Testul Huawei pune serios sub semnul întrebării nu doar „relația specială” dintre Londra și Washington ci și relațiile transatlantice

Supraviețuirea alianței occidentale va depinde de maniera în care Statele Unite și aliații lor din acest moment se vor poziționa față de China, în particular față de Huawei, care pentru Beijing constituie un vector de influență global asemănător cu cel reprezentat la un moment dat de „Compania Britanică a Indiilor de Est” pentru Imperiul Britanic.

În perioada premergătoare reuniunii din ziua de marți a săptămînii trecute a Consiliului Național de Securitate de la Londra care a decis că nu va exclude Huawei de la dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie am asistat la o campanie masivă a Washington-ului menită să descurajeze această decizie. Presiunile nu au venit doar dinspre Casa Albă ci și dinspre Congres. Au fost avertismente că acceptarea Huawei ar putea avea implicații grave asupra relațiilor bilaterale precum limitarea schimbului de informații secrete sau apariția unor complicații majore în negocierea și aprobarea unui viitor acord comercial între cele două părți. Fără succes pînă la urmă, după cum s-a văzut, deși au existat critici severe și din partea unor parlamentari și foști miniștri britanici și un sondaj recent a relevat că și la nivelul publicului exista o opoziție semnificativă împotriva utilizării unor echipamente Huawei (43 împotrivă, 14 de acord, restul fiind indeciși). De pildă, fostul șef de cabinet al Theresei May, Nick Timothy, a avertizat că „Marea Britanie va ajunge să regrete această decizie din multe motive, între care unele nu vor fi vizibile la nivel public și de care nu vom fi conștienți decît peste un număr de ani”.

În comunicatul de presă privind decizia luată, care recunoaște problemele de securitate create de furnizorii de echipamente „cu risc ridicat”, cu trimitere evidentă la Huawei cu toate că firma chineză nu este menționată explicit, se menționează că echipamentele Huawei nu vor fi instalate în zonele sensibile, în „nucleul” rețelei 5G. Însă experții subliniază faptul că această distincție este puțin relevantă în cazul rețelelor 5G, spre deosebire de cele 4G, pentru că nu există o delimitare clară între fluxul de date care circulă în „nucleu” și în „zonele periferice”. În plus, platformele software care asigură managementul acestor rețele conțin zeci de milioane de linii de program și sunt actualizate frecvent (așa după cum se întîmplă, de exemplu, cu sistemele de operare de la telefoanele mobile) așa că e practic imposibil să fii sigur că nu există „portițe” secrete prin care Beijingul poate avea acces la fluxul de informații care circulă în rețea. De altfel și Dominic Raab, ministrul de externe britanic, a recunoscut că e imposibil să fie eliminate toate vulnerabilitățile. Oricum, nimeni nu ia de bune asigurările liniștitoare ale Huawei din moment ce orice entitate comercială din China este obligată legal să pună la dispoziția serviciilor secrete toate datele care i se solicită. Pentru regimul de la Beijing toate corporațiile chinezești sunt în fapt niște vectori prin care își exercită influența pe plan global.

Pentru moment cabinetul condus de Boris Johnson pare să fi evitat o criză serioasă în relația cu administrația Trump. Sosit la Londra, în debutul unui turneu european în care va mai vizita alte 4 țări, inclusiv Ucraina, secretarul de stat Mike Pompeo s-a arătat dezamăgit de decizia privind Huawei dar nu a adoptat un ton foarte critic și a reiterat dorința administrației Trump de a semna cît de curînd posibil un acord comercial cu Marea Britanie chiar dacă nu a exclus faptul că ar putea exista totuși efecte negative în ceea ce privește derularea în viitor a schimbului de informații secrete între cele două țări. Casa Albă pare să fi concluzionat că nu își poate permite alte crize într-un an electoral presărat cu multe alte incertitudini pe plan global.

Însă ar fi o greșeală să subestimăm efectele pe termen mediu și lung ale decizei luate la Londra în legătură cu Huawei și rețeaua 5G, inclusiv asupra României. Iar chestiunea legată de securitatea informației este doar unul dintre aspecte. Deși Casa Albă a ales să nu escaladeze disputa cu Regatul Unit pe subiectul Huawei este totuși conștientă că este vorba de o înfrîngere majoră pentru diplomația americană și de o semnificativă victorie de imagine pentru China. Demersul extrem de insistent al Statelor Unite pe lîngă aliați pentru a-i face să renunțe la utilizarea echipamentelor Huawei în rețelele lor 5G va deveni și mai puțin persuasiv acum după ce Marea Britanie a decis să-l ignore. Va fi de acum înainte mult mai simplu pentru alții să facă același lucru. De pildă pentru Germania, care va anunța și ea în curînd o decizie în această privință. Probabil vom vedea același tip de abordare, care avansează soluția separației între „nucleu” și „periferie”. Iar de aici încolo vom vedea hotărîri similare luate în multe state din restul continentului mai ales că între timp a venit de la Bruxelles, tot în cursul săptămînii trecute, recomandarea, e drept neobligatorie, ca Huawei să nu fie exclusă ca furnizor de echipamente 5G de către țările membre din UE.

Britanicii au încercat cumva să nuanțeze lucrurile și să descurajeze acest val pro-Huawei în UE spunînd că în timp ce aparatul lor sofisticat de securitate poate gestiona potențialele amenințări legate de acceptarea firmei chinezești alte țări nu sunt în aceeași situație. Însă e puțin probabil ca acest factor să fie luat serios în considerație. În fapt, în mare măsură este un Deja Vu. În perioada mandatului de prim ministru al lui David Cameron, cu largul concurs al ministrului său de finanțe de atunci, George Osborne, Marea Britanie a decis, în ciuda opoziției administrației Obama, să se alăture proiectului chinezesc de constituire a unei bănci de investiții, AIIB, o replică la World Bank controlată de Beijing. O decizie extrem de importantă în plan simbolic chiar dacă cu un impact potențial pe termen lung semnificativ mai mic decît cel legat de Huawei. Imediat au luat o decizie similară și germanii și alți aliați majori ai Statelor Unite, cu excepția Japoniei.

Cert este că devine tot mai limpede că echipamentele chinezești vor constitui osatura de bază a rețelelor de telecomunicații pe plan global, în Asia, Africa, Europa, America de Sud. Cu doar cîteva excepții semnificative: Statele Unite, Australia, Japonia, poate și Canada. Ceea ce oferă potențial Beijingului nu doar capacitatea de a spiona ci și de a putea afecta grav în momente de criză infrastructurile de comunicații, de transport, de energie, etc care sunt toate gestionate prin intermediul rețelei de Internet. Ca un fel de „armă nucleară” în materie de control a comunicațiilor globale, în timp ce, de partea cealaltă, cele chinezești sunt complet protejate. Ca o ironie a istoriei, privind lucrurile într-o oglindă inversată, Huawei reprezintă pentru China ceea ce reprezentat celebra „Companie Britanică a Indiilor de Est” la un moment dat pentru Imperiul Britanic. O armă formidabilă al cărui potențial impact devastator Marea Britanie și alte țări occidentale au ales să și-l asume din două motive: 1. costul mai redus al echipamentelor pe care Huawei, subvenționat masiv de guvernul de la Beijing (subvenții estimate la $75 miliarde, în ultimii 20 de ani, într-o investigație „Wall Street Journal”), le oferă (în plus, Marea Britanie a avut în vedere și costul de înlocuire a echipamentelor Huawei deja instalate în rețeaua 4G); 2. teama de represalii comerciale din partea Chinei (Germaniei i s-a spus că ar putea fi afectate exporturile de automobile pe piața chineză) și mai problematică pentru o țară ca Regatul Unit în perioada post-Brexit.

În plus, această acceptare globală va oferi Huawei (și Chinei) resursele și influența care le vor permite să domine autoritar pe plan mondial domeniul vital al infrastructurii de comunicații. Un mesaj postat pe Twitter de Newt Gingrich, fostul Speaker al camerei Reprezentanților ilustrează dimensiunea enormă a acestei mutații și percepția americană privind implicațiile acesteia în viitor. „Decizia britanicilor de a accepta Huawei pentru rețeaua 5G este o înfrîngere majoră pentru Statele Unite. Cît de mare trebuie să devină Huawei și cîte țări trebuie să semneze cu Huawei pentru ca guvernul Statelor Unite să realizeze că pierdem Internetul în favoarea Chinei? Este o enormă înfrîngere strategică”. Adăugați la asta expansiunea impresionantă a Chinei în zona infrastructurii portuare din Marea Mediterană. China e peste tot. În Orientul Mijlociu în Egipt și în Israel unde va prelua gestiunea portului de containere din Haifa. Și în Europa, unde deține 100% din portul Pireu, al doilea cel mai mare port din Mediterană, în portul Valencia, unde are 51% din acțiuni, plus participări minoritare (35%) în porturile din Bilbao, Rotterdam și Vado Ligure, în Italia. Toate aceste facilități, integrate în proiectul BRI („Belt and Road Initiative”), nu doar cresc semnificativ dependența comercială a Europei față de China, ceea ce înseamnă automat și sporirea influenței politice a Beijingului în țările respective, dar au și efecte în plan militar. Statele Unite sunt îngrijorate că navele din flota a 6-a din Mediterană nu mai pot folosi aceste porturi, inclusiv din motive de securitate.

Decizia luată la Londra mai transmite și un alt mesaj semnificativ în plan simbolic: aceea că și aliații cei mai apropiați ai Americii preferă să irite Statele Unite decît să supere China, sau oricum adoptă o poziție de mijloc între ele, departe de ceea ce în principiu te-ai așteapta de la niște aliați. Motivul este simplu. China a devenit în multe locuri, în Asia, Africa, America de Sud, principalul partener comercial al țărilor de acolo, de unde și teama de represalii comerciale, o armă la care Beijingul apelează frecvent. Rezultatul este o pierdere importantă de prestigiu și influență pentru americani. Privind lucrurile în context decizia luată de guvernul de la Londra nu este deloc surprinzătoare, exprimă o modificare importantă de perspectivă anunțată încă din 2015 cînd în cursul unei grandioase primiri organizate la Londra pentru Xi Jinping s-a vorbit despre începutul unei „ere de aur” în relațiile dintre cele două țări și despre intenția declarată a Marii Britanii de a deveni „partenerul privilegiat” al Chinei în spațiul occidental. Iar ieșirea din scenă a lui David Cameron și George Osborne nu pare să fi schimbat această viziune. Într-un discurs ținut în Scoția, la sfîrșitul anului 2018, Alex Young, directorul MI6, sublinia că balanța globală de putere se înclină în favoarea Chinei. „Puterea, Banii și influența politică se deplasează spre Est. Este o nouă realitatea politică cu care trebuie să ne acomodăm, una care prezintă și oportunități dar și amenințări”.

Acest gen de repoziționări anunță inevitabile complicații serioase și în planul relațiilor transatlantice, care oricum traversează o perioadă dificilă. Este suficient să ne uităm la reacțiile de peste Ocean venite după decizia guvernului britanic. Dacă administrația a fost relativ ponderată nu la fel au fost și mesajele venite din direcția establishment-ului american, din zona unor actori politici extrem de influenți. Și, important, aceste reacții au fost bi-partizane chiar dacă democrații le-au pus în parte (nejustificat dacă ne uităm la episodul AIIB, relatat anterior) pe seama manierei în care Donald Trump se comportă în relația cu aliații. Mitt Romney și Marco Rubio consideră că hotărîrea „sacrifică securitatea națională în favoarea intereselor comerciale”. Iar un alt senator influent, Tom Cotton, după ce a subliniat că decizia luată i-a dezămagit profund pe partizanii „relației speciale” dintre cele două țări a spus în continuare că „a permite Huawei să construiască rețeaua 5G a Regatului Unit este ca și cînd acesta i-ar fi permis KGB-ului să construiască rețeaua sa de telefonie în timpul Războiului Rece” și că în lumina acestei decizii va cere o revizuire serioasă a schimbului bilateral de informații secrete.

Citeste intreg articolul si cometneaza pe Contributors.ro