Sari direct la conținut

Trei reprezentanti ai romanilor, alesi in consiliile locale din Italia

HotNews.ro

In Italia, concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European, care au avut loc pe 6 si 7 iunie, s-au desfasurat si alegeri administrative in peste 4000 de localitati. Pentru prima oara, au fost alesi si 3 reprezentanti ai comunitatii de romani. Este vorba de Leontina Ionescu la Marcellina, Adrian Chifu la Verbania si Antonio Giannelli la Stazzema – italian pe listele Partidului Romanilor din Italia (PIR).

Adrian Chifu este originar din Piatra Neamt si are in spate o experienta politica la nivel local in tara. El a candidat pentru un loc de consilier local in oraselul Verbania, din regiunea Piemonte, care numara circa 30.000 de locuitori. A obtinut 119 voturi, situandu-se pe primul loc pe lista civica de centru-dreapta, pentru care a candidat.

“Azi, la Verbania, s-a scris istorie si prin cuvinte romanesti”, a declarat Chifu la aflarea victoriei. “Dupa 65 de ani de guvernare a stangii, dreapta obtine o victorie considerata istorica pe plan local. Comunitatea romaneasca din Verbania este privilegiata, avand o voce puternica in consiliul comunal”.

Chifu, care lucreaza in Italia ca intreprinzator, si-a condus o campanie intensa, intitulata “Mai multe culturi, un singur oras”. El a luat cuvantul alaturi de parlamentari italieni si alti oameni politici, veniti sa sustina candidatii consilieri ai dreptei din Verbania. Printre ei s-a numarat si principele Emanuele Filiberto de Savoia, candidat la euparlamentare pe listele partidului UDC (Uniunea democratica de centru). “Forta politica a comunitatii romanesti sta in varful creionului nostru”, a fost unul din sloganele romanului- in Italia nu se voteaza cu stampila, ci prin scrierea numelui candidatului preferat (n.red). La Verbania traieste o comunitate numeroasa de romani, dintre care circa 500 au drept de vot, in calitate de cetateni comunitari.

O alta candidata romanca devenita consiliera la 7 iunie este Leontina Ionescu, aleasa in consiliul comunal de la Marcellina, la 50 de km de Roma. Leontina, 51 de ani, are dubla cetatenie. Dupa ce a absolvit liceul la Bucuresti, a emigrat in Peninsula pentru a-si insoti sotul, cetatean italian. Traieste de 25 de ani in localitatea Marcellina, unde a ales sa candideze pe o lista de centru- stanga. A obtinut putin peste 150 de voturi, avand drept contra- candidata o alta romanca, Simona Noru, aflata in cursa electorala pe o lista de centru-dreapta.

Un alt consilier proaspat ales este si Antonio Giannelli, ziarist italian casatorit de 10 ani cu o romanca. El este reprezentantul Partidului Romanilor din Italia pe regiunea Toscana si a fost ales in consiliul local la Stazzema. A adunat atat voturile italienilor, cat si romanilor inscrisi pe listele electorale, pentru un total de 80. Vorbeste curent limba romana.

Dar cele mai multe voturi le-a obtinut o alta romanca cu cetatenie italiana, Nona Evghenie, candidata a Partidului Democrat la Padova. In ciuda celor 320 de alegatori care au preferat-o, Nona Evghenie nu a obtinut un fotoliu de consilier, ea situandu-se doar pe locul 14 pe lista pe care a candidat. Si ea a dus o campanie electorala intensa, cutreierand orasul cu un minibus electoral.

Doar 2070 romani din Peninsula au votat pentru alegerile europarlamentare din Romania

Pentru alegerile europarlamentare aproape 30.000 de conationali s-au inscris pe listele suplimentare din Italia, spre a vota candidati italieni. Pe de alta parte, pe 7 iunie s-a inregistrat si cea mai slaba prezenta la urne pentru alegerile din Romania. Doar 2070 de conationali din Peninsula si-au exprimat optiunea pentru un candidat roman.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro