Testul timpului pentru austeritate: De ce nu funcționează mereu măsurile dure în economia României, în opinia unui reputat economist
Pentru aceia dintre voi care aveți copii, scenariul următor ar putea să vă fie familiar: copilul vostru (sau al unui prieten) face o prostie care își merită o pedeapsă, dar care generează și o situație incomodă pentru părinte. Numai că acesta decide să îl ierte de această dată, cu promisiunea că „dacă mai faci vreodată, pe bune că te voi pedepsi și pedeapsa va fi de două ori mai aspră”, scrie într-o opinie publicată pe blog Horia Braun-Erdei, CEO al Erste Asset Management.
Și pentru că mulți copii sunt în categoria celor care testează limitele, probabilitatea recidivei este una ridicată, astfel încât părintele – spune Horia Braun- se regăsește după ceva vreme în aceeași situație, în care se pune problema de a-și îndeplini promisiunea.
Doar că, și de această dată, pedeapsa generează mari inconveniente și pentru părinte: imaginați-vă, spre exemplu, că ar trebui să își pedepsească odrasla în timpul concediului, ceea ce ar sacrifica din timpul prețios dedicat relaxării cu familia și ar strica întregul „vibe” al vacanței. Vorba aceea, precum un „infractor” calculat, copilul parcă știe când să-și planifice boacăna în așa fel încât să minimizeze probabilitatea aplicării pedepsei. Și, într-adevăr, părintele cedează și de data aceasta, bineînțeles cu promisiunea „fermă” că „dacă se mai întâmplă încă o dată, prăpăd fac cu tine”, explică economistul..
El compară situația de mai sus cu o problemă din domeniul economic, cunoscută sub denumirea de „problema inconsecvenței intertemporale”. Descrisă și popularizată de doi economiști- Finn Kydland și Edward Prescott – teoria militează pentru existența unor reguli care să „oblige” decidenții de politici economice să se țină de promisiunile instituționale.
„Acestea din urmă pot fi optime pe termen scurt, dar această optimalitate „locală” (echivalentul de mai sus al unei vacanțe liniștite pentru toată lumea) intră în contradicție directă cu optimalitatea generală, pe termen lung (în exemplul de mai sus, a oferi copilului o lecție care să îi folosească în viață și să îi edifice un caracter de calitate)”, spune Braun-Erdei.
Această teorie a stat într-o bună măsură la baza apariției unor concepte instituționale precum independența băncii centrale, considerată de economiști esențială pentru câștigarea luptei cu inflația, dar și la baza apariției unor reguli fiscale precum limitele din Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene cu privire la limita maximă a deficitului bugetar (de 3% din PIB) și, respectiv, a datoriei publice (de 60% din PIB), mai explică economistul român.
INTERVIURILE HotNews.ro