Three Cheers for NATO

Departe de a fi intrat într-o criză terminala, Alianța Atlanticului de Nord se extinde. Aventurismul imperialist al lui Putin a dus la ceea ce acum patru luni era de neconceput. Suedia si Finlanda vor intra in NATO. Geostrategic vorbind, Putin a capotat mizerabil. Războiul criminal împotriva Ucrainei, masacrele in masa, bombardamentele sălbatice, au trezit Occidentul.

Ceea ce cineva a numit „declinism” făcea si continuă să mai facă ravagii. Până foarte recent, se intona prohodul NATO, se pronuntatu profeii spengleriene despre un nou Untergang des Abendlandes. Părea ca Occidentul democratic si-a pierdut vlaga, e extenuat, nu mai are incredere in sine si in valorile sale. Războiul Rece fusese câștigat de modelul care încearcă să reconcilieze economia de piata cu politicile sociale redistributioniste. Statul seculazr si garantiile pentru libertatea persoanei devenisera parte a alfabetului politic universal. Ori așa ne plăcea sa credem. Era in vara anului 2014 cand premierul maghiar Viktor Orban a conferentiat la Băile Tusnad (Balvanyos) despre alternativele iliberale la modelul civic liberal.

Demersul său a făcut valuri și a fost imbratisat de cercuri diverse din zonele populismelor radicale. Vladimir Putin si echipa lui s-au recunoscut in aceasta platforma. Orbanismul a fost patul germinativ al putinismului expansionist. Fascismul mussolinian al lui Orban s-a ingemanat cu fascismul eurasiatic al cleptocratiei kaghebiste. In acea subcultura secretomana si paranoica s-au plăsmuit doctrinele „eroic-populare” despre misiunea Rusiei in geneza „noii ordini europene”, de la Urali la Lisabona, a continentului transformat in bastion anti-american. Într-o carte scrisă împreună cu Kate Langdon, apărută in 2020 la editura Palgrave Macmillan,, am analizat sursele si resursele putinismului ca democratie totalitara. Un totalitarism cu fațada democratică in care ideologia justifica violenta drept raison d’etat.

Viktor Orban spunea tranșant ceea ce Moscova gandea si, mai ales, ceea ce Moscova dorea si planuia. Le spun mereu studentilor mei ca marile tulburări istorice încep in tari relativ mici. Mitologiile anti-sistem, imprecatiile anti-refugiati, cultivarea obsesiva a „valorilor actuale” ale unui cresinism imuabil, exaltarea Națiunii, a Sangelui, a Statului, Comunitatea originara (Urgemeineschaft), sacralizarea Familiei Tradiționale, tot atâtea strigăte de bătălie.

Unul dintre tablourile mele preferate, “Portretul unui umanist” (1520) de Sebastiano del Piombo la National Gallery of Art din Washington. Îl privesc și mă întreb cum pot oamenii coborî pe scara Răului până la omoruri în masă? Ce mecanisme diabolice funcționează pentru a nimici instinctul vieții? Este umanismul o himeră, un mit, o fugă din realitatea barbară? Îmi amintesc de umanistul Vaclav Havel care spunea că NATO nu este doar o alianță politică și militară, ci și una civilizațională. Rachetele lui Putin sunt armele barbariei. Războiul civic național al ucrainenilor este o expresie a unui umanism care desfide servitutea totalitară… Citeste in continuare pe Contributors.ro