„Teritoriu ucrainean, contra aderării la NATO” – va fi o soluție pentru pace, avansată la reuniunea din această săptămână?
La întâlnirea de la baza americană Ramstein, din Germania, de săptămâna aceasta, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, anunță „decizii semnificative”.
Ideea unui posibil acord de pace între Rusia și Ucraina, în termenii cedării de „teritoriu, în schimbul aderării la NATO” a fost avansată de Financial Times, citat în presa germană. La întâlnire participă și președintele SUA, Joe Biden, care va sosi joi la Berlin.
„Săptămâna aceasta poate fi pozitivă pentru apărarea noastră, pentru viziunea noastră despre cum ar trebui să se încheie războiul” a spus Zelenski, citat de Zeit, din surse dpa.
Președintele Ucrainei presupune că întâlnirea la invitația președintelui american, Joe Biden, la baza americană din landul Renania-Palatinat, va fi „istorică, în multe privințe”. Scopul declarat este de a garanta Ucrainei pace și securitate de durată. „Acest lucru este posibil doar pe baza dreptului internațional și fără comerț cu suveranitate sau comerț cu teritorii”, a spus el.
Cu puțin timp înainte, Financial Times speculase despre un posibil acord de pace cu cedarea de teritorii ucrainene Rusiei, în schimbul aderării la NATO. Potrivit acestui potențial acord, Rusia ar continua să-și păstreze trupele în teritoriile ocupate, iar soluționarea acestei probleme ar fi amânată pentru o dată ulterioară.
La rândul său, Ucraina ar primi imediat aderarea la NATO, cu o clauză de asistență limitată. Cu toate acestea, publicația a subliniat că aprobarea acestei formule de pace, din partea lui Zelenski sau a liderului Kremlinului, Vladimir Putin, este puțin probabilă.
Zelenski a subliniat că și soldații ucraineni de pe front și-au adus contribuția la întâlnirea de la Ramstein. „Asta demonstrează ce pot face ucrainenii, atunci când au suficiente arme și suficientă rază de acțiune”, a spus el. Cu toate acestea, Ucraina vrea să-și convingă partenerii „că dronele singure nu sunt suficiente”.
Făcând acest lucru, el a indicat că va continua să ceară permisiunea de a folosi arme cu rază lungă de acțiune din resursele occidentale, împotriva țintelor militare de pe teritoriul Rusiei.
Situația pe front
Ucraina se apără de războiul rus de agresiune de mai bine de doi ani și jumătate. Armata rusă a acoperit din nou zone ale Ucrainei, cu roiuri de drone de luptă. Au fost raportate atacuri la Sumy, Harkov, Chernihiv, Herson. Patru persoane au fost rănite într-o nouă lovitură cu drone. Un bărbat a fost ucis când o dronă a lovit orașul Herson, din sudul Ucrainei, a informat administrația militară regională.
Potrivit conducerii militare ucrainene, trupele ruse se pregătesc acum pentru un atac iminent în direcția marelui oraș Zaporojie. Acest avans ar avea ca scop, printre altele, întreruperea liniilor de alimentare în zonele de apărare estice din jurul Donbas-ului.
Trupele rusești au cucerit recent sate și așezări din jurul Donbas-ului, în estul Ucrainei. În regiunea Zaporojie, trupele ruse au ocupat sudul zonei cu centrala nucleară cu același nume, dar nu și orașul în sine.
Moscova a anexat teritoriile ocupate din Ucraina cu încălcarea dreptului internațional și le-a integrat pe teritoriul Rusiei, dar nu controlează pe deplin aceste regiuni în interiorul granițelor administrative.
După cuceririle teritoriale din ultimele săptămâni, trupele ruse vor continua atacurile în următoarele săptămâni, potrivit unui expert militar ucrainean. „Nu ar trebui să ne așteptăm, înainte de iarnă, ca inamicul să stea pe loc și că aceste numeroase atacuri ale infanteriei se vor opri”, a spus Olexander Musiyenko, șeful Centrului de Studii Juridice Militare din Kiev.
„Nu se întrevede o încetinire a ofensivelor inamice înainte de iarnă”, a spus expertul militar, precizând că atu-ul cel mai mare al armatei ruse este în prezent infanteria, care atacă liniile ucrainene în valuri continue și cu pierderi mari.
Ce ascunde și ce coordonează baza Ramstein
Baza Aeriană Ramstein este o bază aeriană militară a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, cartierul general al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite în Europa – Forțele Aeriene Africa și sediul Comandamentului Aerian Aliat Ramstein, o autoritate de comandă NATO pentru conducerea forțelor aeriene.
Centrul de operațiuni aeriene și spațiale de la baza aeriană Ramstein coordonează planificarea și controlul operațiunilor de luptă cu drone în Irak, Afganistan, Yemen și atacurile cu drone în Pakistan.
Potrivit Wikipedia.de, pe amplasament exista un depozit de arme nucleare americane (capacitate de depozitare: 216 focoase nucleare), care a fost probabil evacuat în 2005. Se estimeaza că acolo erau depozitate 130 de bombe nucleare tactice. Numărul real de bombe nu este cunoscut, deoarece SUA nu au furnizat nicio informație despre armele sale nucleare, până în mai 2010.
Ca urmare a atacului rusesc asupra Ucrainei, Ramstein a devenit un hub central pentru NATO. De la sfârșitul lunii februarie 2022, sediul NATO de la baza aeriană a planificat și executat operațiuni cu avioane de luptă de-a lungul flancului estic al Alianței. Ca urmare a războiului din Ucraina, acestea servesc ca descurajare și avertizare timpurie, precum și pentru a proteja membrii estici.
Cu ceva vreme în urmă, parlamentarul german de la Verzi, Tobias Lindner, a adresat în scris o întrebare guvernului federal, referitoare la operațiunile cu drone americane, prin intermediul bazei militare a SUA de la Ramstein, de pe teritoriul Germaniei.
Întrebarea suna așa: „Ce are la cunoștință guvernul federal, referitor la funcția și rolul amenajărilor de la Baza US Ramstein, în cadrul operațiunilor internaționale cu vehicule de zbor fără echipaj ale SUA și la ce concluzie a ajuns guvernul german, în urma verificării compatibilității dintre utilizarea efectivă a Bazei și contractul de folosire a acestei amenajări, încheiat între Germania și SUA?“
Răspunsul primit atunci suna în felul următor: „Baza aeriană militară a SUA, de la Ramstein, e administrată și folosită de Statele Unite fără interferența guvernului german. Procurorul general al Republicii Federale verifică în continuare, dacă există indicii de fapte penale, care ar putea cădea în competența sa, cu privire la eventuale operațiuni cu drone, planificate, instrumentalizate sau supravegheate din Germania“.