Sari direct la conținut

Țară, țară, vrem medici. Specialiștii căutați la sesiunea extraordinară a rezidenţiatulu. „Sperăm să schimbăm această situaţie”

HotNews.ro
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES

Majoritatea posturilor rămase neocupate scoase la concurs la sesiunea extraordinară a rezidenţiatului care are loc duminică sunt în specialităţile chirurgicale şi medicina de urgenţă, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care şi-a exprimat speranţa ca aceia care vor le ocupa să nu o facă doar temporar, ci să-şi termine pregătirea şi să profeseze în aceste domenii.

  • „Avem circa 1,5 candidaţi pentru fiecare dintre aceste posturi şi sunt specialităţi care au posturi mai numeroase neocupate, locuri şi posturi ca să fim corecţi, adică există şi două situaţii în care sunt două spitale care au posturile deja anunţate ca şi loc de muncă.
  • Majoritatea celor rămase neocupate sunt în specialităţile chirurgicale: 99 la domeniul chirurgie, peste 40 la ortopedie. Un lucru care ne preocupă şi sperăm să schimbăm această situaţie este legat de medicina de urgenţă. Nu mai puţin de 95 de posturi la medicină de urgenţă nu au fost ocupate.
  • E clar că este ceva legat de atractivitatea acestei specialităţi şi de dificultate, pentru că este o specialitate dificilă.
  • Ne propunem ca, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a Educaţiei, universităţile să-şi câştige locul bine meritat în pregătirea acestor medici de medicină de urgenţă şi medicina de urgenţă să se desfăşoare la fel ca toate celelalte specialităţi medicale în cadrul universităţilor şi, respectiv, Facultăţilor de Medicină şi de Farmacie”, a afirmat Rafila, într-o declaraţie făcută la UMF ”Carol Davila” din Bucureşti.

El a precizat că la medicina de familie sunt puţin peste 40 de posturi rămase libere, menţionând că, prin noul contract-cadru care se va lansa în curând, se vor îmbunătăţi veniturile şi atractivitatea profesională pentru această specialitate.

Ministrul Rafila a adăugat că se face un efort „consistent” în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru dotarea şi reabilitarea cabinetelor de medicină de familie.

„În perioada următoare vom încerca să pilotăm şi anumite proiecte de regândire a modului de desfăşurare a activităţii şi de salarizare în domeniul medicinii de familie. Medicina de familie nu e doar poarta de intrare în sistem, trebuie să fie specialitatea care rezolvă majoritatea problemelor de sănătate ale oamenilor din această ţară”, a evidenţiat Alexandru Rafila.

Prezență masivă la rezidențiat

El a subliniat importanţa stabilizării pe post. „Cred că e important acest lucru – stabilizarea oamenilor şi încrederea că îşi pot desfăşura activitatea profesională într-un mediu favorabil din punct de vedere profesional şi cu un confort material corespunzător”, a explicat Rafila.

Rectorul UMF „Carol Davila”, Viorel Jinga, a afirmat că, după o perioadă în care majoritatea concursurilor de admitere şi rezidenţiat s-au desfăşurat la Romexpo, examenul este organizat duminică la sediul universităţii, iar absenţele sunt puţine. Doar 4% dintre candidaţi nu s-au prezentat duminică la concurs.

  • „Ne propunem ca, din toamnă, la fiecare disciplină, să facem un cerc ştiinţific pentru o orientare profesională mai bună a studenţilor, astfel încât atunci când ajung să aleagă specialitatea, după ce au dat examenul de rezidenţiat, să fie mult mai bine orientaţi.
  • De asemenea, pentru toamnă nu mai este timp, deja mai sunt şase luni şi vreo două săptămâni şi trebuie să apară metodologia pentru examenul din toamnă, dar, pe viitor, prin modificări legislative, să revenim la examenul sau concursul pe două tipuri de specialităţi: chirurgicale şi boli interne, astfel încât să putem ocupa aceste locuri la chirurgie.
  • Din păcate, în ghilimele spun acest lucru, majoritatea absolvenţilor noştri sunt de sex feminin. Deci, mai puţin pentru partea de chirurgie, întrucât, ştiţi foarte bine, că absolvenţii de sex feminin se mai gândesc că o să aibă probleme familiale, copii şi alte elemente care le orientează pe aceste absolvente spre specialităţi poate mai comode”, a adăugat Jinga.

El a menţionat că, dacă se va propune şi se va aproba această diferenţiere la admitere, se va face cu bibliografii diferite pentru chirurgie şi boli interne.

Prorectorul Cătălina Poiană a completat că organizarea acestei sesiuni a fost foarte bine venită, exprimându-şi speranţa ca toate cele 628 de locuri şi posturi care sunt scoase la concurs să fie ocupate.

  • ”O serie de specialităţi, la nivel naţional, în unele zone, sunt deficitare şi sperăm ca, prin acest concurs de rezidenţiat, să se ocupe şi în felul acesta să putem să contribuim încă o dată la întărirea resurse umane din sănătate, ceea ce considerăm că este o prioritate.
  • Până în acest moment şi sperăm ca şi până la sfârşitul concursului, lucrurile au decurs conform metodologiei, fără incidente şi sperăm ca, în cursul zilei de astăzi, să putem să anunţăm un final de rezidenţiat pe măsura aşteptărilor”, a adăugat ea.

Sesiunea extraodrinară a rezidențiatului

Un număr de 962 de candidaţi s-au înscris la sesiunea extraordinară a concursului de intrare în rezidenţiat de duminică. Ei concurează pe 628 de locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare publice, care au rămas neocupate în sesiunea din toamna anului 2022, multe fiind în specialităţi deficitare, precum chirurgia generală, medicina de urgenţă, medicina de familie, neonatologie.

Candidaţii vor avea la dispoziţie patru ore pentru a rezolva 200 de întrebări de tip grilă. Vor fi declaraţi promovaţi cei care obţin un punctaj de minimum 60% din cel mai mare punctaj obţinut la acest concurs.

În toamna anului trecut au fost scoase la concurs 4.734 de locuri şi posturi. (Agerpres)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro