TREI ÎNTREBĂRI. Pe măsură ce România se modernizează, scade, paradoxal, încrederea oamenilor în șansele lor de a trăi aici o viață decentă

1 Răspunsul la prima întrebare mi se pare evident: evenimentul cel mai trecut cu vederea și de media și de opinia publică e tocmai cel aflat ”în centrul atenției” – pandemia. Iată că se întâmplă ceva cu noi, la scară globală, și nu știm ce. Trăim – asemeni strămoșilor noștri – într-o lume de zvonuri și de păreri (amplificate de media), al căror singur criteriu de adevăr ține fie de decibelii (sau meme-le) cu care se vehiculează peste tot, fie de credințele subiective ale individului bombardat cu atâta ”informație”. Mărturisesc că mă așteptam să văd știința la lucru; o știință surâzătoare, capabilă să (se) explice fără complexe, într-un limbaj accesibil, care să le dea oamenilor dorința de a cunoaște și de a înțelege mai mult. Tot așa cum m-aș fi așteptat ca această încercare să ne dea, tuturor, prilejul de a ne întoarce în noi înșine și de-a ne deschide mai mult – și mai adevărat – unii către alții.

2. Descoperirea mea în acest an sunt cărțile lui Christopher Lasch, în mod particular minunata The True and Only Heaven. Progress and its Critics, dar e vorba de o carte apărută cu trei decenii în urmă. Asta ca nu spun L’Histoire des Littératures Slaves a lui Pypine și Spasovic, apărută (în ediția franceză) la 1881! Marele merit al recluziunii obligatorii a fost – cel puțin pentru mine – acela că mi-a dat posibilitatea de a mă întoarce spre lucrările mai întinse, cărora obligațiile cotidianului din vremuri normale nu-mi îngăduiau să le urmez cu suficientă atenție desfășurarea. Probabil, la nivelul cercetării medicale, au loc chiar acum o mulțime de descoperiri (ce se decantează în teorii) care ne vor influența masiv viața în deceniile ce vin. Trei Premii Nobel – cele pentru Fizică, Chimie și Medicină – au fost alocate în acest an unor descoperiri epocale care, deja, au schimbat ceva în gândirea noastră. La capitolul noutăți aș menționa și vocea, lucidă și ponderată, a Louisei Glück.

3 Criza economică ce ne va lovi inevitabil și pentru care nu suntem de loc pregătiți. Paradoxul face ca, pe măsură ce România se modernizează (mult mai lent decât ar trebui) să scadă încrederea oamenilor în șansele lor de a trăi aici o viață decentă. Câțiva ani de ”raționalizări”, ”tăieri” și carențe investiționale mă tem că ar pune capăt oricăror speranțe de mai bine în România. Încă odată, poate părea paradoxal, dar – deși în multe privințe ne-am schimbat – nu mai avem (cum se spune acum) reziliența de la începutul anilor ’90. Dacă bunăstarea mult-promisă se îndepărtează încă odată de noi, mă tem că cea mai mare parte a populației active și dinamice a României va abadona țara ca pe o corabie aflată în derivă. Și, din rațiuni mai tari decât cele ale oricărui decident al lumii acesteia, ne vom prăbuși nu doar într-o zonă gri, ci într-o dizolvare a civilizației în care ne vom descompune ca popor. Încă mai concret, mă gândesc la generațiile de copii pe care școala făcută ”cum se poate” îi condamnă la sechele ale formării pe care nimeni nu va mai avea răbdarea de a le remedia.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro