Sari direct la conținut

Top 10 spa-uri din România pe care ar trebui să le vizitezi măcar o dată

Panorama.ro
Cuplu la spa, Foto: Andor Bujdoso / Alamy / Alamy / Profimedia
Cuplu la spa, Foto: Andor Bujdoso / Alamy / Alamy / Profimedia

România are o tradiție în ceea ce privește beneficiile apelor termale, însă acestea sunt de multe ori asociate cu destinațiile pensionarilor care „merg la tratament” sau la „proceduri”. După cum am arătat într-o analiză anterioară, românii asociază cultura spa mai degrabă cu terapii precum masajele sau tratamentele corporale, dar ea include și activități precum saunele uscate (tradițional finlandeze), băile cu aburi (turcești) sau cele în piscină.

De la munte până la mare, de la marile orașe până în locuri cu tradiție balneară, și în România s-au fost făcut investiții în acest domeniu. Dar prea puțini români știu de ele.

Am ales zece astfel de destinații, pe care le-am așezat în ordinea alfabetică a județului în care se află. Lista, desigur, nu este una exhaustivă.

Citește continuarea pe Panorama.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro