Sari direct la conținut

Toți copiii de la grădiniță și învățământul primar vor primi masă caldă la școală/ Programul ”Școală după școală” va fi extins la toate școlile până în 2030

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

Toți copiii de la grădiniță, preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv acreditat confesional şi particular, vor primi o masă caldă la școală, arată legea adoptată de Senat care a modificat masiv legea educației și care acum se află la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Actul normativ schimbă complet articolul 58 din legea educației prin care în prezent este reglementat programul ”Școală după școală”. Atât programul „Masă caldă la şcoală”, cât și programul ”Școală după școală” vor fi generalizate pentru întregul sistem de învăţământ preuniversitar până în anul 2030.

Legea aflată la Klaus Iohannis arată că limita valorii zilnice pentru masa caldă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

În cazul în care părinții nu sunt de acord ca elevii să primească masă caldă, atunci vor face cerere scrisă la secretariatul școlii că nu vor acest lucru și vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora.

”La cererea motivată a părinţilor, formulată în scris şi susţinută de documente-suport, înregistrată la secretariatul unităţii de învăţământ în care sunt înmatriculați antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii care, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, nu pot beneficia de masă caldă vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice stabilite conform legii”, se arată în legea aflată la președintele Klaus Iohannis.

Metodologia pentru programul masa caldă va fi elaborată de Ministerul Educaţiei și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătăţii.

Banii pentru programul masa caldă vor fi dați de primării din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale. În cazul în care nu ajung aceste sume, atunci primăriile vor suplimenta sumele din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau din alte surse de finanţare.

Ministerul Educaţiei și Cercetării elaborează până la începutul anului școlar 2020-2021 normele metodologice de aplicare a programului „Masă caldă la școală” în unităţi de învăţământ preuniversitar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Același document completează modul în care se va desfășura programul „Şcoala după şcoală”, care va fi generalizat pentru întregul sistem de învăţământ preuniversitar până în anul 2030, în mai multe etape.

Dacă în prezent legea educației prevede că programul Școală după școală poate fi organizat de primării în parneriat cu asociațiile de părinți, dar și cu organizații neguvernamentale din educație, noua formă a legii arată că dacă primăriile nu finanțează acest program atunci părinţii pot încheia contracte cu unităţi de învăţământ preuniversitar pentru închirierea spaţiilor destinate educaţiei, respectiv contracte de furnizare de servicii educaţionale cu profesori încadraţi în sistemul de învăţământ.

Tot articolul 58 este completat cu faptul că profesorii pot presta servicii la ”Școală după școală” prin contracte de servicii educaţionale. Dacă profesorul de la ”Școală după școală” provine de la o altă școală atunci este necesar acordul consiliului de administrație. De asemenea, părinții pot înființa organizații neguvernamentale prin care să finanțeze programul ”Școală după școală”.

Ce prevede art 58 din legea care se află la promulgare la președintele Klaus Iohannis:

11. La articolul 58, după alineatul (4) se introduc cinci noi alineate, alin.(5) – (9), cu următorul cuprins:

  • „(5) În condiţiile în care statul, consiliile judeţene sau consiliile locale nu finanţează programul „Şcoala după şcoală” părinţii pot încheia contracte cu unităţi de învăţământ preuniversitar pentru închirierea spaţiilor destinate educaţiei, respectiv contracte de furnizare de servicii educaţionale cu profesori încadraţi în sistemul de învăţământ.
  • (6) Profesorii prevăzuţi la alin.(5) se pot înregistra şi încheia contracte de furnizare de servicii educaţionale inclusiv sub forma de persoane fizice autorizate.
  • (7) Atunci când profesorul provine de la o altă unitate de învăţământ decât cea în care se prestează serviciul, este necesar acordul consiliului de administraţie al şcolii care încheie contractul de închiriere a spaţiului.
  • (8) Părinţii, pentru gestionarea, finanţarea programului „Şcoala după şcoală”, pot înfiinţa organizaţii neguvernamentale care încheie contractele prevăzute la alin.(5) în numele acestora.
  • (9) Statul va susţine generalizarea ofertării programului „Şcoala după şcoală ” pentru întregul sistem de învăţământ preuniversitar până în anul 2030, în mai multe etape.”

12. După articolul 58 se introduc două noi articole, art.581 şi 582, cu următorul cuprins:

„Art.58 1.-

  • (1) În perioada desfăşurării activităţii didactice, antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv acreditat confesional şi particular, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-o masă caldă pe zi în cadrul programului „Masă caldă la şcoală”. Limita valorii zilnice se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
  • (2) Limita valorică prevăzută la alin.(1) nu cuprinde preţul cheltuielilor de transport, de distribuţie şi de depozitare a produselor alimentare, după caz.
  • (3) La cererea motivată a părinţilor, formulată în scris şi susţinută de documente-suport, înregistrată la secretariatul unităţii de învăţământ în care sunt înmatriculați antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii care, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, nu pot beneficia de masă caldă vor beneficia de produse alimentare adecvate situaţiei acestora, în limita valorii zilnice stabilite conform legii.
  • (4) Pentru menţinerea sănătăţii antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor prevăzuţi la alin.(1), în cadrul programului se vor distribui numai produse alimentare preparate în conformitate cu o metodologie aprobată de Ministerul Educaţiei și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătăţii.
  • (5) Unităţile administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ vor primi sumele necesare derulării programului prevăzut la alin.(1) din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale, potrivit unei anexe care va face parte din legea bugetului de stat.
  • (6) Sumele prevăzute la alin.(5) pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau din alte surse de finanţare, legal prevăzute, în următoarele situaţii: a) stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei valori zilnice a mesei calde mai mari decât cea prevăzută la alin.(1); b) creşterea, în cursul anului şcolar, a numărului de antepreşcolari/preşcolari/elevi beneficiari ai programului prevăzut la alin.(1).
  • (7) Programul „Masă caldă la școală” în unităţi de învăţământ preuniversitar va fi generalizat pentru întregul sistem de învăţământ până în anul 2030, în mai multe etape.
  • (8) Programul „Masă caldă la școală” în unităţi de învăţământ preuniversitar va putea fi finanţat de către oricare unitate administrativ-teritorială pe baza unei hotărâri a consiliului local sau judeţean înainte de generalizarea programului sau includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza teritoriului administrativ în acest program la nivel naţional.
  • (9) Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor şi se stabileşte potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.
  • (10) Unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor care dispun de mijloacele necesare preparării şi distribuirii pachetelor alimentare/mesei calde, în scopul creşterii calităţii acestora, pot utiliza în acest scop sumele alocate potrivit prevederilor alin.(1).
  • (11) Lista unităţilor de învăţământ finanţate la nivel naţional în cadrul programului „Masă caldă la școală” va fi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei și cercetării.
  • (12) Ministerul Educaţiei și Cercetării elaborează până la începutul anului școlar 2020-2021 normele metodologice de aplicare a programului „Masă caldă la școală” în unităţi de învăţământ preuniversitar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art.58 2.

  • În condiţiile în care o unitate de învăţământ preuniversitar dovedeşte îndeplinirea tuturor condiţiilor prin care poate demara programele „Şcoala după şcoală„ sau „Masă caldă la şcoală”, începând din anul şcolar următor, finanţarea va fi cuprinsă în mod obligatoriu în bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării în capitolul bugetar aferent programelor menţionate.”

Vezi aici toate Modificările aduse legii educației naționale

Tot pentru proiectul școală după școală, Guvernul a anunțat joi că va lansa în dezbatere publică un nou apel pentru un proiect-pilot de tipul after-school, din bani europeni, 20 de milioane de euro fiind destinați proiectului care vizează elevi care provin din zone defavorizate și familii dezavantajate și care sunt expuși riscului de abandon școlar.

Citiți și: 20 de milioane de euro pentru un nou program-pilot „Școală după Școală”, începând cu luna septembrie

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro