Tim Walz, atac frontal la Donald Trump, la primul miting electoral: Un retrograd care seamănă haos şi diviziune
Guvernatorul democrat al statului Minnesota Tim Walz, proaspăt ales de Kamala Harris drept candidat la funcţia de vicepreşedinte în alegerile americane din noiembrie, a lansat marţi un atac frontal împotriva lui Donald Trump, prezentându-l pe candidatul republican la Casa Albă drept un retrograd care „seamănă haos şi diviziune”, relatează miercuri AFP.
„Nu are nicio idee despre ce este serviciul (naţiunii)”, a spus Tim Walz în cursul primului său miting la Philadelphia alături de Kamala Harris, notează Agerpres. „Nu are timp pentru aceasta pentru că este prea ocupat să-şi servească propriile interese”, a declarat el.
Venit din „Midwest”, guvernatorul de Minnesota era până acum puţin cunoscut în afara graniţelor statului său. Cu rădăcinile sale rurale, acest fost profesor şi antrenor de fotbal american şi-a făcut debutul pe „biletul” democrat sub semnul sincerităţii.
„Dacă Trump are ocazia să revină, va relua exact de unde a rămas acum patru ani, dar de data aceasta va fi mult, mult mai grav”, a remarcat Tim Walz, criticând un fost preşedinte care vrea să „ne restrângă libertăţile” şi „să-i ajute pe cei superbogaţi”.
„Nu vă înşelaţi: infracţiunile violente au crescut sub Donald Trump. Şi asta fără a număra infracţiunile pe care el le-a comis”, a afirmat, de asemenea, guvernatorul de Minnesota în faţa mulţimii prezente.
Harris, despre Walz: Un patriot
Faţă de programul miliardarului republican, Harris este o candidată capabilă să „aducă bucuria” înapoi în ţară, a argumentat Walz.
Cu mai puţin de trei luni înainte de alegeri, acest duo Harris-Walz vrea să se prezinte ca un bilet complementar capabil să atragă un electorat foarte mare: ea este un fost procuror capabil să devină prima femeie de culoare preşedinte al Statelor Unite, el este un fost senator capabil să se adreseze clasei muncitoare.
Kamala Harris şi-a prezentat potenţialul vicepreşedinte drept „un luptător pentru clasele de mijloc” şi un „patriot”, notează AFP.