Sari direct la conținut

Trei bărbați, printre care un român, trimiși în judecată pentru incendiile de la casa și mașina premierului britanic Keir Starmer

HotNews.ro
Trei bărbați, printre care un român, trimiși în judecată pentru incendiile de la casa și mașina premierului britanic Keir Starmer
Ilustrație din sala de judecată cu cetățeanul român Stanislav Carpiuc Foto: Julia Quenzler / SWNS / SWNS / Profimedia

Procesul va avea loc în aprilie 2026, a stabilit un tribunal din Londra care a analizat cazul celor trei bărbați care au fost arestați în mai sub acuzația de implicare într-o serie de atacuri incendiare asupra unor case și a unui vehicul din Londra, relatează Reuters.

Roman Lavrynovych, un cetățean ucrainean în vârstă de 21 de ani, este acuzat de trei infracțiuni de incendiere cu intenția de a pune viața în pericol. Conaționalul său Petro Pochynok, 34 de ani, și Stanislav Carpiuc, 26 de ani, născut în Ucraina dar cu cetățenie română, sunt acuzați de complicitate la incendiere.

Lavrynovych și Carpiuc au fost prezenți vineri prin videoconferință la tribunalul Old Bailey din Londra, unde judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb a stabilit ca procesul să aibă loc pe 27 aprilie anul viitor. Pochynok nu a fost prezent la audiere.

În decursul a cinci zile, luna trecută, poliția a fost alteră la incendii la o casă din nordul Londrei deținută de Starmer, la un alt incendiu la o proprietate din apropiere unde acesta locuia, precum și la un incendiu care a cuprins o mașină care a aparținut premierului britanic.În cadrul primelor audieri, procurorii au declarat că motivul incendiilor este neclar.

Bărbații vor depune pledoarii oficiale în cadrul unei audieri care va avea loc în octombrie. Avocații lui Carpiuc și Pochynok au declarat că clienții lor neagă orice implicare.

Starmer: „Un atac asupra noastră a tuturor”

Poliția antiteroristă a condus ancheta, dar niciunul dintre bărbați nu a fost acuzat de infracțiuni în temeiul legilor privind terorismul sau al noii Legi privind securitatea națională, care a fost introdusă pentru a viza activitățile statelor ostile.

Poliția a declarat că primul incendiu a implicat o mașină Toyota RAV4 pe care Starmer o deținea și pe care a vândut-o unui vecin. Câteva zile mai târziu, a avut loc un incendiu la o proprietate în care Starmer a locuit anterior, iar în ziua următoare a avut loc un atac la o casă din nordul Londrei pe care acesta încă o deține.

Starmer, care locuiește la reședința sa oficială din Downing Street 10, în centrul Londrei, de când a devenit prim-ministru în iulie anul trecut, a numit incidentele „un atac asupra noastră a tuturor, asupra democrației noastre și asupra valorilor pe care le susținem”.

La începutul acestei săptămâni, un al patrulea bărbat, în vârstă de 48 de ani, care fusese arestat pe aeroportul Stansted din Londra în legătură cu incendiile, a fost eliberat pe cauțiune de poliție.

INTERVIURILE HotNews.ro