Sari direct la conținut

Trei persoane, arestate la trei ani de la asaltul asupra Capitoliului

HotNews.ro
Alerta la Capitoliu, Foto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia
Alerta la Capitoliu, Foto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia

La trei ani de la asaltul asupra Capitoliului Statelor Unite, poliţia federală americană a anunţat, sâmbătă, arestarea a trei persoane căutate activ pentru implicarea lor în evenimentul care a afectat profund ţara, relatează AFP, potrivit News.ro.

Jonathan Pollock, Olivia Pollock şi Joseph Hutchinson au fost arestaţi sâmbătă dimineaţă la o fermă din Groveland, Florida, a precizat FBI într-un comunicat. Ei vor compărea luni în faţa unui tribunal federal la Ocala.

Cei trei suspecţi sunt urmăriţi penal pentru agresiune asupra unor funcţionari publici, tulburarea ordinii publice în Capitoliu şi pătrundere fără autorizaţie. Poliţia oferea o recompensă de 30.000 de dolari pentru orice informaţie care să ducă la găsirea lui Jonathan Pollock, în vârstă de 24 de ani, „considerat înarmat şi periculos”.

În 35 de luni de anchetă vastă, care este încă în desfăşurare, autorităţile americane au inculpat peste 1.200 de persoane în aproape toate cele 50 de state ale ţării pentru implicarea lor în revolta de la 6 ianuarie 2021. Mai mult de jumătate dintre ele au fost condamnate.

Cei care au luat cu asalt Capitoliul se opuneau certificării victoriei democratului Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020.

Donald Trump nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea în acest scrutin şi neagă cu tărie că şi-ar fi incitat susţinătorii să atace sediul Congresului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro