„Tot ce au Budapesta sau Constanța are și Tulcea. Doar că mai mic”. Tânărul IT-ist care vrea să demonstreze că Tulcea e mai mult decât locul de unde iei vaporul către Deltă
Adrian Dan (31 de ani) a început să organizeze tururi pietonale gratuite pentru turiști în București, în 2018. Șase ani mai târziu și-a dus ideea mai departe în orașul natal, Tulcea, acolo unde a găsit și un sprijin la administrația locală. „Mi-am gândit tururile în jurul fostelor mahalale etnice”, povestește Adrian Dan pentru publicul HotNews, cum a ajuns să aibă în 2026 șase trasee diferite. Tururile lui sunt dedicate poveștilor și istoriei orașului și a ajuns de la doi-trei participanți la 113 oameni într-un singur tur.
- HotNews prezintă poveștile unor oameni care sunt pasionați de orașele în care trăiesc și vor să le pună pe harta turistică a României. După gălățeanul Laurențiu Isopescu, care a inițiat Via Dobrogeana, inspirat din mult mai celebra Via Transilvanica, acum vorbim despre un tulcean care vrea să demonstreze că orașul lui natal e mai mult decât locul de unde iei vaporul către deltă.
- „Tulcea este printre puținele locuri din lume unde trăiesc în armonie deplină 10 comunități, se vorbesc 8 limbi, se împacă 6 religii”, spune Adrian Dan.
- În ultimul timp, mai spune Adrian Dan, a crescut și numărul localnicilor care merg în tururile pietonale organizate de el.
- Cum l-au influențat dronele rusești care ajung în Tulcea.
Adrian Dan lucrează în IT în București, dar este pasionat de istorie. El vede Tulcea ca pe un rezumat al Dobrogei – un oraș în care se întâlnesc urmele mai multor imperii, comunități și confesiuni, vizibile în arhitectură și în viața de zi cu zi.
În interviul pentru HotNews, el povestește cum, prin tururile sale, încearcă să schimbe perspectiva asupra unui oraș perceput adesea doar ca punct de plecare spre Delta Dunării și să-i readucă în atenție istoria și identitatea multiculturală. „Tot ce are Budapesta, Bucureștiul sau Constanța, are și Tulcea. Doar că mai mic, mai amestecat și mai ascuns în cotloanele orașului, iar asta este frumusețea ei”, spune Adrian.
Delta un avantaj, dar și un dezavantaj pentru Tulcea
– Pentru foarte mulți români, Tulcea este doar orașul din care pleci spre Delta Dunării. Ce nu văd ei, de fapt, în Tulcea?
– Adrian Dan: Delta Dunării este un loc magnific și îți trebuie câteva zile bune, dacă nu chiar o săptămână, pentru a-l vizita. Ca să ajungi acolo, trebuie neapărat să treci prin Tulcea. Acest lucru este un mare avantaj al orașului, însă, este și un mare dezavantaj. Dezavantajul este reprezentat de măreția acestei zone și de timpul limitat pe care vizitatorii îl alocă concediului. Majoritatea nu mai iau în calcul să viziteze și unul dintre cele mai interesante orașe de la noi din țară.
Istoria Tulcei este una dintre cele mai complexe și interesante istorii ale orașelor care astăzi aparțin României. Tulcea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1506, într-un registru vamal otoman. Datorită poziționării sale strategice, a fost de-a lungul timpului un hub de tranzit pentru zeci de comunități, navigatori, armate, oameni de toate etniile. Unii au rămas pe aici, alții și-au continuat drumul, alții au fost repatriați, alții alungați. Fiecare comunitate și-a adus aportul. La apogeul său, Tulcea număra nu mai puțin de 14 comunități etnice active. Astăzi, mai sunt doar 10 comunități active. Fiecare comunitate etnică își menține atât datinile, cât și confesiunile religioase.
Tulcea este printre puținele locuri din lume unde trăiesc în armonie deplină 10 comunități, se vorbesc 8 limbi, se împacă 6 religii, se merge de sărbători atât la biserică, fie ea ortodoxă sau catolică, cât și la moschee sau la sinagogă. Se sărbătorește atât Crăciunul, Paștele ortodox, Paștele catolic, Ramadanul, cât și Yom Kippur. Atunci când vine seara de Înviere, nu are nicio importanță la ce biserică mergi să iei lumina. A doua zi, la masă, ai drob, ouă și cozonac, dar și baclavale de la vecinul turc.
„Mi-am gândit tururile în jurul fostelor mahalale etnice”

– Ce vreți să înțeleagă un turist despre oraș după cele câteva ore petrecute împreună cu dvs. într-un tur ghidat prin Tulcea?
– Să străbați centrul orașului Tulcea îți ia puțin timp, însă să înțelegi centrul orașului durează o zi întreagă. Mi-am gândit tururile în jurul fostelor mahalale etnice. Începând cu biserica din secolul al XIX-lea, până la blocul de locuințe din secolul al XXI-lea.
Participanții pot vedea, simți și înțelege transformările orașului într-un mod dinamic, captivant și emoționant. Pot vedea cum arată o mahala grecească, cu superba biserică și casele impozante ale negustorilor și navigatorilor greci, sau cum arată mahalaua turcească, cu minaretul geamiei care veghea instituțiile Imperiului Otoman: Palatul Pașei, liceul turcesc, școala turcească, reședința lui Ahmed Rezim Pașa.
Dar și cum arată mahalaua bulgărească, cu spectaculoasa biserică cu ceas construită de comunitate cândva la malul Dunării, sau cum trăiau rușii-lipoveni în jurul bisericilor „cu popă” și al celei „fără popă”. Toate acestea, fiind atât de aproape unele de altele, dovedesc armonia locuitorilor încă de acum două secole.
Pe lângă muzeul în aer liber care este acest oraș, Tulcea are câteva muzee și clădiri chiar foarte interesante. Povestea orașului le leagă pe toate, într-un mod care îți permite să o descoperi.
– Mai poate fi văzută această diversitate în orașul de astăzi sau a rămas mai ales în cărțile de istorie?
– Multiculturalitatea orașului a rămas și va rămâne pe vecie, sau cel puțin așa sper eu. Oamenii secolului XXI, dintre care facem și noi parte, nu mai țin datinile cu strictețe și nu se mai strâng la biserică așa cum se întâmpla acum un secol. Pe atunci, puteai face distincția între tulceni doar după simplul port. După hainele pe care le purtau, puteai ști din ce mahala veneau.
În ultimele 5–6 decenii, căsătoriile mixte sunt din ce în ce mai comune, iar numele de familie este cel mai bun indicator al multiculturalității. Deși aceste aspecte s-au mai pierdut cu timpul, poți vedea diversitatea în oraș, în special în preajma sărbătorilor.
Din copilărie am avut prieteni din toate „mahalalele”. Ruși-lipoveni, turci, tătari, aromâni, greci, italieni, ucraineni, evrei, chiar și bulgari. Acasă, unii mai vorbesc limba străbună, însă la piață sau când ne întâlnim în oraș, cu toții vorbim în limba română specifică Dobrogei, adică fără vreun accent distinctiv.
Comunitatea musulmană din oraș are cele mai distincte nume. Aici îmi vin în minte nume de băieți precum Serhat, Edwin, Deniz, Ali, dar și nume de fete precum Arzu, Aylin sau Aysel.
Aromânii poartă nume specifice, în special nume de familie. Dintre italienii dobrogeni, nu cunosc decât pe unul singur, pe Renato, iar cei din restul comunităților etnice poartă nume de sfinți ca nume de botez. Multiculturalitatea se observă în numele de familie de cele mai multe ori, dar și în fizionomie.
O idee apărută în pandemie

– Ce v-a făcut să credeți că merită să investiți timp și energie într-un oraș care nu este, în sine, o mare destinație turistică?
– Ideea de a face tururi pietonale în orașul Tulcea mi-a venit încă din perioada pandemiei, eu având experiența tururilor de tip „Free Walking Tour” din București. Aveam idee despre trecutul orașului, despre multiculturalitatea aparte și despre mozaicul confesional, dar nu știam cum aș putea gestiona acest proiect.
Totul a început când l-am cunoscut pe Alexandru Filip. Alex, fiind un adevărat profesionist în domeniul turismului, a postat un chestionar pe un grup de Facebook intitulat „Istoria Deltei Dunării”, din care fac parte sute de iubitori ai acestei regiuni. Chestionarul mi-a atras atenția prin profesionalismul cu care a fost conceput. Scopul acestui chestionar a fost de a întreba locuitorii acestui oraș cum ar vedea ei orașul din punct de vedere turistic.
Nu am stat prea mult pe gânduri și i-am scris lui Alex că în Tulcea am putea organiza tururi pietonale la fel ca în marile orașe ale lumii, cum se mai găsesc și prin câteva orașe din România.
Până la 30 de ani am vizitat zeci de orașe, în tot atâtea țări de pe trei continente. Tocmai de aceea am înțeles că Tulcea nu este mai prejos decât multe dintre locurile care se promovează deja ca destinații turistice; are istorie, diversitate, Dunăre și Deltă, dar mai ales un potențial pe care încă nu l-a pus pe deplin în valoare.
Norocul a făcut ca Alex să fie managerul OMD-ului din Tulcea, Organizația de Management a Destinației „Tu și Tulcea”, și mi-a explicat ce încearcă acest proiect să facă. Scopul acestui OMD este de a face din Tulcea o destinație turistică. Mi-a plăcut la nebunie ideea. Datorită acestei echipe, am putut gestiona mai ușor aceste tururi pietonale și am putut avea un cadru funcțional pentru a le organiza.
Bucuria a fost ca, încă de la început, să ni se alăture și scriitorul tulcean Nicolae Ariton. Dumnealui a făcut o treabă extraordinară: a transpus istoria zbuciumată a Tulcei în literatură, pentru a putea ajunge la cât mai multe persoane.
Din nefericire, Tulcea nu a fost niciodată privită ca o destinație turistică în sine, așa că știam că va fi mult de muncă din partea tuturor: administrație publică, antreprenori și, mai ales, cetățeni. Inițial, am conceput un traseu ideal pentru turiști, însă mi-am dat seama că cei mai buni turiști ar fi localnicii. Un loc poate deveni turistic doar dacă și localnicii îl văd turistic, iar aceștia au ocazia să-l vadă la pas și să realizeze că orașul nostru nu este atât de anost pe cât îl credeau.
„Un turist mi-a spus odată că Tulcea arată ca un oraș neterminat”

– Există lucruri pe lângă care treceați înainte și cărora acum le vedeți cu totul altfel povestea?
– Înainte, treceam și eu grăbit pe străzile și trotuarele sale, pe lângă clădiri diferite. Eram destul de dezamăgit de aspectul acesta amestecat al orașului: blocuri-turn între case vechi, un trotuar gri, betonat, alt trotuar pavat cu roci de culoare violet, o clădire restaurată, altă clădire dărăpănată. Îmi ziceam că Tulcea este un oraș urât și că nu am ce să văd pe aici, în special pentru că Delta Dunării era principala atracție, iar Tulcea fiind doar parcarea tuturor turiștilor.
Am fost mult prea drastic cu ea. Am început să o iau la pas, să mă uit atent la detaliile clădirilor. Atunci am observat neoclasicul grecesc, cu coloanele corintice la intrare, frontoanele elegante cu inițialele primilor proprietari scrise fie în alfabet chirilic, fie în alfabet grecesc, și anul construcției lor: 1914, 1921, 1932… Am înțeles sistematizarea din perioada comunistă și modernizarea orașului, am înțeles ce s-a pierdut pentru a face loc noului oraș.
Identitatea orașului-port de la Dunăre din perioada antebelică și interbelică s-a diminuat masiv odată cu modernizarea lui. Clădiri și alte repere au fost demolate pentru a-i face loc noului oraș.
Un turist mi-a spus odată că Tulcea arată ca un oraș neterminat. Nu l-am contrazis.
Asta deoarece, în decursul istoriei sale, fiecare administrație a încercat să-și lase amprenta: otomanii au văzut orașul ca un port strategic și comercial, Regatul României a încercat să-l românizeze, aducând coloniști din Transilvania, Muntenia și Moldova și construind noi clădiri în stil neoromânesc, Mihail Moruzov a avut și el un alt plan pentru sistematizarea orașului în 1938–1939, cu biserica rusească în prim-plan, iar Partidul Comunist Român a încercat să valorifice industrial cât mai mult această regiune.
