Sari direct la conținut

Tarom păstrează secret cât a luat de la Qatar ca să cedeze sloturile de la Londra, dar o evaluare avem din altă tranzacție

HotNews.ro
TAROM / Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
TAROM / Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

TAROM , transportatorul național al României, a transferat sloturile sale zilnice de pe Aeroportul Heathrow din Londra (LHR) către Qatar Airways pentru o sumă nedivulgată, informează simpleflying.com.

Este vorba despre 14 sloturi săptămânale care îi permiteau companiei să opereze 7 zboruri pe săptâmână dus-întors.

Airport Coordination Limited (ACL) anunță că tranzacția a avut loc la 14 august.

Deși Tarom păstrează tăcerea asupra sumei de vânzare, sloturile ar trebui să aibă un preț ridicat. Spre exemplu, în 2016, Oman Air a plătit Air France 75 de milioane de dolari pentru un set de sloturi la Heathrow Airport, care este constrâns din punct de vedere al capacității de zeci de ani.

Qatar Airways ar urma să opereze acum opt zboruri zilnice spre / dinspre Heathrow.

Boardingpass.ro a scris anterior despre o ofertă de 20 de milioane de lire sterline, dar refuzată de compania românească de stat.

TAROM a operat zborul zilnic de la LHR la Aeroportul Internațional Henri Coandă București (OTP) cu un Airbus A318.

În urma transferului, care va deveni valabil la 27 octombrie și va acoperi întregul sezon de iarnă al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA) până la 29 martie 2025, aeronava companiei aeriene qatariote va ajunge la LHR la ora 14:05 (ora locală) și va pleca la ora 14:50.

După decenii de pierderi, Tarom vrea să fie pe plus în 2024

Compania de stat TAROM a publicat, la mijlocul anului, proiectul de buget din 2024: își propune o creștere a veniturilor cu 30% față de anul trecut și profit – după decenii de pierderi.

Anul 2023 a fost un an cu pierderi – aproape 100 de milioane de lei (20 de milioane de euro), mai mici cu aproape 173 de milioane de lei (34,6 milioane de euro) față de 2022, potrivit Europa Liberă.

Pentru anul acesta, compania își propune o răsturnare de situație cu 180 de grade – vrea să treacă pe profit, cu o cifră impresionantă, de peste 278,5 de milioane de lei.

Pentru a atinge această țintă, Tarom și-a propus ca o parte din venituri să vină din vânzarea a patru aeronave Airbus și a sloturilor de pe aeroportul Heathrow din Londra, dar și din ajutorul de stat.

INTERVIURILE HotNews.ro