Tătaru: O grădiniță publică poate rămâne deschisă dacă autoritățile locale consideră necesar
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat marți seară, la TVR1, că se pot deschide și anumite grădinițe de stat dacă autoritățile locale care le gestionează consideră că este necesar și lipsit de pericol.
”Având în vedere că pe 12 se termină școala, am gândit atunci că trebuie să gestionăm deschiderea creșelor și a grădinițelor private sau, dacă autoritățile locale își asumă, o grădiniță publică poate rămâne deschisă ca să îi preia pe ceilalți copiii, dar și afther-school-urile”, a declarat ministrul.
„Putem controla în același timp și repercusiunile sau riscurile care pot apărea odată cu măsurile de relaxare – este strict tehnic și pur medical. Avem o stare de alertă, că o avem declarată sau nu, suntem într-o stare de alertă prin focarele pe care le avem în acest moment. Suntem într-o stare de alertă prin cazurile noi care apar de la o zi la alta”, a subliniat ministrul.
„Urmărim ca, odată cu 1 iulie, să dăm și alt set de măsuri de relaxare”, a arătat ministrul.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că vor urma după 15 iunie noi măsuri de relaxare, între care redeschiderea mall-urilor, fără restaurante și locuri de joacă, și a after-school-urilor, creșelor și grădinițelor private.