Sari direct la conținut

Trafic restricționat pe Autostrada A1 Sibiu – Deva și Autostrada A2 București – Constanța

HotNews.ro
Trafic restricționat pe Autostrada A1 
Sibiu – Deva și Autostrada A2 București – Constanța

Circulaţia autovehiculelor este restricţionată vineri pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 273+800 de metri, până la ora 18.00, din cauza unor lucrări la rosturile de dilataţie, traficul desfăşurându-se alternativ pe cele două benzi, pe sensul către Deva, informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, citat de Agerpres.

De asemenea, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa au loc lucrări de trasare a marcajelor rutiere între kilometrii 152 şi 146, pe banda a doua a sensului către Capitală, până la ora 12.00.

În aceste împrejurări, Centrul Infotrafic recomandă şoferilor să sporească atenţia la volan, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să reducă viteza în zona de efectuare a lucrărilor semnalizate.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro