Tragedia de la internatul din Odorheiu Secuiesc. Ungaria trimite ajutor de urgenţă de 50.000 de euro
Secretariatul de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare a anunţat sâmbătă că trimite 20 de milioane de forinţi (52.356 de euro) drept ajutor de urgenţă după accidentul tragic de la internatul liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, în urma căruia un elev de 17 ani a murit, relatează MTI, potrivit Agerpres.
Ajutorul va fi furnizat prin alianţa profesorilor maghiari din România şi va fi destinat înlocuirii echipamentului tehnic avariat utilizat de elevi, menţionează un comunicat al Secretariatului de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare.
Clădirea internatului Liceului „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături.
Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată.
Cea de-a patra victimă – un băiat – a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.
Secţia de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat dosarul. Au fost audiaţi o serie de martori şi au fost ridicate o serie de înscrisuri pentru a fi administrate ca probe la dosarul cauzei.
Patronul firmei care realiza lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a internatului liceului din Odorheiu Secuiesc al cărui perete s-a prăbuşit a fost plasat sub control judiciar.
Marţi, în urma audierii mai multor persoane, faţă de administratorul firmei a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Guvernul a decis joi să aloce fonduri pentru familiile afectate de recenta tragedie de la Odorheiu Secuiesc, astfel: pentru cele două fete rănite și internate, câte 8.000 lei, pentru fata care se află în stare mai gravă, în comă, 10.000 lei, și pentru familia tânărului decedat, de asemenea, 10.000 lei, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Citește și:
- Administratorul firmei care făcea lucrările de canalizare la internatul din Odorheiu Secuiesc a fost reținut / El este acuzat de ucidere din culpă
- Patronul firmei care făcea lucrări la internatul din Odorhei spune că se lucra cu un excavator și că nu știa că înăuntru erau copii: În maxim 5 secunde s-a prăbușit tot zidul / Conducerea liceului: O echipă de lucru bine pregătită
- Filmul tragediei de la Odorheiu Secuiesc, relatat de șeful echipelor de intervenție: Băiatul care a murit se afla la parter, iar peste el au căzut plafonul și întreaga cantitate de dărâmături. A fost scos fără viață după trei ore
- Internatul din Odorheiu Secuiesc, construit în 1910, urma să fie reabilitat cu fondurile statului maghiar. Două clădiri ale liceului, renovate cu aproape 4 milioane de euro / Statul român a dat 51.000 de dolari acum 20 de ani