Sari direct la conținut

Topul vizibilității miniștrilor Guvernului Ciolacu. Urcare spectaculoasă pentru ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Un ministru PNL coboară de pe locul 2 pe 8

HotNews.ro
Marcel Ciolacu la ședința de Guvern, Foto: Guvernul Romaniei
Marcel Ciolacu la ședința de Guvern, Foto: Guvernul Romaniei

Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna mai, indică Barometrul vizibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a urcat mai multe poziţii, în timp ce ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, coboară de pe locul 2 pe 8.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, ocupant detaşat al primului loc în topul vizibilităţii, are în mai 28.036 de menţiuni în presa scrisă şi online, mai puţine decât în aprilie. Şeful Executivului a înregistrat vârfuri de vizibilitate ca urmare a declaraţiilor făcute pe tema protestului angajaţilor de la guvern şi a prezenţei în mai multe emisiuni televizate.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, revine pe locul al doilea înregistrând vârfuri de vizibilitate atât în urma declaraţiilor făcute în contextul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei, dar şi a declaraţiilor făcute ca ministru, inclusiv cu ocazia participării la evenimentul „Energy road – Energie la tine acasă – Ediţia a VI-a” organizat de News.ro, unde a vorbit despre marile proiecte de investiţi în producţia de energie , despre Strategia energetică naţională, şi a afirmat că ”cel puţin la nivelul Bucureştiului, utilizarea potenţialului blocurilor comuniste ar însemna undeva la 680 de MegaWatt putere instalată, deci cam cât un reactor de la Cernavodă”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, urcă de pe locul 4 pe locul 3, cele mai multe apariţii în presa scrisă şi online fiind înregistrate odată cu vizita făcută la spital actorului Florin Piersic și cu anunţul potrivit căruia mai mulţi copii palestinieni vor fi trataţi în spitalele din România.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ajunge pe locul 4 după ce în aprilie s-a aflat pe locul 17, înregistrând vârfuri de viziblitate odată cu vizita în România a Comisarului european pentru agricultură Janusz Wojciechowski, dar şi cu anunţurile făcute în urma unei şedinţe de guvern, referitoare la suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii, măsuri pentru sprijinirea consumului de alimente româneşti şi creşterii nivelului de procesare în România, precum şi pe tema limitării adaosului comercial la produsele româneşti.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se menţine şi în mai pe locul 5, pentru a doua lună consecutiv.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, urcă o poziţie faţă de luna precdentă, ajungând pe locul 6, datorită vizibilităţii date de declaraţii privind consumul de droguri din România, cand a afirmat că cel mai tânăr consumator de droguri este un copil de 8 ani, privind demersurile pentru aducerea Prinţului Paul în România, din Malta, precum și pe tema accidentului de la 2 Mai și a cazurilor de violenţă în familie.

Zece miniştri au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online, în mai, lista fiind deschisă, în ordine descrescătoare a numărului menţiunilor, de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, urmat de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, care, de pe locul al doilea în aprilie, ajunge astfel pe locul 8, de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care coboară de pe locul 8 pe locul 10, ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Radu Oprea, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, ministrul Fondurilor Europene Adrain Câciu, ministrul Dezvoltării Adrian Veştea şi ministrul Mediului Mircea Fechet.

În luna mai, patru membri ai Cabinetului Ciolacu – ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Familiei, Natalia Intotero, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu şi viceprim-ministrul Marian Neacşu – se află în categoria celor cu sub 1.000 de menţiuni. (Sursa: News.ro)

INTERVIURILE HotNews.ro