Sari direct la conținut

Tentativa de lovitura de stat in Turcia: Erdogan rezista in fata complotului militar / Zeci de oameni si-au pierdut viata

HotNews.ro
Soldati rebeli predandu-se, Foto: Captura SkyNews
Soldati rebeli predandu-se, Foto: Captura SkyNews

O tentativa de lovitura de stat a avut loc vineri noapte in Turcia, in timp ce presedintele Recep Erdogan se afla in concediu pe litoralul turcesc. Puciul pare sa fi esuat dupa ce Erdogan a cerut populatiei sa iasa in strada pentru a-l spriji. Intr-o conferinta de presa, tinuta pe aeroportul din Istanbul, Erdogan l-a acuzat voalat pe predicatorul turc Fethullah Gulen, principalul inamic al presedintelui turc, exilat in SUA, ca este in spatele tentativei de lovitura de stat. Erdogan a catalogat revolta ca un act de tradare si a spus ca responsabilii vor plati scump. Zeci de oameni si-au pierdut viata in Istanbul si Ankara in timpul tentativei de lovitura de stat. Mai multi soldati rebeli s-au predat.

–––––––

  • Filmul evenimentelor:

8.30: Uniunea Europeana face apel la restabilirea rapida a ordinii Constitutionale in Turcia – Donald Tusk, presedintele Consiliului European. (AFP)

8.19: SUA, ingrijorata de tentativa de lovitura de stat intr-o tara membra NATO. Barack Obama si John Kerry au vorbit la telefon si i-au oferit sprijinul lui Erdogan. (Reuters)

8.14: Angela Merkel: Germania sustine Guvernul ales al Turciei. (Reuters)

7.52: Ministrul justitiei anunta ca 754 de soldati rebeli au fost capturati

7.50: Partidele de opozitie au respins si ele puciul si au anuntat sustinerea pentru actuala arhitectura de securitate din statul turc (Hurriyet)

7.44: Site-ul fortelor armate turce pare controlat de pucisti. Pe site e anuntata continuarea ostilitatilor cu fidelii lui Erdogan

7.38: Circa 50 de soldati rebeli s-au predau politiei fidele lui Erdogan in Istanbul, pe unul dintre podurile pe care le blocasera. Ei au abandonat tancurile cu care blocasera podul si s-au predat cu mainile sus, dupa cum arata imaginile CNN Turk. Un reporter Reuters a relatat ca alte zeci de soldati rebeli incercuiti in Piata Taksim s-au predat fortelor loiale presedintelui.

7.28: Umit Dündar (sef al Armatei 1) fost numit sef al Statului Major al Armatei, anunta premierul turc, citat de presa turca. Nu se stie ce se intampla cu predecesorul sau, despre care existau informatii ca ar fi fost tinut ostatic de rebeli

7.23: Bilantul a ajuns la 60 de morti (The Telegraph)

07.10: Ministrul justitiei de la Ankara sustine ca 336 au fost retinuti, in urma tentativei de lovitura de stat, anunta CNN Turk, citat de Reuters. Precizam faptul ca majoritatea institutiilor de presa din Turcia sunt controlate de Erdogan.

06.40: Imagini difuzate de televiziunea turca arata zeci de soldati implicati in tentativa de lovitura de stat predandu-se, la Istanbul, autoritatilor loiale guvernului. (Reuters)

06.08: Stramtoarea Bosfor a fost inchisa pentru petroliere, din motive de siguranta si securitate, a anuntat compania de shipping GAC, citata de Reuters.

06.00: NATO nu intentioneaza deocamdata sa convoace vreo reuniune extraordinara (surse)

05.42: Un inalt oficial turc a declarat ca 13 soldati, care au incercat sa intre in palatul prezidential in timpul tentativei de lovitura de stat, au fost arestati. (Reuters)

05.34: Procuratura spune ca 42 de oamenii au fost omorati in capitala Turciei in timpul tentativei de lovitura de stat, anunta agentia de stat Anadolu, preluata de Reuters.