Ca să-l parafrazez pe scriitorul tulcean, domnul Nicolae Ariton: „Tulcea este mult mai mare pe verticală decât pe orizontală”. Datorită dumnealui, dar și altor scriitori care au îndrăgit orașul și au scris despre el de-a lungul timpului, am avut suficiente surse prin care să-mi creez o imagine de ansamblu a trecutului acestui oraș și să-l suprapun cu ceea ce este astăzi.
– După ce ați vorbit cu sute de oameni care au venit la aceste tururi, care este cea mai mare idee greșită pe care o au românii despre Tulcea?
– Că Tulcea este un oraș în care nu ai ce vedea. Într-adevăr, Tulcea duce lipsă de multe atracții moderne: un mall, un cinematograf sau prezența unui lanț de fast-food celebru. Compensează însă prin multe alte lucruri: gastronomie locală unică în țară, apusurile superbe din timpul verii, multitudinea de crame și selecțiile de vinuri locale, cel mai mare acvariu din țară, iar, dacă mă întrebi pe mine, și cel mai interesant muzeu de istorie și arheologie pe care l-am văzut vreodată. Și am vizitat câteva.
Pentru iubitorii de artă, la Tulcea avem cea mai mare colecție de picturi semnate de Victor Brauner, dar și lucrări semnate de Hans Mattis-Teutsch, Max Hermann Maxy, Marcel Iancu, Corneliu Michăilescu, Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu și alți artiști români cu nume sonore.
De asemenea, muzeul se bucură și de o colecție de peste 400 de sculpturi moderne, dar și de cea mai mare colecție de gravură din țară, împreună cu zeci de obiecte casnice de tip otoman, care până nu demult erau folosite prin gospodăriile din Dobrogea. Toate acestea sunt găzduite în fostul Palat al Pașei de Dobrogea, Ahmed Rezim Pașa.
Spectaculoasa „Casa Avramide”, a industriașului grec Alexandris Avramidis, Muzeul de Etnografie și Artă Populară, în care găsim tot ce este mai frumos de la aceste comunități etnice, Monumentul Independenței, construit de Regatul României ca simbol al alipirii Dobrogei, situl arheologic Aegyssus, vechi de 2.000 de ani și pomenit de poetul Ovidiu, amplasat lângă monument, Biserica grecească, Biserica armenească, Biserica bulgărească, Biserica ucraineană, bisericile rușilor-lipoveni, geamia Azizie, Sinagoga „Templul Coral”, biserica catolică și Catedrala ortodoxă din oraș aduc și ele un mare plus și oferă o identitate aparte acestui oraș.
„Cel mai trist este că ne-am obișnuit cu războiul de lângă noi”
– Tulcea trăiește cu un război foarte aproape de graniță. Cum s-a schimbat orașul în acești ani și cât de mult se simte războiul în viața de zi cu zi a oamenilor?
– Îmi aduc foarte bine aminte de ziua de 24 februarie 2022. Eram la Tulcea. Toată lumea era șocată de invazia Federației Ruse asupra vecinilor noștri. La punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, zeci sau chiar sute de oameni din județul nostru și din județele alăturate s-au adunat pentru a oferi ajutor tuturor celor care traversau granița.
Oamenii zonei s-au comportat cum au putut mai bine, fiind călăuziți de empatia firească în fața evenimentului, și au acționat contrar propagandei rusești, care încă nu se înrădăcinase în societatea noastră atunci. Membrii comunităților de ruși-lipoveni și de ucraineni din județul nostru au ajutat în prima linie în acele zile cumplite, fiind de mare ajutor, în special în calitate de traducători, dar și cu mâncare, pături, produse de igienă etc.
În Tulcea au ajuns un număr mare de refugiați ucraineni în acele zile. Marea lor majoritate, am înțeles, s-au oprit la Constanța, deoarece seamănă mai mult cu Odesa.
Cei care au rămas în Tulcea s-au integrat destul de ușor. I-am auzit prin piețe, magazine sau chiar s-au angajat aici în diverse domenii: prin service-uri auto, ca vânzători în magazine etc.
Efectul războiului îl resimte cel mai mult sectorul HoReCa. În primii ani, notificările de tip RO-ALERT ne înspăimântau, însă, cu timpul, am văzut că, deși suntem aproape geografic de conflict, nu am avut probleme din cauza acestora.
Au trecut aproape 5 ani de la izbucnirea războiului, iar lucrul cel mai trist este că ne-am obișnuit cu el.