Tinerii suspectați că sunt dealerii de droguri ai lui Vlad Pascu, aduși la DIICOT
Tudor Duma, cunoscut drept Maru, și frații Constantin, acuzați de trafic de droguri, au fost scoși din arestul preventiv și aduşi la sediul DIICOT pentru percheziţii informatice, potrivit Știrile TVR.
Tudor Duma şi fraţii Constantin sunt cercetați în dosarul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi studenți în staţiunea 2 Mai.
„S-a reținut că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, inculpații, în mod repetat, au deținut și comercializat droguri de risc și mare risc. Din cercetări a rezultat faptul că doi dintre inculpați s-au manifestat ca sursă principală de aprovizionare pentru cel de al treilea, care a achiziționat cantități mai mari, pe care ulterior le-a comercializat sub formă de doze”, afirmă DIICOT.
Tudor Duma, suspectat că îi furniza droguri lui Vlad Pascu şi cel care a spart farmacia Spitalului Floreasca cu puţin timp înainte de a fi ridicat şi dus la DIICOT pentru audieri, precum și despre Ștefan Ciprian și Costin Antonio Constantin sunt în arest preventiv din data de 15 septembrie.
Aceştia au făcut contestaţie, iar vineri, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis ca cei trei să rămână în arest preventiv.
Vlad Pascu este arestat în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa substanţelor interzise şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, după ce, drogat fiind, a ucis doi studenți la 2 Mai.
Accidentul din 18 august a scos la iveală detalii revoltătoare. Vlad Pascu fusese oprit de poliție de două ori – cu o zi înaintea tragediei, la un filtru, și chiar în aceeași noapte. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. La mai puțin de o oră, Vlad Pascu a provocat accidentul.