Sari direct la conținut

Traian Basescu: Proiectul de revizuire a Constitutiei a fost finalizat. Dupa Pasti ar putea fi trimis Parlamentului

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu a declarat duminica, la Covasna, ca proiectul de revizuire a Constitutiei a fost finalizat si ca dupa Pasti acesta ar putea fi trimis Parlamentului, exprimandu-si speranta ca odata cu alegerile locale din iunie 2012 va avea loc si referendumul privind aprobarea noii Constitutii, relateaza Mediafax.

„Echipa care a lucrat a facut cativa pasi inainte. Dincolo de a reflecta la rezultatul referendumului, in articole din Constitutie au fost introduse si modificari care vizeaza punerea in aplicare sau clarificarea unor prevederi constitutionale, care au fost deja explicate prin decizii ale Curtii Constitutionale, ca sa nu mai fie ambiguitate la unele dintre articole” a declarat seful statului intr-o conferinta de presa in statiunea Covasna.

El a precizat ca a venit in statiunea Covasna in cautarea unui „loc linistit” in care sa stea si sa inteleaga foarte bine toate modificarile aduse Constitutiei, astfel incat dupa sarbatori proiectul sa poata fi trimis Parlamentului.

„De vineri pana duminica am cautat un loc linistit in care sa pot sa stau sa inteleg foarte bine toate modificarile facute in asa fel incat dupa sarbatori sa putem trimite proiectul de Constitutie in procedura legala catre Parlament, adica un aviz al Consiliului Legislativ, un aviz al Curtii Constitutionale si transmiterea catre Parlament. Plecand de la premiza ca intentia, in cazul in care Parlamentul va fi de acord cu punerea in aplicare a rezultatelor referendumului, si sper aici sa fim cu toti responsabili legat de ce inseamna obligatia de a raspunde unui vot dat de populatie, deci in asa fel incat, odata cu alegerile locale din iunie 2012, sa poata fi facut si referendumul pentru aprobarea noii Constitutii si alegerile legislative sa vizeze intrarea intr-un ciclu electoral asezat pe noua Constitutie”, a afirmat presedintele.

UPDATE – Traian Basescu: Am introdus ideea de regiuni in proiectul de modificare a Constitutiei

Presedintele Basescu a mai declarat duminica, la Covasna, ca in proiectul de modificare a Constitutiei, care va fi trimis Parlamentului dupa sarbatorile de Paste, a introdus ideea de regiuni, subliniind ca ele vor fi definite prin lege pe criterii sociale si economice si nicidecum pe criterii etnice, scrie Agerpres. Seful statului a mentionat ca opteaza pentru aceasta reorganizare administrativ-teritoriala din considerente de eficienta si pragmatism.

„Va pot spune ca in proiectul de modificare a Constitutiei eu introduc ideea de regiuni (…) urmand ca prin lege sa definim aceste regiuni. (…) De ce optez pentru aceasta organizare? Pentru ca, in principiu, cred ca diminuarea cheltuielilor aparatului de stat, fie ca e vorba de aparatul central sau aparatul local, este la fel de importanta. In momentul de fata avem foarte multe consilii judetene, daca punem si sectoarele Bucurestiului, avem o birocratie extrem de ridicata, care ar putea fi simplificata, eventual, prin organizarea unor astfel de structuri administrative la nivelul unor regiuni. Dar, repet, nu pe criterii etnice, ci pe criterii care sa tina cont de echilibrele sociale si economice”, a subliniat seful statului.

Traian Basescu a subliniat ca nu doreste sa intre in detalii pentru ca proiectul va deveni public in momentul in care pleaca pe circuitul legislativ, undeva in prima decada a lunii mai.

Presedintele Traian Basescu se afla, de vineri seara, intr-o vizita privata in statiunea Covasna, unde a fost cazat la vila de protocol.

  • Presedintele Traian Basescu a declarat, in luna martie, la TVR, ca, in mod normal, noua Constitutie ar trebui sa intre in vigoare la epuizarea mandatului actualului Parlament, mentionand ca sustine reducerea mandatului sefului statului la patru ani si introducerea plafonului de 3% pentru deficitul bugetar.
  • Presedintele Basescu sustine, de asemenea, ca Parlamentul sa fie dizolvat daca suspenda presedintele tarii iar acesta nu este demis la referendum, potrivit propunerilor de modificare a Constitutiei pe care le-a prezentat PDL.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro