Te îmbeți mai repede dacă amesteci băuturile? 4 lucruri legate de consumul de alcool
Românii cred în mod eronat că, dacă amestecă bere, vin și băuturi spirtoase, se vor îmbăta mai repede, conform unui sondaj al unui producător și distribuitor de băuturi alcoolice.
De asemenea, aproape un sfert cred că dacă beau doar vin, fără bere sau băuturi spirtoase, nu se vor îngrășa, lucru de asemenea fals, spune studiul făcut de Diageo.
1. Amestecarea berii, vinului și băuturilor spirtoase nu te vor îmbăta mai repede
Mai bine de 70% dintre participanți încă mai cred că, dacă amestecă berea, vinul și băuturile spirtoase, se vor îmbăta mai repede.
Acesta este un mit, deoarece efectul este determinat de cantitatea de alcool consumată de o persoană, nu de tipul băuturii alcoolice, menționează sursa citată.
Prin comparație, în Cehia și în Bulgaria, aproape 47%, respectiv 56% dintre participanți au știut că amestecarea de bere, vin și băuturi spirtoase nu îi va face să se îmbete mai repede.
2. Cât de mult îngrașă consumarea alcoolului
Conform sursei citate, aproape 76% dintre participanți știau, pe bună dreptate, că dacă vor consuma doar vin și vor evita berea și băuturile spirtoase, nu vor reduce aportul de calorii deoarece un pahar de vin de aproximativ 200 ml conține cam 200 de calorii.
Comparativ, 25 ml de băuturi spirtoase conțin cam 50 de calorii, iar o doză de bere de 330 ml conține cam 150 de calorii.
Numărul caloriilor dintr-o băutură depinde de tăria alcoolului, cantitatea băută și alte ingrediente suplimentare adăugate în băutură.
3. Este berea este la fel ca vinul sau băuturile spirtoase?
Aproape 70% dintre respondenții români nu au știut că o măsură standard de băuturi spirtoase, vin sau bere conține aceeași cantitate de alcool și că efectul asupra organismului este determinat de cantitatea consumată, nu de ceea ce alegem să bem.
Mai mult, unul din șase participanți crede că berea este o opțiune mai sănătoasă decât un pahar cu vin sau un amestec de băuturi spirtoase, cum ar fi un cocktail, dar de fapt o unitate standard de băuturi spirtoase, bere sau vin, conține aceeași cantitate de alcool, în general cam 10-15g de alcool.
4. Cine se îmbată mai ușor: bărbații sau femeile?
Mai bine de un sfert dintre respondenți cred în mod eronat că bărbații și femeile de aceeași constituție care beau aceeași cantitate de alcool resimt efectele acestuia la fel.
Conform sursei citate, nu este adevărat deoarece ficatul procesează alcoolul cu ajutorul unei enzime numite alcool dehidrogenază (ADH).
Femeile au un nivel mai scăzut de enzime ADH în organism. Acest lucru înseamnă că femeile care consumă aceeași cantitate de alcool ca bărbații vor resimți efectele acestuia mai accentuat.
La chestionar au participat 1.800 de persoane.