05.26: Premierul Yildirim spune ca peste 120 de persoane au fost arestate, precizand ca „Situatia se imbunatateste de la un minut la altul”. (SkyNews)

05.23: Soldatii – de partea regimul Erdogan – au preluat controlul asupra principalului aeroport din Istanbul, la scurt timp dupa ce presedintele Erdogan a aterizat acolo si a condamnat ceea ce el a numit o tentativa de lovitura de stat data de o factiune a armatei. Agentia nationala de presa Anadolu afirma ca activitatile pe aeroport au revenit la normal, iar zborurile se vor relua de la ora 6:00 (Reuters)

05.16: NATO nu intentioneaza deocamdata sa convoace vreo reuniune a Consiliului Atlanticului de Nord pentru a examina situatia creata in urma loviturii de stat din Turcia, au transmis agentiei EFE surse din cadrul Aliantei, conform Agerpres.

05.11: Premierul turc a declarat la televiziunea NTV ca a ordonat „anihilarea” avioanelor militare folosite de pucisti. Yildirim sustine ca avioanele au decolat de la o baza aeriana din Eskisehir, aflata in sedul Ankarei. (The telegraph)

05.06: Presedintele parlamentului turc Ismail Kahraman sustine ca o bomba a lovit un colt al cladirii de relatii publice, situata in interiorul cladirii parlamentului, ranind cativa politisti. El spune ca politistii nu au fost raniti grav si ca sunt in siguranta la adapostul parlamentar.

05.02: Agentia de stat Anadolu sustine ca liderul pucistilor este Col. Muharrem Kose. Anadolu precizeaza Kose, fostul conducator al departamentului de consultanta juridica al armatei, a fost demis din functia in urma cu putin timp. (AP)

04.54: Erdogan sustine ca va ramane alaturi de „oamenii sai” si ca nu va pleca nicaieri. El spune ca milioane de oameni au iesit in strada pentru a protesta impotriva tentativei de lovitura de stat. (Reuters)

04.50: Erdogan spune ca hotelul sau de pe coasta Marii Egee din Turcia a fost bombardat dupa ce a plecat. El a mai declarat ca secretarul sau general a fost rapit de catre pucistii. (The telegraph)

04.38: CNN Turk anunta ca 12 persoane au fost ucise intr-o explozie care a avut loc la sediul parlamentului turc.

04.36: Erdogan a reiterat faptul ca el este leaderul guvernului ales democratic si niciodata nu-l va abandona. El spune ca persoanelor implicate in tentativa de lovitura de stat „li s-a spus ceea ce sa faca din statul american Pennsylvania” – o referinta la predicatorului turc Fethullah Gulen, initiatorul miscarii islamiste moderate care ii poarta numele si principalul inamic al presedintelui Tayyip Erdogan, care locuieste in Pennsylvania.

04.31: Presedintele Erdogan a declarat la Istanbul ca revolta este un act de tradare si cei responsabili vor plati scump. Erdogan sustine ca in spatele loviturii de stat se afla o minoritate din cadrul armatei care nu suporta unitatea tarii. El sustine ca revolta va fi un motiv pentru „curatarea” armatei. (The Telegraph)

04.21:Delegatia echipei de fotbal Concordia Chiajna este blocata in Istanbul, anunta Agerpres.

04.14: Uniunea Europeana cere „o revenire rapida la ordinea constitutionala”

04.12: Eurocontrol anunta ca traficul aerian pe aeroportul Ataturk ar putea fi reluat curand

04.07 Presedintele Erdogan, primit de o multime numeroasa pe aeroportul din Istanbul (AFP).

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sosit in cursul noptii de vineri spre sambata la Istanbul, unde a fost intampinat de numerosi sustinatori, in conditiile in care regimul sau se confrunta cu o spectaculoasa tentativa de puci militar, noteaza AFP.

Multimea de sustinatori fluturau steagul turc, potrivit imaginilor transmise de televiziuni. Omul forte al Turciei a petrecut cateva zile de vacanta cu familia intr-o statiune din vestul tarii, potrivit presei turce.

03.58 Focuri de arma s-au auzit in timpul transmisiei in direct a postului CNN Turcia, dupa ce prezentatorul a anuntat ca soldati au patruns in camera de productie

03.56 Soldati pucisti au invadat in direct in sediul grupului de presa Dogan din Istanbul (AFP). Si televiziunea privata CNN Turcia a oprit transmisia de stiri, prezentatorul anuntand ca soldati se afla in camera de productie, relateaza Reuters.

Doua explozii puternice au fost auzite in Piata Taksim din centrul Istanbulului, mai transmite Reuters.

03.51: Zeci de soldati ai armatei turce implicati in tentativa de lovitura de stat s-au predat politiei in Piata Taksim din Istanbul – Reuters.

