Tăriceanu, achitat în dosarul în care Parchetul îl acuza de abuz în serviciu și de complicitate la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale
Fostul președinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat marți de instanța supremă în dosarul în care era trimis în judecată de Parchetul General pentru abuz în serviciu și de complicitate la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, fiind acuzat că nu a făcut demersurile pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcţie publică. Decizia instanței nu este definitivă.
Chiar procurorul de ședință de la Parchetul General ceruse judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la unul dintre termenele procesului, achitarea fostului preşedinte al Senatului. Avocatul lui Tăriceanu în acest proces a fost fostul ministru al Justiției Tudorel Toader.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat marți și pe fostul parlamentar PSD Cristian Marciu.
- „Conform art. 396 alin. (5) Cod de procedură penală: -În baza art.16 alin.(1) litera a) Cod procedură penală, achită inc. Popescu – Tăriceanu Călin – Constantin – Anton – pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal. -În baza art.16 alin.(1) litera b) teza I Cod procedură penală, achită inc. Popescu – Tăriceanu Călin – Constantin – Anton pentru complicitate la infrac?iunea de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 258 alin. (1) Cod penal. – În baza art.16 alin.1 litera b) teza I. Cod procedură penală, achită inc. Marciu Ovidiu – Cristian – Dan – pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 258 alin. (1) Cod penal. În baza art.397 alin.(1) Cod procedură penală raportat la art.19 Cod procedură penală respinge ac?iunea civilă privind pretențiile formulate prin constituirea de parte civilă de către Matei Cristian. Conform art.275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel termen de 10 zile de la comunicare”, este minuta deciziei ICCJ.
Care erau acuzațiile Parchetului General la adresa lui Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată în decembrie 2020 de către Parchetul General, fiind acuzat că, în calitatea pe care o avea de preşedinte al Senatului, nu a făcut demersurile pentru încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care fusese declarat incompatibil şi nu avea dreptul să ocupe o funcţie publică. În acest dosar, senatorul Cristian Marciu a fost trimis în judecată pentru uzurpare de calităţi oficiale.
Tăriceanu a fost acuzat că nu a constatat încetarea mandatului senatorului Cristian Marciu, acesta având o decizie definitivă în instanţă privind încălcarea legii incompatibilităţilor.
El a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, iar Cristian Marciu, pentru uzurpare de calități oficiale.
Conform Parchetului General, primul inculpat (n.r. – senatorul Cristian Marciu) se afla în incompatibilitate cu funcția de senator, având interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data de 4 martie 2015, când a rămas definitivă și irevocabilă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din 11 decembrie 2016 și până acum, el a folosit fără drept calitatea oficială de senator în actuala legislatură, spun procurorii. În această calitate, a îndeplinit acte care implică exercițiul autorității de stat, a participat la ședințele Senatului, a făcut parte din comisii permanente și speciale ale Senatului, a avut inițiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări și interpelări.
În ceea ce îl privește pe Tăriceanu, procurorii spuneau că, în perioada 2 martie 2017 – 2 septembrie 2019, când era președinte al Senatului, nu a făcut demersuri pentru a constata încetarea mandatului de senator al lui Marciu. Astfel, Tăriceanu nu a supus la vot în plenul Senatului adoptarea unei hotărâri de vacantare a locului de senator al lui Marciu, cauzând „vătămarea drepturilor persoanei care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a ocupat pe buletinul de vot pentru funcția de senator poziția următoare”.
Tăriceanu a fost acuzat că l-a ajutat pe Marciu să folosească fără drept calitatea oficială de senator ce implică exercițiul autorității de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate.