TIFF 2021. Cum a fost creată muzica impresionantă din documentarul „România Sălbatică”. Compozitorul Alexei Țurcan: „Am țopăit și eu cu egretele, scriindu-le muzica pe care și-o doreau ele”

​În cadrul festivalului TIFF 2021, a fost lansat aseară și documentarul mult-așteptat „România Sălbatică”, printr-o proiecție în Piața Unirii. Pe lângă imaginile superbe cu animale din România, documentarul are și o coloană sonoră impresionantă. Am vrut să aflu mai multe detalii despre muzica filmului și am stat de vorbă chiar cu compozitorul acesteia, Alexei Țurcan.

„România Sălbatică” e un proiect de fotografie și film dedicat naturii din România, care a început acum mai bine de zece ani. În urmă cu trei ani de zile, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache s-au decis să lucreze și la un documentar amplu despre natura din România. Au finalizat lungmetrajul, care împarte numele cu proiectul pe care l-am menționat deja, și l-au prezentat în premieră națională la TIFF, pe 30 iulie, în Piața Unirii. Astăzi va putea fi văzut la Cinema Florin Piersic de la 18:15 și la parcul Poligon din Florești.

„România Sălbatică” are „prima coloană din ultimele decenii compusă special pentru orchestră”. Fiind vorba despre un documentar de natură, deci fără dialog, muzica e esențială pentru public, pentru că transmite niște emoții care completează cele spuse de narator. Sau accentuează niște scene în care acțiunile devin dramatice.

Înainte de premiera filmului, am stat de vorbă cu Alexei Țurcan, compozitorul coloanei sonore. E un muzician cu o experiență vastă în muzica alternativă și electronică, iar de câțiva ani se ocupă și de muzică de film.

Fiind o parte atât de importantă din „România Sălbatică”, am vorbit cu el despre munca la acest proiect, ce înseamnă o coloană sonoră realizată pentru orchestră și alte detalii ce țin de producție muzicală:

În câte proiecte de film ai fost implicat și cum ai ajuns să lucrezi la „România Sălbatică”?

Am mai compus muzică pentru câteva scurtmetraje, românești și străine, ultimul soundtrack de film e la documentarul „Caisă” de Alexandru Mavrodineanu, premiat cu Gopo pentru „Cel mai bun documentar”.

La „România Sălbatică” am ajuns să lucrez printr-o intersecție încâlcită de oameni și idei. Tudor Giurgiu m-a recomandat, ulterior ne-am dat seama că avem o echipă puternică iar toți cei implicați și-au asumat povestea filmului ca fiind a lor.

Proiectul de film și fotografie a început acum mai bine de zece ani de zile. Ai simțit o presiune mai mare din cauza acestei perioade lungi de timp? Că muzica trebuie să se ridice la nivelul eforturilor lui Dan Dinu și Cosmin Dumitrache?

Eu, întâmplător, chiar făceam parte din grupul de Facebook „România Sălbatică”, dar nu știam ce planuri au băieții sau că voi lucra cu ei la o producție atât de mare. Nu mă pot pronunța în numele lor, dar cred că după atâta amar de vreme, presiunea se transformă în disciplină și eficiență.

Lucrurile s-au precipitat pentru toți cei implicați o dată ce s-a propus ca premiera să aibă loc la TIFF, anul acesta. Legat de muzica, era clar că va presupune un efort excepțional, m-am prins de la primele întâlniri cât de greu e să instruiești toate imaginile alea într-un mod coerent și fluid.

Poveștile din film m-au direcționat cumva natural către muzica ce urma a fi scrisă. Altfel spus, doar din imagini am avut suficiente „valuri” de emoție pe care știam că voi pluti pentru a le duce la un nivel mai înalt.

La film, dacă mă uit la secvențele din primul montaj și nu „aud” nimic, înseamnă că vom construi cu toții un castel de nisip, dar aici n-a fost cazul, am pornit de la o fundație solidă, construită în 10 ani.

„Orchestra este un instrument cu o mie de culori”

Coloana sonoră e prima din ultimele decenii compusă special pentru orchestră. De ce crezi că o astfel de compoziție s-a potrivit cu acest film?

Orchestra este un instrument cu o mie de culori. Texturile instrumentelor, dinamica interpretării, muzicienii – toți diferiți – devin acest corp comun cu sunet imens și plin de armonice.

Fără a mă sprijini prea mult de culmile spiritualității, aici chiar este vorba de vibrație pură! E acea senzație când mergi la un concert simfonic bun și muzica, împreună cu acustica incintei, te atinge și te umple.

E un film despre natură, despre apă și pământ, stânci, arbori și animale, nici n-am luat în calcul altceva decât orchestra. Iar ca să fie chiar despre locurile noastre, am adus și influențe românești în muzică.

Cum ai compus muzica pentru film? Ai văzut secvențe și te-ai decis ce s-ar potrivi sau te-au ajutat și regizorii? Cum e procesul de creație?

Procesul meu de creație e diferit de la un proiect la altul. Aici m-am înconjurat la propriu de multe instrumente muzicale și am încercat tot ce-mi cădea sub mână. M-am înregistrat și fredonând cu vocea peste imagini mai multe idei ca să văd cum curg, de unde vin, spre ce mă duc.

Am primit inițial secvențe, iar mai târziu un montaj aproximativ final. Ritmul filmului mut, împreună cu narațiunea poveștii subtitrată, mi-au dat indicii clare unde-s momentele în care voi interveni cu muzica.

Mi-am schițat într-o primă fază unde aș vrea să aud un țambal, sau un caval, sau o tema grandioasă pentru orchestra. Am ales intenționat să nu am muzică mai tot timpul, cum sunt unele serii de televiziune, cu muzica generică, de fundal, mereu prezentă, aproape neimportantă.

Cumva similar procesului lui Dan și Cosmin din teren, am pândit și eu momentele unde puteam creiona un personaj din sunete, sau unde putea să se „audă” o peștera, sau Marea Neagră.

Care e secvența muzicală de care ești cel mai mândru în documentar?

Toate-mi plac mult. Aș menționa secvența prigoriilor unde m-am aruncat într-o horă din care nu mai știam să ies, căci prigoriile au treabă multă, iar Cosmin a arătat-o pe toată. Si chiar la propriu, o horă pe o secvență agitată cu pescuitul egretelor în Deltă care parcă țopăiau pe muzică.

De fapt a fost invers, am țopăit eu pe dansul lor, scriindu-le muzica pe care și-o doreau ele.

De ce ai ales-o pe Mădălina Paval pentru piesa centrală din documentar?

Lucrez cu Mădălina de ceva vreme, încercăm să facem o muzică românească nouă. Mai cinematică, mai world music, avem ambiții mari și o formulă live de 13 muzicieni. Filmul s-a potrivit ca o mănușă la ceea ce oricum lucram deja. Iar vocea ei este extraordinară!

Tema Mădălinei am scris-o printre primele și i-a cucerit imediat pe toți.

Câte instrumente au fost folosite în realizarea coloanei sonore? S-au folosit și instrumente autohtone?

Sincer, nici nu mai știu. Am avut în orchestră viori, viole, cello, contrabas, partida de lemne – flaut, oboi, clarinet și fagot. Corni, tromboane și trompete. Separat am înregistrat tot felul de percuții, unele complet neconvenționale și instrumentele solo.

Acordeon, chitară, cobză, clarinet, vioară, violoncel, bas clarinet, caval, tilinca și fluiere, țambal și zither. Nu le-am ales pe criteriul obligatoriu de „autohton” și nici n-am scris muzică specifică zonelor ilustrate, taragotul de Banat să stea cuminte la nunți și botezuri.

Am încercat să explorez „timbralitățile” instrumentelor, mai ales a celor tradiționale, în context cinematic.

Când am văzut „Gladiator”, nu mi-am pus problema că Lisa Gerrard e din Australia, cântă versuri în ebraică pe teme orientale și-i mai scăpa câte un cor african pe alocuri, însoțită de orchestra simfonică. Emoția este acolo.

Nu ești cunoscut pentru producție de muzică folclorică. A fost o provocare pentru tine să combini elementele de orchestră cu cele populare?

Puțini știu faptul că acasă, în R. Moldova, am studiat acordeonul de la vârsta de șase ani, iar în cei aproape zece ani de acordeon, repertoriul a fost unul predominant folcloric. Așa a fost să fie, așa era școala, am avut și un profesor minunat, Valerii Coval, care mi-a transmis pasiunea pentru muzica asta.

M-a expus doar la folclor de calitate și mă lăsa să aleg ce lucrări vreau să cânt. Unii au copilărit cu viniluri cu Elvis, eu cu acordeonul în brațe și Marcel Budala pe casete.

Ani mai târziu am învățat să lucrez și să cânt la alte instrumente, am produs muzică alternativă și muzică electronică, am făcut orchestrații și aranjamente iar la „România Sălbatică” am avut ocazia să combin câte puțin din toate, dar mai ales, m-am întors la origini. Cum suna asta! Dar altfel n-am cum s-o spun.

Ai avut niște modele de alte filme sau documentare care te-au ajutat în procesul creativ?

Nu, n-am avut timp de research, dar nici nu prea mi-am dorit. Pentru acest film în special, mi-a fost destul de limpede ce am de făcut. A fost o combinație fericită de trei factori:

1. Din subconștient a venit toată muzica documentarelor despre natură produse în lume în ultimii 10-20 de ani, cu o abordare tot mai artistică, mai vie și mai creativă,

2. am săpat conștient în adâncurile inspirației si a experienței mele cu instrumentele și muzica în general. Temele erau acolo, pitite, trebuia doar să le „îmbrac” frumos și să le aranjez în acest puzzle al montajului, al povestirilor cu imagini.

Și, în final, ultimul motiv a fost mediul potrivit și oamenii potriviți. Am avut toate condițiile necesare să mă exprim creativ și m-am înconjurat cu muzicieni extraordinari alături de care am sculptat în muntele de idei.

E posibilă o lansare pe serviciile de streaming sau în format fizic?

E foarte posibilă, deocamdată nu pot să dau prea multe detalii. Personal, consider că acest soundtrack trebuie expus împreună cu imagini, acolo își arată adevărata forță, dar în ziua de azi publicul consumă (pe termen scurt) pe toate platformele.

Și îmi suna bine „România Sălbatică – Original Soundtrack”, iar pe coperta o prigorie bine hrănită!