Sari direct la conținut

Teodorovici, despre controalele din vămi, unde sunt blocate sute de camioane cu fructe și legume: Au fost niște blocaje. Oamenii s-au obișnuit să intre în România și să descarce marfa

HotNews.ro
Teodorovici, despre controalele din vămi, unde sunt blocate sute de camioane cu fructe și legume: Au fost niște blocaje. Oamenii s-au obișnuit să intre în România și să descarce marfa

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, susține despre controalele din vămi, unde sunt blocate sute de camioane, că se recoltează inclusiv probe din fructe și legume, pentru că „se tot vorbește despre dublul standard la calitataea produselor și trebuie să acționăm”. „Au fost niște blocaje, pentru că oamenii s-au obișnuit să intre în România și să descarce marfa”, a spus Teodorovici.

Eugen Teodorovici a susținut, la Antena 3, că verificările din vămi au ca scop evitarea dublului standard în ceea ce privește calitatea produselor și combaterea evaziunii fiscale.

„Cam 60% din evaziunea pe fructe și legume este din produsele care vin din spațiul intracomunitar (…) Este vorba și de acel dublu standard pentru care trebuie să acționăm, de aceea echipa de control conține și colegi de la ANSVSA care iau inclusiv probe pentru a vedea exact dacă actele care arată proveniența, calitatea și destinația mărfii concordă cu marfa. Cele care sunt pentru tranzit nu durează mult, au fost niște blocaje pentru că oamenii s-au obișnuit să intre în România și să descarce marfa, cu toate că pe acte era indicat tranzit”, a declarat ministrul, sâmbătă.

Ultimatumul dat miercuri de Liviu Dragnea mai multor șefi de instituții privind importurile de fructe și legume, urmat imediat, joi, de o acțiune la nivel național ordonată de Eugen Teodorovici are drept efect blocarea a zeci de mii de tone de produse perisabile din întreaga țară în această perioadă ce precede sărbătorile de Paște.

Potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), camioanele, care provin inclusiv din UE, din spaţiul european de liberă circulaţie a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea controlului, însă inspectorii nu fac faţă volumului mare de marfă ce trebuie controlată, prin urmare aceasta se deteriorează.

Acest blocaj, care durează deja de peste o zi, afectează atât consumatorii, cât şi comercianţii, spune sursa citată.

”Avem o luptă comună, suntem parteneri cu autorităţile, dar ne dorim să găsim împreună un mod de cooperare din care consumatorii să nu aibă de suferit şi familiile din România să aibă legume şi fructe pe masa de Paşte”, spun marii comercianți.

Președintele PSD Liviu Dragnea a avertizat, miercuri, ANSVSA, Protecția Consumatorului, Oficiul Antifraudă și Autoritatea Națională a Vămilor că dacă nu implementează un sistem care să oprească importurile de legume și fructe „de contrabandă”, actualii angajați instituționali vor fi înlocuiți.

Președintele PSD Liviu Dragnea a avertizat, miercuri, ANSVSA, Protecția Consumatorului, Oficiul Antifraudă și Autoritatea Națională a Vămilor că dacă nu implementează un sistem care să oprească importurile de legume și fructe „de contrabandă”, actualii angajați instituționali vor fi înlocuiți.

Reacția ANAF a venit după numai o zi:

„Din dispoziția lui Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, și a Mihaelei Triculescu, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) și inspectorii Direcției Generale a Vămilor (DGV) demarează la nivel național acțiunea ”Demetra” în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor și fructelor. Inspectorii antifraudă vor controla achizițiile intracomunitare și importurile, transporturile care tranzitează punctele de trecere a frontierei și rețelele de vânzare en-gros și en-detail ale acestor produse”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro