Tavan prăbușit peste elevi la un liceu din Botoșani proaspăt renovat prin PNRR / Ce spune primarul
Incidentul a avut loc la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani în timpul orei. Un elev a fost rănit ușor și mai mulți copii s-au speriat, potrivit TVR și Radio Iași.
Bucăți din plafonul unei clase din corpul B al liceului s-a prăbușit peste catedră și prima bancă a sălii de curs.
Un elev a fost rănit ușor după ce a fost lovit de bucățile de moloz. Potrivit directoarei unității de învățământ, adolescentul s-a speriat, dar este teafăr.
„Mă aflam la ședința cu directorii programată pentru ziua de astăzi și am fost anunțată că s-a întâmplat un incident în timpul pauzei la o sală de clasă, adică a căzut o bucată de tavan și a lovit un copil. Bineînțeles că am venit imediat la școală, am constatat lucrul acesta, copilul nu a pățit însă nimic; a fost la cabinetul medical, am vorbit cu doamna asistentă, am vorbit cu copilul, au venit părinții, este speriat, bineînțeles, dar să facem investigații mai amănunțite să vedem să nu existe alte probleme ulterioare. Cât privește situația din sala de clasă, copiii au fost mutați imediat de acolo, își desfășoară activitatea într-o altă sală de clasă din corpul A, acolo constructorul, momentan, încearcă să refacă tavanul”, a declarat directoarea Colegiului, Cristina Chirica, pentru stația locală a radioului public.
Colegiul a fost reabilitat printr-un program finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, început în 2024.
Primăria, sesizată
Constructorul care s-a ocupat de lucrările de reabilitare a ajuns la fața locului și a scos bucățile de tavan.
Directoarea Colegiului a declarat că recepția lucrărilor nu s-a făcut încă iar Primăria Municipiului Botoșani răspunde pentru proiectul de reabilitare.
Întrebată ce măsuri vor fi luate, Chirica a indicat că autoritățile locale sunt în măsură să facă aceste precizări.
„Păi nu știu, nu mă întrebați, pentru că școala nu mi-a fost mie predată, momentan Primăria răspunde de lucrare, de proiect”, a declarat ea.
Inspectoratul Școlar Județean a fost informat despre incident de către directorul Colegiului, potrivit Botoșăneanul.
„Am solicitat Primăriei, pentru că ei sunt beneficiarii lucrărilor de reabilitare, menționez că această unitate de învățământ a fost inclusă într-un program de reabilitare iar elevii au intrat în luna noiembrie anul trecut la cursuri în această clădire, să verifice din nou stadiul lucrărilor și modul în care au fost făcute lucrările în toate unitățile care au beneficiat de această lucrare de reabilitare termică”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.
Ce spune primarul Botoșaniului
Incidentul s-ar fi produs din cauza uzurii naturale, a acumulării de umezeală și a opririi bruște a căldurii pe perioada vacanței, care a generat variații rapide de temperatură, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, într-o postare pe Facebook.
El susține că a solicitat deschiderea unei anchete pentru întregul obiectiv, dând asigurări că vor fi dispuse „măsurile necesare în cel mai scurt timp posibil, lucrarea de reabilitare având o garanție de 9 ani de zile”.
„Constructorul susține că este un caz punctual și va demara verificări de urgență a tuturor suprafețelor”, a mai precizat Cosmin Andrei.
„Lucrările de renovare energetică prin PNRR, derulate de Primăria Municipiului Botoșani, au presupus, la acest obiectiv, reabilitarea termică a elementelor de anvelopă și parte vitrată a clădirii și a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum, instalarea/ reabilitarea/ modernizarea sistemelor de climatizare/ ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, modernizarea instalațiilor de iluminat, implementarea sistemelor de management energetic integrat și a sistemelor inteligente de umbrire pentru sezonul cald, modernizarea sistemelor tehnice, lucrări acoperiș. Prin urmare, nu era obligatorie desfacerea tuturor tencuielilor, dacă expertiza și proiectul tehnic nu impuneau această măsură”, a mai spus edilul.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu, a declarat pentru Agerpres că se fac verificări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
