Teribilul paradox al României politice de după Klaus Iohannis
Moştenirea nefastă a mandatelor lui Klaus Iohannis se întregeşte odată cu votul de la parlamentare. După deceniul de domnie a celui care a ales să îşi ignore compatrioţii, radicalismul mesianic, unul ce duce mai departe fascismul interbelic şi stalinismul naţional ceauşist, este pe cale să se înstăpânească asupra României, scrie în Contributors.ro profesorul de Drept Constituțional Ioan Stanomir.
Fragmentarea parlamentară este realitatea pe care nu o mai putem ignora. Alcătuirea unei majorităţi decente şi rezonabile apare ca o perspectivă îndepărtată.
Deceniul preşedintelui Iohannis a fost incubatorul social în care s-a alcătuit această nouă direcţie politică.
Ezitările, erorile, aroganţa, incompetenţa au fost terenul fertil exploatat de cei care sunt pregătiţi să folosească votul ca pe un instrument destinat a distruge democraţia. Slăbirea partidelor tradiţionale a lăsat terenul liber delirului demagogic şi elanului salvaţionist.
De ce PSD nu o susține pe Elena Lasconi pentru turul 2
Clasamentul de la alegerile parlamentare este oglinda în care se poate contempla amploarea impasului politic pe care l-a generat deceniul Iohannis.
PSD, cel pe care actualul preşedinte l-a invitat în coaliţia stabilităţii, rămâne cel mai important actor din adunări. Eşecul lui Marcel Ciolacu a fost limitat prin mobilizarea cadrelor din teritoriu. PSD este, din nou, ca de atâtea ori în anii de după 1989, în poziţia de a decide viitorul României. Dublarea scorului AUR este semnul unei înrădăcinări semnificative. Populismul etnocratic este, în România, o voce care se face auzită din ce în ce mai puternic. Cât despre PNL, declinul său electoral este parte din moştenirea pe care o lasă în urma sa şeful de stat.
La un deceniu de la alegerea lui Klaus Iohannis, ordinea instituţională şi democratică se află în criză, în vreme ce opţiunile euro-atlantice par ele însele ameninţate. Un PSD tradiţional apropiat de naţionalismul radical este chemat să fie arbitru în alegerile prezidenţiale. Iată teribilul paradox al României politice de după Klaus Iohannis.
Şi nu este întâmplător că PSD alege să lase votanţilor săi libertatea de a alege în turul doi. Victor Ponta şi Liviu Dragnea, doi dintre ultimii săi conducători, au întruchipat, în maniere diferite, elanul demagogic şi anti-occidental ce triumfă acum, prin Călin Georgescu. Pentru PSD poziţionarea fermă în acest al doilea tur este o imposibilitate. Tradiţia sa îl condamnă la ambiguitatea rezervei.
„Luciditatea este vitală în acest moment”
Catastrofa politică a deceniului Iohannis riscă să elimine vestigiile fragile ale ordinii de drept şi ale democraţiei. Naţionalismul fanatic a înlocuit patriotismul lucid, în vreme ce calea de mijloc este abandonată, în favoarea chemării salvatorilor.
Noul parlament marchează consacrarea electorală a sintezei de ceauşism şi de legionarism: Diana Şosoacă este aleasă de compatrioţii noştri, spre a purta acest stindard al delirului demagogic.
Ca niciodată în anii din urmă, impasul democratic şi ambiguitatea instituţională domină România. Luciditatea este vitală în acest moment pe care îl traversăm.
Viitorul care se naşte din eşecul lui Klaus Iohannis este unul imprevizibil, dar în el se poate presimţi nota sumbră a radicalismului şi izolaţionismului autarhic.