Trei arestări după ce peste 120 de ruși au ajuns în spital cu o toxiinfecție rară din cauza unor conserve cu fasole
Anchetatorii ruși au arestat și au pus sub acuzare trei persoane după ce peste 120 de persoane din Moscova și zeci din alte orașe au fost internați cu suspiciune de botulism, informează Reuters.
Comitetul de Investigații al Rusiei, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat că l-a arestat pe șeful unei companii de producție alimentară, precum și pe directorul și șeful controlului de calitate al unui serviciu de livrare de alimente.
Agenția de știri Interfax a relatat că peste 120 de persoane au consultat medicii din Moscova după ce au avut simptome de intoxicație și au fost suspectate de botulism, o boală rară, care pune în pericol viața, care atacă nervii organismului și provoacă probleme de respirație și paralizie musculară.
Bacteria care declanșează boala poate pătrunde în organism prin alimente procesate și conservate necorespunzător.
Autoritățile ruse au anunțat că focarul de toxiinfecție a izbucnit în urma consumului unor salate distribuite de un popular serviciu de livrare online, care duminică și-a suspendat temporar operațiunile pe fondul deschiderii unei anchete penale.
Compania de livrare de alimente, Kuchnia Na Rayone („Bucătăria locală”), s-a limitat să precizeze că a identificat un „incident cu potențial de risc” legat de un sortiment de salată în care se punea fasole la conservă și că a suspendat comenzile.
Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, în întreg Spațiul Economic European (SEE) s-au înregistrat 82 de cazuri confirmate de botulism în 2021, ultimul an cu date disponibile.
Aproape 30 de persoane din Kazan și Nijni Novgorod, orașe situate la est de Moscova, s-au prezentat, de asemenea, la spitale cu simptome de botulism, potrivit Interfax.
Zeci de persoane din cele trei orașe se află la terapie intensivă. Un oficial de la Moscova, citat de Interfax, a declarat că pacienții sunt monitorizați în permanență și că simptomele lor nu le pun viața în pericol.
Comitetul de anchetă a declarat că a stabilit că firmele de produse alimentare au încălcat mai multe standarde sanitare și epidemiologice, inclusiv prin neprezentarea rapoartelor de testare de laborator și din cauza unui control slab al producției.
Anchetatorii au declarat că au acuzat, de asemenea, persoanele în cauză de facilitarea migrației ilegale a cetățenilor uzbeci. Mulți dintre lucrătorii care livrează produse alimentare în Rusia provin din țări din Asia Centrală.