Trafic rutier restrictionat vineri in zona stadionului Arena Nationala pentru meciul de fotbal Romania-Ungaria
Traficul rutier va fi restrictionat vineri pe mai multe strazi din zona stadionului Arena Nationala pentru meciul de fotbal dintre echipele nationale ale Romaniei si Ungariei, informeaza miercuri Brigada Rutiera Bucuresti printr-un comunicat de presa citat de Agerpres.
Astfel, circulatia va fi restrictionata incepand cu ora 15.00 gradual si, daca situatia va impune, pana la defluirea totala a spectatorilor, pe str. Maior Coravu, intre sos. Mihai Bravu si intrarea in stadion, precum si strazile ce intersecteaza si acced in acest tronson, str. Vatra Luminoasa, intre Sos. Mihai Bravu si str. Pierre de Coubertin, precum si strazile ce intersecteaza si acced in acest tronson, respectiv pe str. Pierre de Coubertin intre sos. Iancului si rondul de la intrarea in National Arena, precum si strazile care intersecteaza si acced in acest tronson.
Exceptie de la restrictiile rutiere fac autovehiculele destinate situatiilor de urgenta, precum si transportul RATB.
Accesul auto in incinta stadion se va face prin intrarile dinspre bd. Basarabia si str. Maior Coravu.
Rutele ocolitoare indicate sunt sos. Mihai Bravu – sos. Iancului – sos. Pantelimon, respectiv bd. Unirii – bd. Basarabia – bd. Chisinau – sos. Pantelimon.
Brigada Rutiera Bucuresti le solicita conducatorilor de autovehicule sa evite deplasarea in zona, sa circule cu maxima atentie, sa foloseasca rutele ocolitoare si sa respecte semnalele politistilor rutieri aflati in trafic pentru devierea acestuia.
Pietonii au obligatia sa circule numai pe trotuare, sa traverseze strada numai pe la locurile semnalizate si marcate corespunzator ori la culoarea verde a semaforului electric si numai dupa ce sunt siguri ca intentia lor de traversare a fost observata de catre soferi.