Sari direct la conținut

Trei ani de închisoare pentru mama gemenilor de doi ani căzuți de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești

HotNews.ro
Dosar instanta, Foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images
Dosar instanta, Foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images

Mama gemenilor de doi ani care au murit în august 2021 după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploieşti a fost condamnată definitiv, joi, la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Conform procurorilor, femeia consumase droguri în timpul zilei şi, neavând habar că copiii căzuseră de pe geam, a pornit o transmisiune live pe Facebook, pe fundal putând fi auzite sunetele sirenelor autospecialelor sosite la faţa locului.

În 29 septembrie 2022, Judecătoria Ploieşti o condamnase pe Andreea Violeta Vizu la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de cinci ani. Parchetul Judecătoriei Ploiești a atacat decizia, iar Curtea de Apel Ploiești a înlăturat din sentinţă dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, femeia a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apelm Ploiești este definitivă.

De asemenea, instanţa a interzis inculpatei exercitarea mai multor drepturi, inclusiv cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, părinteşti şi de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 5 ani, scrie Agerpres.

Anterior, instanța a admis o acţiune introdusă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, care a solicitat decăderea din drepturile părinteşti a femeii, care mai are un băiețel.

Totodată, i-a impus să frecventeze trei programe de reintegrare socială.

Ce doi copii gemeni în vârstă de 2 ani s-au prăbuşit de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploieşti în seara zilei de 11 august 2021. Ei au căzut pe trotuar, iar paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.

Anchetatorii au stabilit că în momentul producerii accidentului mama copiilor se afla în altă cameră, unde asculta muzică.

Femeia consumase în timpul zilei substanţe psihoactive şi, neavând habar despre faptul că gemenii au căzut pe geam, aceasta a pornit o transmisiune live pe Facebook, pe fundal putând fi auzite sunetele sirenelor autospecialelor sosite la faţa locului, conform rechizitoriului procurorilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro