Terminalul sarac al unei afaceri bune: oamenii padurilor bat muntii dupa ciuperci, afine si zmeura

De cum se lasa caldura si pana toamna, in vaioagele Muntilor Apuseni se aseaza taberele afinarilor si ciupercarilor. Sute de familii cu copii, gaini si purcei, traiesc din ce aduna ziua si vand seara la “colectori”. Afine, ciuperci, zmeura sau merisoare, toate iau drumul exportului spre Austria, Franta, Germania sau Italia. Oamenii padurilor misuna de dimineata pana seara dupa cate o galeata de fructe marunte, “bune la or’ce boala!” multumiti ca, spre apus, la “punt’ul de colectare” li se ia marfa si li se dau banutii: 1, 3, 4 sau 5 lei pe kilogram.

Cum se traieste in inima muntelui, din mila ploii si din munca mainilor, din iuteala picioarelor? Neadapostiti decat de o folie de plastic, cateva barne si crengi de brad, intre cer si pamant, oamenii muntilor traiesc din iunie pana toamna, cand piere ultima ciuperca, din munca mainilor lor.

Cam o galeata de afine pot strange intr-o zi, de la rasarit si pana vine masina colectorului. Afinele se culeg greu, tufele joase si fructele marunte se piaptana cu un piaptan de fier, facut de mesterul taberei. Intre oamenii din munti si Dumnezeu nu sta decat pamantul pe care-l calca in fiecare zi si-l piaptana de fructe.

In taberele “vikingilor”

Stau in tabere, cam trei sute de familii s-au asezat la Podul Dobrosului. In Muntii Apuseni. Colibele sunt asezate pe malul unei ape, inghesuite unele in altele, de parca s-ar fi ghemuit de frica stihiilor padurii. In ele au adunata toata stransura unei vieti nomade, luata pe apucate si dusa de colo-colo. Vin din Salaj, Vadul Crisului, Maramures, Cluj, Bihor sau chiar din Suceava.

Familia Bratian culege fructe de padure si ciuperci de 15 ani. Ei vin din Zalau si umbla cat e ziua de mare dupa cate o galeata de fructe. Seara, primeste fiecare cam 60 de lei. Dupa ce mananca, mai raman cu jumatate. Strang banii pentru toamna cand trebuie sa plece copiii la scoala.

„Afinele sunt bune la orice. La toate bolile care se exista! Noi le culegem, ni, cu piaptanu aista, ase, apoi le alegem de frunzisoare – ca altfel nu ni le primeste – si le ducem jos la pun’tul de colectare. Luam dupa cum negociem, e si cand luam trei lei pe kil, dar si cand luam cinci lei“.

Lucian Danciu a lucrat la mina, la Voivozi, pana cand mina s-a inchis. „Unde sa mai lucreze omu’ cand mai are doi-trei ani pana la pensie? Ce era sa fac, sa stau somer? Am venit la cules. Nici de plecat in Italia sau Spania nu mai sunt bun, ca nici acolo nu ma mai ia nimeni acum. Am de ales?”

Colectorii si domnul Cipri

Domnul Ciprian, Dumnezeul vaii Foto: Hotnews

Toata vara cara masinile frigorifice fructele de padure si ciupercile spre Cluj, Alesd sau Satu Mare, de unde firmele de depozitare si colectare le livreaza unor italieni, nemti sau austrieci. Sunt zile cand, din tabara de la Dobrosu pleaca doua-trei mii de kilograme de fructe.

Colectorii nu vor sa spuna cui le livreaza si nici cu cat, dar in tabara se stie deja ca italianul Lucian de langa Alesd cumpara afine si merisoare, ca mai cumpara unul Romano, iar cei din Cluj le livreaza unor oameni de afaceri din Austria si Germania. Culegatorii ii suspecteaza ca ar vinde marfa cu de trei ori pretul pe care-l primesc ei.

„Dar exact nu avem de unde sa stim, ca nimeni nu are interesul sa spuna adevarul”, crede Alexandru Alb, un barbat de 51 de ani care a coborit de pe munte cu doua galeti in spate, aproape 30 de kilograme de afine, recolta familiei lui.

O afacere buna

Ciprian Oanta face afaceri cu “vikingii” de 12 ani. Vine in fiecare vara, in fiecare zi si ridica marfa din tabara nomazilor. Toata lumea il cunoaste, copiii fac zarva cand apare masina lui si, intr-un fel, e ca primavara sau ca toamna, vine sigur!

„Fructele de padure sunt apreciate foarte mult in Franta, Germania si Austria. Noi acolo le livram, de ani de zile. La fel si ciupercile. Apoi mai vin si la noi in supermarketuri, le-am vazut frumos ambalate, de austrieci. Pentru noi e o afacere buna, sezoniera, dar buna”, explica Ciprian Oanta, care lucreaza pentru Arfungo, dupa cum ii scrie si pe vesta! Anul trecut, conform bilantului, firma a avut venituri totale de 7 milioane de euro si un profit de aproape o jumatate de milion de euro.

Razboiul afinelor

Tabara afinarilor Foto: Hotnews

Ieri a fost alarma in padure. Paznicii i-au atacat pe „vikingii” lui Oanta, pentru ca ar fi trecut granita in padurile „albanezilor”.

“Ne-or fugarit, ca pe ciini ne-or alungat. Or vinit mascatii sa ne trimeata ca eram pe partea lu Alba, dar noi cum sa videm hotaru, ca nu e granita! Nu e respect, asta e! Noi aicea sa zicem ca sintem la padurile lu Cluju, mai incolo, sa va isplic, e padurile lu Alba, noi triceam di colo-colo si ei nu ne lasa! Ca nu s-or inteles la dreptu!” ne explica Marcel, “inginerul” care face piaptane.

„A fost o neintelegere, spune colectorul Cipri, noi avem protocol cu Ocolul Silvic Apuseni, platim taxa de 5 bani pe kil. Am discutat si am lamurit-o cu ei, de acum imi lasa oamenii in pace”.

Copiii din afine

Dimineata, dupa ce toti se raspandesc tacuti pe cararile intunecate ale muntelui, la cules, in tabara raman doar copiii. O fata tanara, de obicei o gravida, ramane sa stea pe langa ei. Copiii se zbenguie toata ziua, doar ei si padurea, isi fac de lucru prin tabara.

Murdari si veseli, incapabili sa-si mai imagineze si alt mod de viata, traiesc cu cainii, viperele si ploile muntelui, asteptand doar seara cand parintii vin in tabara cu paine, lapte, biscuiti si carnati de la pravalie.

Ce vreti sa va faceti voi cand veti fi mari? Zeci de ochi clipind veseli, unul dintre ei indrazneste si raspunde: Nimic!