03.49: Turcia a inchis granita cu Bulgaria, a declarat minsitrul de externe bulgar, scrie Reuters.

03.40: Doua explozii puternice au fost auzite langa Piata Taksim din Istanbul, anunta Reuters.

03.38: UE face apel la o „revenire rapida la ordinea constitutionala” in Turcia, potrivit unui comunicat comun transmis de presedintele Consiliului European Donald Tusk, de cel al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker si de sefa diplomatiei europene Federica Mogherini.

„Vom continua sa urmarim indeaproape evolutia evenimentelor si sa ne coordonam cu cele 28 de state membre UE”, cu privire la tentativa de lovitura de stat ce zguduie Turcia, „partener cheie” al UE”, au transmis acestia din Mongolia, unde se tine un summit intre Uniune si tarile asiatice, potrivit AFP.

03.36: Armata a preluat controlul postului de televiziune CNN Turk.

03.35: Un inalt oficial turc sustine ca tentativa de lovitura de stat pare ca a esuat, scrie The Telegraph.

03.34: Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a facut apel la o revenire rapida si pasnica a puterii civile in Turcia. „Interferentele armatei in afacerile oricarui stat sunt inacceptabile”, a transmis Ban intr-un comunicat, potrivit AFP.

03.30: Inca doua explozii au lovit cladirea parlamentului turc din Ankara, anunta Reuters.

03.28: Un oficial turc declara ca avionul in care se afla presedinte Erdogan a aterizat la Istanbul, anunta Reuters.

03.26 Jens Stoltenberg: NATO face apel la „calm” si la „respectarea totala a institutiilor democratice” in Turcia

03.24: Ambasadorul Turciei la Bucuresti: Nu e loc pentru o lovitura de stat militara in aceasta epoca (Digi 24)

„Presedintele, primul ministru, ministrii, cu totii au facut declaratii clare, aici includem presedintele Parlamentului, dar si liderii tuturor partidelor de opozitie din Parlament. In aceasta epoca in care societatile noastre sunt libere si deschise, nu exista loc pentru miscari cum este o lovitura de stat militara, in special intr-o tara ca Turcia, tara doreste sa intre in Uniunea Europeana, tara membra NATO.

Sunt cai, daca oamenii au nemultumiri sau daca nu sunt de acord cu unele lucruri. Este o democratie deschisa, sunt alegeri, exista Parlament, oamenii sunt liberi sa-si sustina ideile. Dar, dupa cum am spus, acesta este un lucru total inacceptabil care este facut de un mic grup sau factiune din armata turca, asa dupa cum am inteles. Oamenii din Istanbul si din Ankara sunt pe strazi si lucrurile vor fi sub control pana maine”, a declarat Osman Koray Ertas pentru Digi24.

03.16: Un grup apropiat predicatorului Fethullah Gulen neaga implicarea in lovitura de stat.

O organizatie din SUA apropiata predicatorului turc Fethullah Gulen, initiatorul miscarii islamiste moderate care ii poarta numele si principalul inamic al presedintelui Tayyip Erdogan, a negat orice fel de implicare in lovitura de stat din Turcia, informeaza Reuters.

„Condamnam orice interventie militara in politica interna a Turciei”, a transmis Alianta pentru Valori Comune intr-un comunicat. „Declaratiile facute de cei din cercurile lui Erdogan cu privire la implicarea miscarii sunt extrem de iresponsabile”, mai spune organizatia.

Ministrul turc al Justitiei, Bekir Bozdag, afirmase intr-un interviu televizat ca membri ai miscarii loiale lui Gulen, care locuieste in Pennsylvania (SUA), au fost implicati in tentativa de puci militar.

03.13: Televiziunea de stat emite din nou. Personalul sau sustine ca au fost luati ostatici de complotisti.

03.10: Situatia in Turcia este in mare sub control, sustine premierul turc Binali Yildirim, potrivit Reuters.

03.06: La Istanbul, civilii au preluat controlul asupra unui tanc.

03.02: Prim-ministru turc anunta ca statul major si comandatii au situatia sub control, transmite Reuters. Spatiul aerian de la Ankara a fost inchis, a mai anuntat premierul turc.

02.57: Armata turca a deschis focul asupra multimii adunate la podul din Istanbul, anunta AFP.

2.50: Presedintele Erdogan a aparut la CNN Turk prin intermediul aplicatiei Facetime. Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o aparitie mai putin obisnuita la televiziune, aparand pe canalul privat CNN Turk prin intermediul Facetime, o aplicatie Apple, in contextul in care Turcia se confrunta cu o tentativa de lovitura de stat, informeaza BFMTV, citat de Agerpres. In scurta sa interventie, una atipica, seful statului turc a denuntat ”revolta unei minoritati din sanul armatei” si le-a cerut conationalilor sai sa iasa pe strazi pentru a se opune tentativei de lovitura de stat. ”Nu cred absolut deloc ca acesti pucisti vor reusi”, a spus Erdogan, care a promis „o riposta foarte puternica”.

02.47: Pe strazile din Istanbul au iesit multi oameni purtand steaguri ale Turciei, dupa ce presedintele Recep Tayyip Erdogan a lansat un apel catre populatie sa respinga lovitura de stat militara aflata in desfasurare, transmite agentia EFE, citata de Agerpres. Un grup de persoane cu drapeluri nationale s-a adunat in piata Taksim din Istanbul. Totusi, alte relatari transmise de posturile de televiziune turce semnaleaza si manifestatii in favoarea pucistilor, precizeaza Agerpres.

02.42: O bomba a fost detonata la sediul parlamentului turc din Ankara, anunta agentia Anadolu, potrivit Reuters. Nu se stie daca bomba a fost detonata in sediul parlamentului sau langa acesta. In urma cu cateva zeci de minute, agentia Anadolu a anuntat ca 17 politisti au fost ucisi la sediul fortelor speciale din Ankara. Informatia cu privire la politistii ucisii nu a putut fi confirmata dintr-o sursa independenta, precizeaza Reuters.

02.35.: „Ordinea democratica din Turcia trebuie respectata si orice este necesar trebuie facut pentru a proteja viata oamenilor”, a transmis pe Twitter purtatorul de cuvant al cancelarului Angela Markel, conform Reuters.

02.25: Ministerul afacerilor externe roman anunta ca a fost constituita o celula de criza in contextul evenimentelor aflate in desfasurare in Turcia

02.20: Presedintele Obama a vorbit la telefon cu secretarul de stat John Kerry, aflat la Moscova, si au cazut de acord ca toate partile din Turcia trebuie sa sprijinte guvernul turc ales, anunta un comunicat al Casei Albe, transmite Reuters.

02.14: Liderul opozitiei Kemal Kalicdaroglu se declara impotriva loviturii de stat. „Tara noastra a suferit mult din cauza loviturilor de stat. Nu vrem sa retraim acelasi greutati. Noi revendicam republica noastra si democratia noastra”, arata o declaratie oficiala a partidului de opozitie, noteaza CNN.

02.03: Un avion de vanatoare a doborat un elicopter militar folosit de cei care incearca sa ia controlul asupra puterii, anunta Reuters.

02.00: Bulgaria anunta ca isi consolideaza masurile de securitate la frontiera cu Turcia

01.57: Focuri de arma au fost auzite in jurul complexului prezidential din Ankara, a declarat un martor pentru agentia Anadolu, potrivit CNN.

01.47: Purtatorul de cuvant al Kremlinului sustine ca Rusia doreste ca Turcia sa revina pe calea stabilitatii, predictibilitatii si ordinii. scrie Reuters.

01.43: Elicoptere militare au deschis focul langa sediul serviciului de informatii turc HQ, anunta agentia de stat Anadolu, citata de telegraph.

01.38: Tancurile care au inconjurat cladirea parlamentului turc (Ankara) au deschis focul,a declarat un martor pentru Reuters.

01.33: Doua explozii puternice au fost auzite in centrul capitalei turce, anunta Reuters.

01.25: MAE a emis o atentionare de calatorie pentru Turcia. Puteti consulta comunicatul MAE aici.

01.21: Politico: militarii au anuntat ca vor respecta toate tratatele internationale la care Turcia e parte.

01.14: NBC News citeaza surse militare americane care spun ca Erdogan ar fi cerut azil in Germania dupa ce i-a fost refuzata aterizarea in Istanbul

01.09: Cladirea parlamentului turc a fost inconjurata de tancuri, anunta Reuters.

01.07: Impuscaturi si explozii sunt raportate in capitala Ankara si Istanbul. Multimi mari de cetateni sunt pe strazi.

01.05: Un tanc care se indrepta spre resedinta premierului din Ankara a fost oprit de cetateni.

00.59: O explozie a avut loc la sediul televiziunii de stat, scrie telegraph.co.uk.

00.55: Un elicopter militar a deschis focul asupra capitalei turce, anunta Reuters.

00.52: O explozie puternica a fost auzita la Ankara – Reuters.

00.48: Oamenii au inceput sa iasa in strada.

00.43: Lira turceasca a scazut la cel mai redus nivel din ultimele trei saptamani in raport cu dolarul american

00.35: BILANT. Premierul a anuntat un complot al unei factiuni din armata; televiziunea de stat e controlata de militari, care revendica preluarea intregii puteri in stat; armata a blocat mai multe poduri din istanbul si aeroporturi din Istanbul si Ankara; Erdogan nu si-a facut inca aparitia publica; situatia e confuza si tensionata, cu tancuri si masini de politie pe strazi.

00.29: Presedintele Erdogan face apel la populatie sa iasa in strada. Erdogan a mai declarat ca responsabilii pentru lovitura de stat vor fi trasi la raspundere. El a anuntat ca se va intoarce la Ankara, noteaza Reuters. Avionul in care se afla presedinte turc nu ar fi lasat sa aterizeze, anunta Digi 24.

00.28: In Damasc, capitala Siriei, sunt trase focuri de arma in cinstea puciul de stat din Turcia, a declarat un martor pentru Reuters.

00.24: CNN: armata a anuntat la televiziunea de stat ca a instaurat legea martiala in Turcia.

00.22: „Nu vom tolera incercarile de subminare a democratiei noastre”, a declarat pentru Reuters o sursa din cadrul presedentiei turce.

00.17: Sunt cozi la bancomate. Oamenii se grabesc sa isi retraga banii.

00.12: Filiale ale partidului prezidential AKP trimit sms-uri si emailuri prin care ii convoaca pe membri sa vina la sediile partidului sa lupte impotriva armatei, sustin surse citate de presa turca.

00.10: Surse din cadrul UE, care monitorizeaza evenimentele din Turcia, sustin ca militarii au preluat controlul aerporturilor, puncte strategice din Instabul, transmite Reuters.

00.06: Surse citate de presa turca, dar neconfirmate independent: ciocniri intre militarii rebeli si politia fidela lui Erdogan.

00.01: Soldatii au intrat in sediul din Ankara al televiziunii de stat TRT , anunta Reuters.

23.58: Accesul la Facebook, Twitter si Youtube a fost restrictionat in Turcia, anunta grupurile de monitorizare a internetului, transmite Reuters.

23.55: Depaeramentul de Stat al SUA confirma pe Twitter ca in Turcia au loc miscari serioase. Purtatorul de cuvant al presedintiei turce anunta ca presedintele Recep Tayip Erdogan, omul forte al tarii, va face o declaratie in scurt timp.

23.52: Agentia de presa Anadolu scrie ca gruparea militara il tine ostatic in Ankara pe seful fortelor armate. Potrivit sursei citate, factiunea a dat o declaratie oficiala in care anunta un puci si ca preia puterea „pentru reinstaurarea drepturilor omului”. Ei anunta si ca l-au luat ostatic pe seful statului major.23.48: Toate zborurile de pe aeroportul Ataturk din Istanbul au fost anulate, potrivit unui martor care citeaza un pilot, anunta Reuters.23.42: CNN si Sky News citeaza comunicate ale militarilor care sustin ca au preluat controlul asupra puterii. Informatiile nu sunt confirmate.

  • Context

Premierul este un aliat fidel al presedintelui Erdogan, care a operat numeroase epurari in randul elitelor militare in ultimii ani. Turcia este un aliat esential NATO si a avut o pozitie apropiata de a Romaniei in privinta Rusiei la ultimul summit NATO din Varsovia.

Tensiunile dintre Erogan (un promotor al islamismului) si militari (o forta secularista) dateaza de ani buni inTurcia. Erdogan a facut nenumarate epurari in conducerea armatei de teama ca militarii l-ar putea indeparta de la putere. Loviturile de stat cu implicatea armatei au fost o constanta a Turciei post-kemaliste.

Turcia este o tara esentiala pentru echilibrul de forte la Marea Neagra, dar si in Orientul Mijlociu. Un aliat traditional al SUA, membru NATO, Turcia gazduieste militari si echipamente militare americane in baza de la Incirlik. Pana acum nu se stie numele militarilor care conduc rebeliunea. Toate aeroporturile sint inchise, zborurile anulate, tara e practic izolata.

Vom reveni cu amanunte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro