Tăriceanu: Cea mai importantă decizie a ALDE a fost ieșirea de la guvernare. Ce s-a întâmplat ulterior pe mine m-a surprins foarte mult
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că cea mai importantă decizie pentru ALDE din acest an a fost ieșirea de la guvernare. Liderul partidului a adăugat că Viorica Dăncilă a fost surprinsă de hotărâre, fiindcă a crezut că „nu pleacă câinele de la măcelărie”, notează Mediafax.
„Probabil cea mai importantă decizie pe care am luat-o anul acesta împreună cu formațiunea pe care o conduc a fost ieșirea de la guvernare. Ieșire de la guvernare care pe doamna Dăncilă a surprins-o pentru că mergea pe o logică rudimentară de genul «câinele nu pleacă de la măcelărie». Anul acesta, în repetate rânduri, începând de la construcția bugetului la începutul anului și ulterior am avertizat-o că mergem într-o direcție proastă. Că suntem într-o stare de permanentă defensivă, că nu există un set de politici publice care să se adreseze agendei cetățeanului. Toate aceste avertismente nu au fost luate în seamă”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu la Antena 3.
Liderul ALDE a adăugat că, la rândul său, a fost surprins de decizia Vioricăi Dăncilă de a distruge ulterior formațiunea pe care o conduce.
„În final am hotărât să ieșim de la guvernare. Ceea ce s-a întâmplat ulterior pe mine m-a surprins foarte mult pentru că decizie doamnei Dăncilă și a conducerii PSD a fost de a distruge pur și simplu ALDE. Prin încercarea de racolare forțată a unor membri ai partidului. Propunerea pe care au făcut-o de a îi copta în guvern, așa încât să se dea aparența continuării funcționării coaliției. Cu gesturi politice de genul acesta eu nu am fost obișnuit și nici nu o să mă obișnuiesc vreodată cu gândul. Reacția noastră a fost una de legitimă apărare. De aceea guvernul în final, la moțiunea de cenzură a căzut. Ulterior am avut instalarea unei nou Guvern”, a explicat Tăriceanu.