Sari direct la conținut

Tatăl româncei care a fost ucisă de rechini în Egipt povestește cum a aflat vestea

HotNews.ro
Hurghada, o destinație turistică populară, Foto: DreamsTime
Hurghada, o destinație turistică populară, Foto: DreamsTime

Tatăl Roxanei Alina Donisan, femeia ucisă de un rechin în timpul vacanţei în Hurghada, Egipt, a povestit că a aflat de la ştiri despre faptul că o româncă a murit în staţiunea în care se afla fiica sa. Apoi, la ușa acestuia, au apărut polițiștii.

„Momentul fatidic, nu am nicio informaţie, cum a fost, cum a decurs. Am aflat de la ştiri că o româncă a murit mâncată de rechin, apoi după două ore că are 40 de ani. A venit apoi poliţia să ne ia date personale, probabil şi să mă înştiinţeze că va lua legătura consulul din Egipt. Era vorba de fata noastră. Certificarea a fost în momentul când consulul a luat legătura şi a confirmat că este fata noastră şi că este la spital, dar nu mai e în viaţă. Să pic de pe scaun, stăteam la masă şi vorbeam la telefon. Soţia a avut o presimţire rea de cum a văzut informaţia pe TV, lucru care s-a confirmat. Fiind duminică şi personalul fiind liber, la societatea de turism, la urgenţe a răspuns, mi-a confirmat şi domnişoara aia. Discuţiile au durat până la 22.00, după care nu am putut dormi toată noaptea”, a declarat tatăl Roxanei Donisan luni, la Antena 3, potrivit News.ro.

Potrivit bărbatului, fiica sa se afla pentru a treia oară în Egipt şi îşi rezervase vacanţa în condiţiile în care mai era un singur loc pentru completarea lotului cu turişti.

Ea își cumpărase două sejururi, pentru a petrece o perioadă mai lungă în această țară. Ea practica snorkeling.

„S-a bucurat ştiind locul, calitatea serviciilor, în schimb problema cu rechinii nu prea aveam referinţe. Ea dacă făcea ieşiri făcea cu instructorul, cunoştea regulamentul de înot. Înotul era sportul ei preferat vara, iarna patinajul”, a mai spus el.

Roxana Donisan avea 40 de ani, nu era căsătorită și era din Suceava. Ea a lucrat ca asistent preparator la SNSPA, iar din 2008, era inspector superior la Executare silită în cadrul ANAF Suceava.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.

Tot atacată de un rechin a mai murit și o turistă de 68 de ani din Austria. Ambele atacuri au avut loc la 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei Sahl Hashees.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro