Sari direct la conținut

Traumele unui cartier al contrastelor. Calea Moșilor, străvechea inimă a negoțului din București, și degradarea ei continuă

HotNews.ro
Traumele unui cartier al contrastelor. Calea Moșilor, străvechea inimă a negoțului din București, și degradarea ei continuă

Calea Moșilor – vechiull Pod al Târgului din Afară, cândva arteră prin excelență negustorească, conține un segment vechi, care începe din strada Bărăției și se termină în Bulevardul Carol I și care este definit de anunțul-verdict “Atenție, pericol de prăbușire”, și altul socialist, cuprins între intersecția bd. Carol / Calea Moșilor și Piața Obor.

Cartierul Moșilor se confundă cu Calea Moșilor și străzile sale adiacente, drumul în jurul căruia a înflorit o parte însemnată din vechiul București, artera care a coagulat bresle și negustori, precupeți și meseriași de toate etniile și specializările.

În anul 1906, Calea Moșilor era una dintre cele mai lungi artere bucureștene, cu o lungime de aproape 2 kilometri și jumătate.

Până în anii ’70, cartierul Moșilor și-a păstrat aspectul comercial, printre case negustorești aflându-se magazine și ateliere ce luaseră locul fostelor hanuri, cârciumi și prăvălii.

De-a lungul timpului, calea Moșilor și-a păstrat traseul inițial, însă sistematizarea din timpul regimului comunist i-a schimbat radical identitatea.

B365.ro reface, cu documente și imagini, vechiul drum al negoțului din București, acum probabil unul dintre cele mai fragile și contrastante locuri din oraș.

INTERVIURILE HotNews.ro