Sari direct la conținut

Tânără găsită moartă pe un câmp din Arad după ce a fost răpită și târâtă cu maşina de fostul iubit / Bărbatul avea ordin de protecție pentru cei doi copii ai lor

HotNews.ro
Tânără găsită moartă pe un câmp din Arad după ce a fost răpită și târâtă cu maşina de fostul iubit / Bărbatul avea ordin de protecție pentru cei doi copii ai lor
Mașină de poliție. Foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

O femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, marți seară, pe un câmp între două localități din județul Arad, după ce a fost răpită și târâtă cu mașina de fostul partener. Cei doi aveau împreună două fetițe, iar pe numele bărbatului fusese emis un ordin de protecție provizoriu, dar doar pentru protecția copiilor, au declarat surse judicare pentru Agerpres.

Cazul a avut loc marți seară, în jurul orei 21:30. Femeia a fost răpită în oraşul Chişineu-Criş. Potrivit presei locale, bărbatul s-a deplasat la locul de muncă al femeii, a forțat-o să iasă afară, a dus-o la mașină și i-a prins mâinile la geamul mașinii, conform martorilor, care au sunat la 112.

„Poliţiştii Secţiei 3 Rurală Chişineu-Criş au fost sesizaţi despre faptul că, în localitatea Chişineu-Criş, o femeie ar fi fost introdusă cu forţa într-un autoturism de către fostul concubin, ulterior plecând într-o direcţie necunoscută”, a anunțat IPJ Arad.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar ulterior au găsit cadavrul femeii.

„În urma investigaţiilor, în extravilanul localităţii Şepreuş, a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Sintea Mare, care a fost imobilizat şi dus la audieri. Totodată, între localităţile Sintea Mare şi Chişineu-Criş a fost identificată şi victima, o femeie de 28 de ani, decedată”, a transmis IPJ Arad.

Târâtă de mașină

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres și Special Arad, femeia şi-a pierdut viaţa într-un mod violent. Ea a fost prinsă cu mâinile de maşină şi târâtă pe o distanță de aproximativ 2 kilometri. Când a observat că femeia a decedat, bărbatul i-a aruncat cadavrul într-un șanț.

Conform aceloraşi surse, în 3 iulie, suspectul şi-a bătut în public cele două fetiţe pe care le avea cu fosta iubită, la un restaurant din Ineu. Fetiţele au primit ordin de protecţie, care a fost confirmat de instanţă, însă mama lor a refuzat să fie pusă sub protecţie.

Cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, bărbatul fiind suspectat de omor şi lipsire de libertate. 

Zeci de cazuri de femicid în România de la începutul anului

De la începutul anului, în România cel puțin 30 de femei au fost ucise, fie de partenerii lor de la acea vreme, fie de foști parteneri. În 18 iunie, peste 1.000 de persoane au participat la un protest în fața Guvernului pentru a cere autorităților măsuri ferme pentru a preveni violența de gen, în urma crimei din comuna Lipănești, Prahova, unde o tânără de 22 de ani a fost ucisă de fostul partener, pe stradă, în fața copiilor.

Anterior, în 3 iunie, câteva mii de persoane s-au adunat în Piața Victoriei pentru a manifesta față de violența împotriva femeilor, după crima din Cosmopolis, și pentru a cere Guvernului măsuri suplimentare pentru protejarea femeilor. „Ne-am săturat de vorbe goale”, „Peste tot poliție, nicăieri justiție”, „Indiferența hrănește violența” și „Sute de femei sunt moarte, asta nu este dreptate” – au fost unele dintre mesajele strigate de manifestanți în fața Guvernului.

Apelul la protest a venit după cazul Teodorei, tânăra de 23 ani împușcată mortal în complexul Cosmopolis din Ilfov.

Despre acest fenomen s-a pronunţat şi preşedintele Nicusor Dan, care crede că femicidul este „o problemă gravă” în România şi că statul român „nu dă o impresie de forţă, de fermitate”.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro