Sari direct la conținut

Traian Basescu a cerut sprijinul liderului PPE Joseph Daul pentru ca Acordul de asociere dintre UE si Republica Moldova sa se semneze pe 27 mai

HotNews.ro
Joseph Daul, Foto: Hotnews
Joseph Daul, Foto: Hotnews

Presedintele Traian Basescu l-a primit duminica dimineata la Cotroceni pe presedintele PPE, Joseph Daul, pe care l-a informat ca a trimis o scrisoare liderilor din Consiliul European in care a cerut stabilirea semnarii Acordului de asociere UE-Moldova la Consiliul din 27 mai si i-a cerut acestuia sprijin in vederea fixarii datei pentru semnare, se arata intr-un comunicat de presa transmis de Administratia Prezidentiala.

  • Comunicatul integral al Presedintiei

Ref.: Primirea de catre presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a domnului Joseph Daul, presedintele PPE si presedintele Grupului parlamentar al Partidului Popular European din cadrul Parlamentului European

Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, l-a primit, duminica, 30 martie a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Joseph Daul, presedintele Partidului Popular European (PPE) si presedintele Grupului parlamentar al Partidului Popular European din cadrul Parlamentului European.

In cadrul intrevederii domnul presedinte Traian Basescu si domnul Joseph Daul au vorbit despre situatia politica din Romania. Totodata s-a discutat si despre evolutiile din Republica Moldova, ocazie cu care domnul presedinte Traian Basescu l-a informat pe domnul Joseph Daul ca, in data de 25 martie a.c., a trimis o scrisoare tuturor liderilor din Consiliul European prin care a cerut stabilirea semnarii Acordului de asociere, inclusiv a zonei de liber schimb, aprofundat si cuprinzator, dintre Uniunea Europeana si statele membre, pe de o parte, si Republica Moldova, pe de alta parte, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului European de la Bruxelles din data de 27 mai a.c. si i-a cerut sprijin in vederea fixarii acestei date pentru semnare. In cadrul intalnirii s-a facut si o analiza cu privire la situatia din Ucraina.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro