Sari direct la conținut

Tânăra cu trei copii care a decedat la maternitatea din Botoșani, înmormântată luni / Măsurile anunțate de spital în cazul cadrelor medicale care erau de gardă când a murit Alexandra

HotNews.ro
Spital, Foto: freepik.com
Spital, Foto: freepik.com

Femeia însărcinată din Botoșani care a ajuns la spital cu sângerări și a murit sub privirile cadrelor medicale a fost înmormântată luni, iar la funeralii au luat parte câteva sute de oameni. Luni, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a anunțat că au fost suspendați medicul și asistenții medicali care erau de gardă în noaptea în care a murit Alexandra. Până astăzi, peste 7.000 de persoane au semnat o petiție în care cer să se facă „dreptate pentru Alexandra”.

Sute de oameni – între care și asistenți medicali de la Spitalul Județean Botoșani – au luat parte luni la funeraliile Alexandrei, tânăra care a murit la 26 de ani, scrie Monitorul de Botoșani.

Până astăzi, peste 7.000 de persoane au semnat o petiție inițiată vineri, în care cer „dreptate pentru Alexandra”: „Este un caz foarte grav, care nu este singurul în maternitatea din Botoșani, acolo unde ar trebui să se nască noi suflete, nu să se piardă. Sper ca vinovații să plătească”.

Medicul şi asistentele din Secţia de Obstetrică – Ginecologie 1, suspendaţi după moartea Alexandrei

Cadrele medicale de la Secţia Obstetrică – Ginecologie 1 a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati” care erau de serviciu în noaptea de 17 spre 18 august, au fost suspendate din activitate, după moartea unei tinere de 25 de ani, a anunţat, luni, managerul spitalului, Angel Călin, conform Agerpres.

„Activitatea noastră a fost îndreptată strict către Secţia Obstetrică – Ginecologie 1, care a avut rolul de primire a pacientei. Deci este suspendat medicul de gardă împreună cu aparatul medical care era pe tură atunci”, a declarat Angel Călin.

Conducerea SJU susține că a mai dispus contractarea unui serviciu de audit medical extern care „să evalueze cu celeritate activitatea şi procedurile medicale aplicate în cadrul Secţiei Exterioare Obstetrică – Ginecologie” și, de asemenea, au fost sesizate Comisia de disciplină şi Consiliul etic al spitalului „pentru elucidarea cazului”.

În acelaşi timp, toate înscrisurile medicale existente la nivelul secţiei respective au fost puse la dispoziţia procurorilor care anchetează acest caz, iar un raport cu privire la primele rezultate ale anchetei interne a fost transmis Ministerului Sănătăţii, dar şi Colegiului Medicilor şi Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, a mai spus sursa citată.

„Nu mai pot”. Filmul tragediei de la maternitatea din Botoșani

Alexandra – mamă a trei copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani – a murit vineri dimineață la maternitatea din Botoșani.

Femeia, care era însărcinată, a ajuns la Spitalul Județean cu sângerări și a murit sub privirile cadrelor medicale. Ea a trimis mesaje pe parcursul nopții atât medicului de gardă, cât și medicului curant, rugându-i să o opereze, scrie Monitorul de Botoșani.

Tânăra începuse să sângereze joi spre vineri și a sunat la 112, iar la ora 23:05 era deja în grija celor de la maternitate. Cadrele medicale i-ar fi dat un calmant, care nu a avut însă efect, iar ulterior i-ar fi spus că va fi operată a doua zi, când va ajunge la spital medicul său curant.

La ora 3:16 Alexandra i-a trimis un mesaj medicului său curant. „Bună seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săpt. Am venit la maternitate cu dureri mari de burtă şi săngerări. Din păcate bebe e oprit din evoluţie. Credeţi că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naştere. Vă rog din suflet”, a scris tânăra. Mesajul său a rămas, însă, fără nici un răspuns.

După aproximativ o oră, Alexandra i-a trimis un mesaj unuia dintre medicii care erau de gardă în acea noapte și a implorat să fie operată până dimineaţă „Sunt Ivanov Alexandra. Credeţi că îmi puteţi face chiuretajul noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet simt că o iau razna”, a scris tânăra. Şi acest mesaj a rămas fără răspuns.

Toată noaptea, tânăra a vorbit constant cu soţul său prin mesaje, spunându-i în repetate rânduri că are dureri crunte. La 6.40 tânăra trimite un ultim mesaj: “Nu mai pot”.

Peste câteva zeci de minute cadrele medicale i-au anunţat familia că aceasta s-a stins din viață.

La ora 7:30, a intrat în şoc. La ora 8:20 a fost declarat decesul. Exact cât prevede protocolul de resuscitare, 50 de minute.

Ce spuneau inițial reprezentanții spitalului

Reprezentanţii unităţii sanitare susțin că investigaţiile medicale au arătat că nu se impunea ca tânăra să fie operată de urgenţă, în cursul nopţii, a scris Monitorul de Botoșani.

Medicii susțin că starea tinerei s-a agravat iremediabil dimineață, când a avut o hemoragie masivă, cu sângerare inclusiv la nivelul căilor aeriene. A fost dusă la Terapie Intensivă, dar în 20 de minute a murit.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Botoșani a anunțat că a demarat o anchetă imediat după deces, pentru a se stabili dacă procedurile medicale au fost respectate.

„Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea externă era foarte redusă, colul uterin închis, fără semne de avort sponan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalui Judeţean Mavromati Botoşani, Asaftei Ioan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro