Traian Basescu: Nu vad niciun impediment sa fie organizat referendum national pe tema republica-monarhie
Presedintele Traian Basescu le-a transmis, sambata, reprezentantilor PNTCD, ca problema republica sau monarhie va putea fi discutata la un moment dat si ca nu vede niciun impediment sa fie organizat un referendum national pe aceasta tema.
Prezent, sambata, la Congresul extraordinar al PNTCD de la Poiana Brasov, presedintele Traian Basescu le-a multumit reprezentantilor acestui partid pentru sprijinul de la referendumul din 2007 si la alegerile din 2009, dar si la suspendarea din 2012, relateaza Mediafax.
„Stiu ca in sufletul dumneavoastra este o intrebare: cum sa fim impreuna? (..) Eu sunt un republican, dumneavoastra sunteti monarhisti. Am vrut sa stiti ca stiu acest lucru si ca, probabil in perioada dupa prezidentiale, va trebuie sa discutam cinstit”, le-a transmis seful statului reprezentantilor PNTCD.
El a precizat ca a deschis acest subiect pentru a sublinia ca, desi sunt extrem de multe lucruri care ii leaga din punct de vedere al statului de drept, stie ca este un subiect care ii desparte, dar care „s-a dovedit a nu fi mai putenic decat ideea de stat de drept”.
„As spune ca si unii si altii sustinem acel capitalismul popular care inseamna o sansa pentru fiecare. Problema republica sau monahie cred ca va putea fi discutata la un moment dat si, de ce nu, nu vad niciun impediment, daca si unii si altii vom avea curajul, sa o si transam, sa organizam un referendum national pe aceasta tema”, a declarat Basescu.
Ideea presedintelui a fost primita cu aplauze de participantii la Congresul PNTCD, iar seful statului a tinut sa precizeze ca, daca nu ar fi venit cu aceasta idee, este convins ca apoi ar fi gandit toti: „Basescu a venit, dar nu ne-a spus ce ne durea”.
Presedintele Traian Basescu a mai afirmat ca intotdeauna a considerat ca iesirea PNTCD din Parlament este „o disparitie care trebuie remontata, prin revenirea in spectrul politic si in dezbatarea publica”.
El a mai spus ca a facut eforturi, la un moment dat, sa puna cap la cap cele trei fractiuni din PNTCD, incercand sa gaseasca o formula care sa readuca partidul pe scena politica, dar, din pacate, nu a reusit.
Basescu a adaugat ca, in opinia sa, „PNTCD trebuie sa revina, el insusi, cu grup parlamentar, cu pozitia pe care traditional a avut-o legat de statul de drept”.