării de plicuri privind exercitarea votului prin corespondenţă.

Actul prevede că se va acorda o indemnizație de protocol de 35 de lei de persoană pentru fiecare zi de activitate pentru membrii birourilor electorale, operatorii de calculator, personalul tehnic auxiliar, statisticienii, informaticienii, precum și pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

De asemenea, personalul MAI inclus în planurile de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securităţii operaţiunilor și activităţilor derulate pentru buna organizare și desfăşurare a procesului electoral, aprobate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei Române, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și inspectoratelor de poliție judeţene, va beneficia de o indemnizație pe zi de activitate de 300 de lei.

INTERVIURILE HotNews.ro