Taxele, anulate de Tribunalul Constanta Radu Mazare, un primar fara bariere
Magistratii Tribunalului Constanta, Sectia Contencios Administrativ, au anulat in cursul zilei de ieri, 19 ianuarie a.c., cele 17 taxe si impozite cu destinatie speciala pe care Consiliul Municipal Local Constanta le-a votat in 2005 si le-a aprobat si pentru 2006. „S-a cheltuit prea multa energie pentru ca domnul primar sa inteleaga ca legea este lege pentru toti si ea trebuie respectata.
Ma bucur sa observ ca instanta a constatat ca nemultumirile noastre sunt indreptatite”, a declarat prefectul Danut Culetu in cadrul unei conferinte de presa. Cat priveste impactul financiar, desi nu avea la indemana date concrete, prefectul Danut Culetu a afirmat ca se indoieste ca acesta va fi atat de mare pe cat da de inteles primarul Radu Mazare.
„Nu cu taxe si impozite trebuie sa se mareasca bugetul local, ci prin aducerea unor investitori. Iar aducerea lor este conditionata de existenta unei atitudini neostile, deschise, transparente”, a subliniat prefectul Danut Culetu.
Mai mult, prefectul a atras atentia ca primarul Radu Mazare, prin referirile la administratia si taxele din anii ’30, nu face decat sa „caute orice fel de justificari, care se dovedeste departe de a fi legale in acest moment, in contextul integrarii in UE”.
Nici comparatia cu mult discutata buvinieta bucuresteana nu i s-a parut plauzibila prefectului Danut Culetu, in conditiile in care buvinieta este doar o idee, care nu este pusa in practica deocamdata si „care nici nu se va aplica, dupa cum mi-a spus doamna prefect Mantale”, a subliniat Danut Culetu si taxa de bariera, o hotarare a Consiliului Local Municipal Constanta.
Pe de alta parte, primarul Constantei, Radu Mazare a tinut sa-l „felicite” pe prefectul Danut Culetu pentru faptul ca a castigat… in prima instanta. „Il felicit pe domnul prefect ca a reusit, dupa ce bugetul de stat a inghetat, sa devalizeze bugetul local cu 200 de miliarde de lei. In primul rand, tot ce inseamna servicii nu va mai functiona.
Nu vor mai fi body-guardzi la intersectii, paza si siguranta nu va mai fi asigurata, nu vor mai fi irigatii in statiunea Mamaia, iar programul de asfaltare va fi diminuat cu 2 miliarde de euro”, a declarat pentru „Replica”, primarul Radu Mazare.
Mai mult, potrivit lui Radu Mazare, din cauza acestei masuri de anulare a taxelor si impozitelor cu destinatie speciala, nici planurile pentru 2006 ale Primariei si Consiliului Local Municipal Constanta nu vor mai putea fi duse la indeplinire. „si tot ce pregatisem ca noutate pentru 2006 si urma sa se voteze in sedinta Consiliului Local de maine (n.r. de astazi) nu va mai putea fi realizat.
Erau in plan inca trei tari ale piticilor, la Podul Butelii, la Poarta 6 si la Casa de Cultura, cu piste pentru role si skateboard, 6 autobuze supraetajate, precum cele utilizate la Londra si o baza pentru schi nautic pe Lacul Siutghiol”, a subliniat Radu Mazare. Decizia Tribunalului Constanta urmeaza insa sa fie atacata in cel mai scurt timp posibil.
De mentionat ca printre cele 17 taxe si impozite cu destinatie speciala este vorba si de permisul de libera trecere prin statiunea Mamaia in extrasezon, taxa irigatii spatii verzi, taxa cresterea gradului de liniste, eliberarea certificat de oportunitate, taxa de bariera si taxa iluminare.