Sari direct la conținut

Telenovela de la Primăria Brașov. Allen Coliban a sigilat ilegal biroul viceprimarului PNL Sebastian Rusu

HotNews.ro
Allen Coliban, Foto: AGERPRES
Allen Coliban, Foto: AGERPRES

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, a pierdut procesul pe care i l-a intentat viceprimarul PNL Sebastian Rusu în urma sigilării biroului acestuia din urmă, o instanţă a Curţii de Apel Braşov stabilind, printr-o sentinţă definitivă, că demersul a fost ilegal.

„Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenţii – pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov şi Coliban Allen, în calitate de primar al municipiului Braşov, împotriva sentinţei civile (…) pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 21.12.2023, hotărâri judecătoreşti pe care le menţine”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţelor consultat de Agerpres.

În luna noiembrie, viceprimarul Sebastian Rusu a reclamat faptul că i-a fost sigilată uşa biroului din Primărie, fiind schimbată şi yala, fără să existe o dispoziţie legală în acest sens.

Conform lui Rusu, în urma schimbării yalei de la birou, au fost sechestrate bunuri personale ale sale, inclusiv buletinul şi laptopul, dar şi ale consilierului personal.

La acel moment, viceprimarul a sunat la 112 şi, ulterior, s-a adresat instanţei pentru anularea deciziei.

Tribunalul Braşov a decis, în 21 decembrie, că primarul trebuie să înlăture sigiliul de pe uşa biroului viceprimarului, hotărâre contestată de acesta la Curtea de Apel Braşov.

Telenovela de la Primăria Brașov

Liberalul primise ultimatum de la Allen Coliban să plece din instituția de pe Bulevardul Eroilor și să ocupe un spațiu din Cimitirul Municipal, dar șeful PNL Brașov nu a respectat dispoziția.

„Întrucât termenul stabilit pentru eliberarea biroului expirase, Serviciul Administrativ a sigilat spațiile. Noul birou al domnului viceprimar este amenajat și disponibil”, au declarat surse din primărie pentru BizBrașov.

Primarul USR al Brașovului Allen Coliban i-a cerut în urmă cu o lună și jumătate viceprimarului PNL Sebastian Rusu să își mute biroul din sediul principal al Primăriei la Cimitirul Municipal Brașov chiar de ziua lui de naștere, potrivit presei locale.

„În 8 noiembrie, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, când îmi serbam onomastica (poartă și numele Mihai, n.r.) am primit un mail de la primarul Braşovului, care este la Barcelona, prin care eram anunţat că din 10 noiembrie, când îmi aniversez ziua de naştere, trebuie să mă mut la noul birou din incinta Cimitirului Municipal Braşov. Eu aştept să se întoarcă primarul şi marţi (14 noiembrie, n.r.) să avem o discuţie, să îmi dea o dispoziţie de primar. Eu acţionez în baza unei dispoziţii, nu a unui mail, pentru că suntem într-o primărie, nu într-o companie şi trebuie să respectăm Codul administrativ”, a declarat Rusu, potrivit Monitorul Expres.

Viceprimarul Brașovului: Un abuz

Rusu a declarat că „evacuarea” din sediul Primăriei este „un abuz flagrant de putere şi un atac direct, bazat pe orgolii personale, nimic altceva decât o continuare a răzbunării primarului”.

Administrarea cimitirelor din municipiu a rămas singura responsabilitate a viceprimarului Sebastian Rusu, președinte al organizației municipale a PNL Brașov, după ce acesta a rămas, în timp, fără mai multe atribuții în urma neînțelegerilor politice cu primarul Brașovului, potrivit BizBrașov.

Unul dintre reproşurile primarului Braşovului a fost că Sebastian Rusu petrece în medie o oră pe zi în primărie, așa cum reiese din datele sistemului electronic de pontaj.

În replică, viceprimarul PNL a subliniat că administraţia publică se face „pe teren”, nu din birou.

La începutul lunii noiembrie, Allen Coliban a propus demiterea viceprimarului, însă după o ședință de plen a Consiliului Local Brașov care a durat 10 ore, Sebastian Rusu a rămas în funcția de viceprimar al municipiului Brașov, deoarece consilierii PNL și PSD au plecat din sală. Din cauza lipsei cvorumului, proiectul nu a putut fi supus la vot.

Și atunci Coliban a invocat faptul că viceprimarul petrece foarte puțin timp la birou, între una și două ore, susținând că primește un salariu lunar de 27.600 de lei. Coliban a spus despre Rusu că este „un leneș care blochează tot”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro