Sari direct la conținut

Țările europene cu cele mai multe furturi de mașini

HotNews.ro
Autostradă, Foto: Nissan
Autostradă, Foto: Nissan

Italia este țara care înregistrează cel mai mare număr de furturi de autoturisme din Europa, în medie 276 de furturi la 100.000 de locuitori pe an, potrivit unui studiu realizat de site-ul Confused.com pentru perioada 2011-2019. Pe poziția a doua se află Cehia, cu 274 de furturi la 100.000 de locuitori pe an, scrie Rador citând presa cipriotă.

În ciuda faptului că are o populație cu 84% mai mică decât Italia, Cehia are cu doar 0,7% mai puține furturi de mașini la 100.000 de locuitori. Urmează Suedia, cu a treia cea mai gravă situație cu privire la furturile de mașini, cu 266 de furturi la 100.000 de persoane în medie, în fiecare an.

În comparație cu vecinii săi scandinavi, Suedia se confruntă cu 91% mai multe furturi la 100.000 de locuitori în fiecare an decât Finlanda (139 la 100.000) și cu 138% mai multe furturi decât Norvegia, care înregistrează în medie 112 furturi pe an.

Franța ocupă locul al patrulea, cu 261 de furturi la 100.000 de persoane în fiecare an. Comparativ cu vecinii săi din Europa Centrală, datele arată cu 267% mai multe furturi în fiecare an față de Germania (71 la 100.000 de persoane) și cu 205% mai multe decât Elveția, care ocupă locul 14 cu 85 de furturi la 100.000 de persoane în fiecare an.

Grecia este a cincea cea mai nesigură țară în ceea ce privește furturile de mașini, cu 255 de furturi la 100.000 de locuitori în fiecare an. Numărul furturilor în Grecia este cu doar 7% mai mic decât cel înregistrat de Cehia în medie pe an, în ciuda faptului că populația Greciei este cu 2% mai mare.

Franța este pe primul loc la numărul de furturi pe zi

În ceea ce privește furturile dintr-o zi, Franța se află în fruntea listei. Potrivit datelor studiului, sunt în medie 474 de plângeri de furt de mașini pe zi, ceea ce înseamnă cam 20 de furturi la fiecare oră și trei în fiecare minut. Italia ocupă locul al doilea cu 455 de furturi pe zi, urmată de Marea Britanie pe locul al treilea (272) și de Germania pe locul al patrulea (159).

În Danemarca, cele mai puține furturi pe an

Cu doar cinci furturi de mașini la 100.000 de locuitori în fiecare an, proprietarii de mașini danezi se confruntă cu cel mai mic risc de a le fi furată mașina dintre toți europenii. România înregistrează al doilea cel mai mic număr de furturi de mașini pe an, în medie cu doar 14 furturi la 100.000 de locuitori. Urmează Liechtenstein și Croația, cu o medie de 22 de furturi la 100.000 de persoane în fiecare an.

Modalități de reducere a furturilor

Alex Kindred, expert în asigurări auto, a declarat pentru Confused.com: „Din păcate, furturi de mașini au loc în fiecare zi în toată Europa, așa că este important să ne asigurăm că mașinile noastre sunt în siguranță. Protejându-ne mașinile cu măsuri eficiente de securitate, cum ar fi încuietori pentru volan și alarme, putem reduce riscul de furt.

Una dintre recomandările noastre este să aveți numărul de identificare al vehiculului (VIN) gravat pe fiecare dintre geamuri, deoarece asta înseamnă că hoții vor trebui să plătească pentru a înlocui parbrizul.

În plus, atunci când parcați mașina, lăsați-o în viteză, cu roțile îndreptate spre bordură. Acest lucru face mai dificil pentru hoți să vă tracteze vehiculul. Aplicarea acestor măsuri nu numai că va reduce riscul de furt pentru mașină, dar ar putea contribui și la menținerea costurilor de asigurare auto la un nivel scăzut”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro